Din pură convingere şi din dragoste de copii, v-aţi făcut muţi şi utili ca Ana lui Manole şi v-aţi zidit picioare, mâini, coaste, în zidurile şcolii, lăsându-vă doar gura slobodă, în ziceri ce s-au osificat în sufletele elevilor voştri şi copiilor lor.

V-aţi închis în fibra neamului, tăcuţi ca mieii în ţesătura bundiţelor, care pe unde aţi putut, prin şcolile sărăcăcioase din chirpici, prin cătune şi sate, fără să renunţaţi, zâmbind mai mereu, dând viscolul la o parte mai înainte să intraţi în şcoală, cu lefuri infinit mai proaste decât ale primarilor, popilor şi vătafilor, ministreilor şi preşedinţeilor pe care i-aţi şcolit voi şi pe care tot voi i-aţi făcut mari.

Şi care astăzi vă oferă o budă în fundul curţii, un salariu mizerabil, zeci de monitoare colorate cu Internet şi 150 de euro pe care să îi cheltuiţi „cum ştiţi voi mai bine”, fără facturi - un delir umilitor de grandoare electorală.

V-aţi chemat când cărturari, când învăţători, când dascăli, ca astăzi in 2014. Aţi luptat de când vă ştim, ca să fim – noi, românii - mai buni, mai educaţi, mai liberi; şi să ne ridicăm zilnic la înălţimea vremurilor pe care le trăim. Dacă mai are cineva dubii că lupta pentru educaţie nu este cel mai răbdător exerciţiu pentru libertate, să privească azi în faţă tabloul jalnic al educaţiei României.

Dascăli, v-au rămas destule la care încă să vă gândiţi şi zidiţi încă şcoala naţiunii române, alături de vechii Dimitrie Cantemir, Spiru Haret, Onisifor Ghibu, Simion Mehedinţi, G. G.Antonescu, Iosif Gabrea, Ion Găvănescul, Constantin Narly, Florian Aron, Ştefan Bârsănescu, Constantin Rădulescu-Motru, Vladimir Ghidionescu, Grigore Tăbăcaru, Emil Brandză, Dimitrie Todoran, Gheorghe Comicescu, Ion G. Duca, Teodor Geantă, Ion Nisipeanu, Dumitru C. Brătianu, Radu Petre, Toma Cocişiu, Ilie Teiuşan, Dimitrie Gusti, I.C. Petrescu, Titu Maiorescu, Stoian Stanciu sau domnul Trandafir. Sunteţi singurii care mai pot face din simbolurile libertăţii de mai sus mai mult decât un pomelnic de duminică. Lupta lor pentru educaţia României a ţintit libertatea de azi a acestui popor, la care încă avem restanţe.

Voi, dăscăliţelor, aţi plâns când cei de la putere v-au golit casele de bărbaţi ca să moară în războaiele lor, dar aţi rămas acasă să ne educaţi bunicii şi părinţii, odată cu Regina Maria, Doamna Elina, Regina Elisabeta, Ştefania Mărăcineanu, Sofia Ionescu, Alexandra Cantacuzino, Elisa Zamfirescu, Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu, Ana Aslan,  Maria Dudu („Doamna noastră”); Goga v-a numit „sfielnice” si “blajine”, în timp ce voi aţi dus nu doar războiul dar şi urmările lui tragice. Aţi rezistat anilor cumpliţi de foamete şi secetă, de restrictii şi “cartele” pentru mancare si haine, de prigoană comunistă a dascălilor si intelectualilor. Cand ati schimbat praful cretei cu uleiul strungului singurul gând sustenabil era la o vreme mai bună a copiilor si elevilor vostri. Din cand in cand, cate un “ieduţ” din clasa de odinioară, devenit activist zglobiu de partid, făcea raport la Securitate şi zile amare familiei voastre.

Izgonite din universităţi, scoli şi institute, aţi scris cotele hainelor din fabricile de textile cu aceeaşi sfinţenie cu care scriaţi notele demnităţii în catalogul devenirii celor pe care i-aţi făcut mari, în şcoală. ...”Aşa, grijind copiii altor mame”, sub oprobiul vremurilor politice, ati devenit din punte - talpa, ca astăzi, in 2014. Strivite sub salarii mizerabile, îmbolnavite de nepăsarea noilor “elite”, sub conducerea unui stat fără discernământ şi fără valori, aţi îngroşat fără voie cifrele de emigrare în masă ale ochilor curioşi şi dornici de o viaţă mai bună şi mai liberă, în afara României; şi coada de aşteptare a celor de stau să plece e încă lungă, spre bucuria micii “elite de conducători”.

Mulţi dintre elevii voştri vă scriu încă. Cei mai mulţi o fac din Boston, Londra, Paris, Dublin, Calgary, Toronto, Montreal, Calgary, New York, Viena, Frankfurt, Madrid, Roma şi din alte câteva mii de oraşe, în care cei mai mulţi dintre ei nu pot vota pentru vreuna dintre opţiunile de dezvoltare ale României, pentru că nu au cum să o facă – fizic – nici chiar astăzi, în 2014.

Ce coincidenţă sinistră: mâna de politicieni care pun stop libertăţii la vot, in ciuda sacrificiului, ar putea fi aceiaşi care au pus de 25 de ani încoace frână educaţiei. Chem ca martori ai sacrificiului dascălilor pentru libertatea şi educaţia acestui neam pe Monica Lovinescu şi Paul Goma, oprimaţi alături de sute de profesori la Braşov, în 1987; pe Virgil Calistru, profesor universitar, împuşcat în Bucureşti, în 23 decembrie 1989; pe Csizmaryk Ladislau, născut în 1939, profesor din Timisoara, împuşcat, în 17 decembrie 1989, în faţa Catedralei; pe Hegyi Lajos, născut în 19 octombrie 1964, profesor de matematică, ucis la Tg. Mureş în decembrie 1989; Emil Măgureanu, născut în 1.05.1928, profesor la Facultatea de Medicină, Bucureşti, împuşcat în decembrie 1989; pe profesorii universitari Grigore Brâncuş, Petru Creţia, studenţii bătuţi crunt de mineri şi alţi 20 de mii de dascăli înspăimântaţi de mineri în iunie 1990.

Mai stau mărturie cei 290 de mii de profesori, colegi ai voştri, care acceptă cu demnitate statutul precar de dascăli, ca şi voi - din vocaţie şi pasiune - pentru altceva mai înalt decât salariile mai mici decât ale personalului responsabil cu curăţenia. Adăugăm astăzi, noiembrie 2014, la stipendiile lunare jenante acordate educatorilor, fiecare bănuţ din cei 150 de euro pe care dascălii îi primesc, de la o lungă listă de guverne, care i-a aşezat disciplinat, în genunchi, la coada care începe la palatul Victoria şi se termină la Carei. Mai chem ca martori ai dorinţei noastre tuturor pentru o educaţie mai bună pe toţi cei 4-5 milioane de părinţi care încă mai speră că şcoala românească poate fi de calitate, atunci când în clasa întâi lipsesc atât abecedarele, cât şi valorile.

Mai stau mărturie cei 6-7 milioane de români pe care i-aţi educat şi care şi-au căutat o viaţă decentă în diaspora şi care astăzi ar fi vrut să ştie că astăzi pot conta pentru noi. Mai stau mărturie sacrificiului vostru pentru educaţia României şi cei 1000 de politicieni – primari, parlamentari, prim-miniştri, miniştri, preşedinţi- pe care tot voi i-aţi educat şi care astăzi, 2014, pun frână libertăţii acestor români auto-exilaţi de departe şi educaţiei copiilor noştri rămaşi acasă.

Mai stă mărturie zidul uriaş pe care îl aveţi în faţă şi pe care tot voi l-aţi construit din tăcere şi resemnare, şi pe care îl puteţi da jos simplu, cu o ştampilă.