UPDATE Guvernul ar putea influenţa Romgaz, în dauna celorlalţi acţionari. Donaţia de 400 de milioane de lei din 2010, cel mai bun exemplu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romgaz este cea mai profitabilă companie de stat şi prima care se va lista la Londra
Romgaz este cea mai profitabilă companie de stat şi prima care se va lista la Londra

Conducerea companiei Romgaz Mediaş se aşteaptă ca Guvernul să continue să aibă o influenţă semnificativă asupra companiei şi după listarea ei la bursă şi să ia unele decizii care să nu fie "un succes" economic pentru producătorul de gaze.

„Guvernul României va continua sa aibă o influenţă semnificativă asupra societăţii ulterior ofertei, fiind posibil ca interesele acestuia să nu corespundă intereselor celorlalţi acţionari ai societăţii. (...) Nu există niciun fel de asigurări că noul Guvern va continua strategia începută de Guvernul anterior în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor de ordin structural ale economiei româneşti“, potrivit prospectului publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

"Cu titlul exemplificativ, Ordonanţa de Guvern pentru rectificarea bugetului de stat pentru anul 2010 a obligat Societatea sa facă o donaţie către bugetul de stat în valoare de 400 milioane RON. În mod asemănător, Guvernul a aprobat în trecut achiziţia centralei Iernut pentru a acoperi o datorie restantă a deţinătorului CTE Iernut faţă de Societate şi poate acţiona în mod asemănător şi pe viitor cu privire la alte entităţi care datorează sume de bani Societăţii. Astfel de conversii pot presupune investiţii şi riscuri semnificative, inclusiv, însă fără a se limita la, obligaţii sau acţiuni legale din partea Societăţii sau se pot dovedi a nu avea succes din punct de vedere economic sau să fie în vreun alt mod neconforme cu dorinţele acţionarilor minoritari", se arată în altă parte a prospectului. 

 

Statul vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz la preţuri între 24 şi 32 lei pe titlu, estimând să obţină între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro), titlurile urmând să fie vândute atât pe Bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra.

Oferta va începe marţi, cu o zi mai târziu decât au anunţat vineri reprezentanţii Departamentului pentru Energie, întrucât legislaţia prevede o perioadă de două zile lucrătoare între aprobarea prospectului şi lansarea operaţiunii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite