Listarea AdePlast la Bursă a eşuat
0
Oferta derulată de AdePlast pentru listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a eşuat, deoarece investitorii au subscris sub 70% din acţiunile scoase la vânzare de companie, nivelul minim de închidere cu succes a operaţiunii, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de intermediarii operaţiunii, relatează Mediafax.
„Oferta publică de vânzare de acţiuni AdePlast derulată în perioada 2 - 15 octombrie nu a fost finalizată cu succes, nefiind înregistrat volumul minim de subscrieri în vedere încheierii cu succes a acesteia. Sumele subscrise de investitori în cadrul ofertei vor fi returnate conform prevederilor prospectului de ofertă“, se arată în comunicatul transmis de BCR şi Intercapital Invest.
Condiţia minimă pentru încheierea cu succes a ofertei era ca minim 70% din acţiuni să fie vândute. Oferta derulată de AdePlast (ADE) pentru listarea la Bursă s-a încheiat marţi, la ora 17:00, momentul până la care investitorii au avut dreptul să dea ordine de subscriere.
Producătorul de materiale de construcţii este deţinut de omul de afaceri Marcel Bărbuţ.