Unde este cel mai ieftin să îţi construieşti o casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania britanică de consultanţă EC Harris a realizat un studiu referitor la costurile de construcţie ale locuinţelor care arată că preţurile în România sunt mai scăzute decât în Polonia, Cehia şi Croaţia, dar mai mari decât în Ungaria, Bulgaria sau Serbia.

Studiul include 55 de state la nivel mondial, dintre care Elveţia are cele mai mari costuri de construcţie, cu 71% peste cele din Marea Britanie, considerată bază de referinţă.

Un metru pătrat construit în Elveţia costă în medie cu 25% mai mult decât în Danemarca, pe locul al doilea în clasament, iar cauza o constituie forţa de muncă scumpă şi aprecierea francului, potrivit Mediafax.

Costurile de construcţie din România sunt cu 37% sub cele din Marea Britanie, iar cele din Polonia cu 30%. În cazul Ungariei, aceste costuri sunt cu 40% mai mici decât în Marea Britanie.

Costurile de construcţie din India şi China sunt cu 70%, respectiv 55% mai mici decât în Marea Britanie, care este pe locul 12 în lume în funcţie de costul de construcţie.

Cele mai scumpe ţări unde se poate construi o locuinţă:

Elveţia
Danemarca
Croaţia
Australia, Franţa şi Irlanda
Cehia
Canada

Cele mai ieftine:

Cele mai ieftine ţări din Europa sunt cele din fostul bloc sovietic şi statele din fosta Iugoslavie, unde costurile de construcţie reprezintă, pe ansamblu, 50-65% din cele din Marea Britanie.

Potrivit  EC Harris, companiile de construcţii din Europa Occidentală se confruntă cu escaladarea costurilor materialelor, în condiţiile în care concurează pentru materii prime pe care producătorii preferă să le trimită în ţări aflate în dezvoltare precum China şi India.

"Materiile prime nu vor fi disponibile sau vor ajunge numai la cei care îşi vor permite să plătească preţuri mari", a declarat Mathew Riley, director de departament la EC Harris, citat de Bloomberg.

El a arătat că proiectele de construcţii vor înregistra în mod inevitabil depăşiri ale costurilor şi termenelor de finalizare, în cazul în care companiile nu îşi vor modifica strategiile.

Companiile din Europa au fost deja obligate să absoarbă costurile mai mari ale materialelor, fără să majoreze preţurile, din cauza concurenţei mari pentru contracte.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite