Un francez cere României 116 milioane de euro, în contul unei obligaţiuni la purtător emisă în 1929

Foto Le Parisien

Un francez în vârstă de 80 de ani, care a cumpărat o obligaţiune la purtător care a fost emisă de ţara noastră în 1929, pretinde de la statul român plata a peste 115,88 milioane de euro, informează  bfmtv.com.

În 2018, Henri B., care locuieşte în Aulnay-sous-Bois (Seine-Saint-Denis), a decis să plătească 300.000 de euro pentru o bucată de hârtie un pic îngălbenită, o obligaţiune la purtător emisă în 1929 de statul român, scrie bfmtv.com.

Specialiştii care au analizat hârtia au decis că octogenarul Henri B. poate pretinde teoretic 115,88 de milioane de euro României

Conform acestora, obligaţiunea la purtător ar fi fost emisă pentru a finanţa o parte din datoriile României. La momentul emiterii, acesta valora „500 de franci de aur”, lucru indicat şi pe document, unde ar mai apărea şi o dobândă. Aşa se explică suma colosală la care a ajuns să valoreze documentul, spune Gregory Levy, avocatul bătrânului din Franţa.

Valoarea actuală a documentului, cumpărat de la un colonel român, a mai fost validată de o societate financiară românească. Iar dacă unele bonuri au o dată de valabilitate, Henri B. se asigură că nu este cazul lui. Bărbatul poate, aşadar, teoretic să-şi revendice cei aproximativ 115.887.000 de euro în Bucureşti.

Ameninţă cu un proces la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Bătrânul a încercat să revendice aproximativ 115.887.000 de euro, însă, în 2020, Banca Naţională a României i-a răspuns că nu poate să efectueze plata, întrucât nu este autoritatea emitentă, ci „Statul Român prin Ministerul Finanţelor”.

Având în faţă acest refuz, Henri B. a decis să apeleze la începutul acestui an la Ambasada României în Franţa.

„Ambasada României nu ne spune nici măcar că refuză să plătească. Doar tace”, a afirmat octogenarul.

„În lipsa unui răspuns, ne vom adresa Ministerului francez al Economiei şi Finanţelor. Şi apoi la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă situaţia o cere”, a spus avocatul bătrânului.

Citeşte şi:

Ministerul Finanţelor, chemat în judecată într-un dosar de executare silită privind un titlu de 500 de lei în aur emis în 1929

Titlurile Împrumutului de Stabilizare 7% din 1929

În 1929, a intrat în vigoare  Legea pentru stabilizare monetară şi anexele acesteia şi Legea nr. 360 privitoare la crearea Casei Autonome a Monopolurilor Regatului, în baza căruia a fost acordat „Împrumutul de Stabilizare 7% din 1929”, cu un capital nominal în lei de 16.842.343.626 sau în monede străine: lire sterline 2 mil, dolari 69 milioane, fr. fr. 561.683.000, se arată într-un document al BNR.

Titlurile Împrumutului de Stabilizare 7% din 1929 şi ale Împrumutului de Dezvoltare 7,5% din 1931 deţinute de către cetăţenii români au fost achitate numai după ştampilarea acestora, conform Decretului-lege nr. 3522/1937, putând fi depuse spre ştampilare numai până la data de 1 ianuarie 1938. 

La 1 aprilie 1941, s-a decretat realizarea unificării într-o rentă amortibilă 4,5% a împrumuturilor externe emise de Casa Autonomă a Monopolurilor, ştampilate pentru plata lor în România. Acestea au fost chemate la plată şi lichidate prin Legea nr. 142/1947 pentru amortizarea datoriei publice interne.

În condiţiile Marii Crize Economice (1929-1933), guvernul a suspendat achitarea datoriei publice externe a României începând cu 15 august 1933. Pentru reluarea şi reeşalonarea plăţilor au fost încheiate la 24 iulie 1934 mai multe acorduri cu proprietarii străini ai titlurilor de rentă emise de statul român (Jurnalul Consiliului de Miniştri pentru ratificarea Convenţiei şi a Acordurilor cu Asociaţiile purtătorilor de titluri externe, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 192 din 22 august 1934 şi C. Hamangiu, Codul General al României, vol. XXII, pag. 620). 

Potrivit acestora, soldul neplătit al cupoanelor din perioada 1 august 1933 – 31 martie 1934 urma să se consolideze prin titluri ale Rentei externe 4,5% de Consolidare (funding) - Lege relativ la emisiunea obligaţiilor de consolidare 4,5%, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 77 din 1 aprilie 1935 şi C. Hamangiu, Codul General al României, vol. XXIII 1935, pag. 187/188; amortizarea capitalului rămânea suspendată în perioada 1934 – 1937; cupoanele anuale se achitau în proporţie de 25% pentru intervalul aprilie 1934 – martie 1935, în proporţie de 35% pentru intervalul aprilie 1935 – martie 1936 şi în proporţie de 42% pentru intervalul aprilie 1936 – martie 1937.