Ministerul Finanţelor, chemat în judecată într-un dosar de executare silită privind un titlu de 500 de lei în aur emis în 1929

Judecătoria Iaşi a admis deja o cerere de executare silită a statului român, prin MFP, şi a Primăriei Iaşi, pentru suma de 99 de milioane de euro, în baza unei Obligaţiuni la purtător din vremea lui Carol I.

„Acum urmează o altă executare însă în baza unui titlu de 500 lei în aur din 1929 tot cu valoare colosală. Pregătim actele. Instanţa a încuviinţat executarea în dosarul 8648/245/2017”, a declarat avocat Adrian Cuculis.

La 29 martie 2017, Nicolae Limbăşan, a chemat în instanţă MFP şi Primăria Iaşi, prin executorii judecătoreşti Beja Dominte şi Asociaţii, cerând instanţei încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Obligaţiunea la purtător nr. 020120 emisă în anul 1906 de “Regatul României – Oraşul Iaşi” prin legea promulgată prin Decretul regal nr. 2431 din 12/15 iunie 1906, publicat în Monitorul Oficial nr. 61 din 15/28 iunie 1906.

La 10 aprilie, Judecătoria Iaşi a admis cererea de executare înregistrată în dosarul nr. 8648/245/2017 şi autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a statului roman, prin MFP, şi a Primăriei Iaşi. 

În urma expertizei, bazată pe datele BNR şi ale INS, la care s-au aplicat rata inflaţiei şi Indicele Preţurilor de Consum, s-a stabilit că valoarea obligaţiunii la purtător în cuantum de 500 lei aur, actualizată cu dobânda legală până la data admiterii cererii de executare silită, a fost de 91.924.731,71 euro. 

La această sumă s-au adăugat şi cheltuielile de executare silită, astfel încât MFP a fost executată pentru 99 milioane euro.

Titlurile Împrumutului de Stabilizare 7% din 1929

În 1929, a intrat în vigoare  Legea pentru stabilizare monetară şi anexele acesteia şi Legea nr. 360 privitoare la crearea Casei Autonome a Monopolurilor Regatului, în baza căruia a fost acordat „Împrumutul de Stabilizare 7% din 1929”, cu un capital nominal în lei de 16.842.343.626 sau în monede străine: lire sterline 2 mil, dolari 69 milioane, fr. fr. 561.683.000, se arată într-un document al BNR.

Titlurile Împrumutului de Stabilizare 7% din 1929 şi ale Împrumutului de Dezvoltare 7,5% din 1931 deţinute de către cetăţenii români au fost achitate numai după ştampilarea acestora, conform Decretului-lege nr. 3522/1937, putând fi depuse spre ştampilare numai până la data de 1 ianuarie 1938. 

La 1 aprilie 1941, s-a decretat realizarea unificării într-o rentă amortibilă 4,5% a împrumuturilor externe emise de Casa Autonomă a Monopolurilor, ştampilate pentru plata lor în România. Acestea au fost chemate la plată şi lichidate prin Legea nr. 142/1947 pentru amortizarea datoriei publice interne.

În condiţiile Marii Crize Economice (1929-1933), guvernul a suspendat achitarea datoriei publice externe a României începând cu 15 august 1933. Pentru reluarea şi reeşalonarea plăţilor au fost încheiate la 24 iulie 1934 mai multe acorduri cu proprietarii străini ai titlurilor de rentă emise de statul român (Jurnalul Consiliului de Miniştri pentru ratificarea Convenţiei şi a Acordurilor cu Asociaţiile purtătorilor de titluri externe, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 192 din 22 august 1934 şi C. Hamangiu, Codul General al României, vol. XXII, pag. 620). 

Potrivit acestora, soldul neplătit al cupoanelor din perioada 1 august 1933 – 31 martie 1934 urma să se consolideze prin titluri ale Rentei externe 4,5% de Consolidare (funding) - Lege relativ la emisiunea obligaţiilor de consolidare 4,5%, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 77 din 1 aprilie 1935 şi C. Hamangiu, Codul General al României, vol. XXIII 1935, pag. 187/188; amortizarea capitalului rămânea suspendată în perioada 1934 – 1937; cupoanele anuale se achitau în proporţie de 25% pentru intervalul aprilie 1934 – martie 1935, în proporţie de 35% pentru intervalul aprilie 1935 – martie 1936 şi în proporţie de 42% pentru intervalul aprilie 1936 – martie 1937.