Umbrărescu şi-a cumpărat bancă. Regele asfaltului va plăti 10,3 milioane euro pentru ATE Bank România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Umbrărescu (51 de ani) are o avere estimată de "Forbes 500 Miliardari" la 360-380 de milioane de euro şi desfăşoară afaceri în infrastructura rutieră şi transporturi FOTO Adevărul
Dorin Umbrărescu (51 de ani) are o avere estimată de "Forbes 500 Miliardari" la 360-380 de milioane de euro şi desfăşoară afaceri în infrastructura rutieră şi transporturi FOTO Adevărul

Omul de afaceri Dorin Umbrărescu a semnat un acord cu Piraeus Bank pentru preluarea subsidiarei ATE Bank România, urmând să plătească 10,3 milioane de euro pentru 93,27% din acţiunile instituţiei de credit, a anunţat grupul bancar elen.

Transferul va avea loc după finalizarea transferului majorităţii activelor şi pasivelor către Piraeus Bank România, precum şi după obţinerea avizului autorităţilor de reglementare.

„Transferul va avea loc după finalizarea separării majorităţii activelor şi pasivelor ATE Bank România şi integrarea acestora în Piraeus Bank România“, se arată într-un comunicat transmis de banca elenă bursei din Atena.

Dorin Umbrărescu (51 de ani) are o avere estimată de "Forbes 500 Miliardari" la 360-380 de milioane de euro şi desfăşoară afaceri în infrastructura rutieră şi transporturi.  

Zvonuri că ATE Bank România va fi preluată de un grup de investitori străini au apărut încă din luna octombrie a anului trecut. În toamna anului trecut a apărut în piaţă informaţia că un grup format din peste zece oameni de afaceri, printre care se vehiculau nume precum Gruia Stoica sau Dorin Umbrărescu, la care se alăturau cele cinci societăţi de investiţii financiare, va prelua afacerea ATE Bank în România.

Surse spuneau atunci însă că tranzacţia va fi realizată de un număr minim de investitori, urmând ca ulterior să se deschidă posibilitatea şi altor oameni de afaceri să investească, inclusiv societăţilor de investiţii financiare.

Noua bancă ar urma să fie condusă de fostul prim-vicepreşedinte Raiffeisen Bank Marinel Burduja, care este şi artizanul negocierilor.

Burduja a fost numit luni în Consiliul de Administraţie al Leumi Bank, decizie confirmată atât de el, cât şi de oficialii băncii. Numirea lui Burduja în Consiliul de Administraţie al băncii ar putea sugera că israelienii de la Leumi sunt dispuşi să renunţe la filiala din România în cazul unei oferte oportune.

La mijlocul anului trecut, Piraeus Bank Grecia a preluat ATE Bank Grecia, inclusiv toate sucursalele din regiune, adică şi 93,27% din acţiunile ATE Bank România.

ATE Bank România a fost înfiinţată în anul 1990, ca Banca pentru Mica Industrie şi Libera Iniţiativă, fiind prima bancă cu capital mixt (român şi străin) din România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite