Tariful de transport practicat de Transelectrica a urcat cu aproape 5%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transelectrica este monopolul naţional care asigură transportul energiei în România
Transelectrica este monopolul naţional care asigură transportul energiei în România

Tariful mediu perceput de Transelectrica (TEL) pentru transportul energiei electrice va creşte de la 1 ianuarie cu 4,72%, de la 21,16 lei/MWh la 22,16 lei/MWh, după ce ANRE a aprobat săptămâna trecută majorarea unor tarife, scrie Mediafax.

Compania a transportat în primele nouă luni o cantitate de 38,3 TWh, cu 4,4% sub volumul din perioada similară a anului trecut, de 40,1 TWh, potrivit informaţiilor financiare pentru primele nouă luni transmise de Transelectrica Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Deşi cantitatea de energie a scăzut, veniturile din această activitate au crescut cu 8,12%, la 825,3 milioane lei (187,2 milioane euro), în condiţiile în care tariful pentru transportul energiei electrice a urcat cu 12,7%, de la 18,77 lei/MWh la 21,16 lei/MWh.

Tariful mediu de transport al energiei electrice este compus din tariful pentru introducerea de energie electrică în reţea şi tariful pentru extragerea energiei electrice din reţea.

Începând de la 1 ianuarie va creşte şi tariful pentru serviciile funcţionale de sistem, cu 52,63%, de la 1,14 lei/MWh la 1,74 lei/MWh.

Tariful pentru serviciile tehnologice de sistem a crescut deja din luna august cu 25,69%, de la 9,77 lei/MWh la 12,28 lei/MWh.

Defalcarea veniturilor pe activităţi

Transelectrica a înregistrat în primele nouă luni venituri de 445,9 milioane lei din servicii de sistem, cu 4% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile din serviciile de sistem funcţionale compania au scăzut cu 1,6%, la 47,5 milioane lei, în timp ce încasările din servicile de sistem tehnologice au urcat cu 5%, la 398,3 milioane lei.

Tariful practicat de OPCOM pentru participanţii la piaţa angro de energie electrică a rămas la 0,37 lei/MWh.

Modificarea tarifelor a fost decisă printr-un ordin al preşedintelui ANRE emis în 18 decembrie, potrivit Transelectrica.

Transportatorul de energie electrică este controlat de stat, care prin Ministerul Finanţelor Publice deţine 58,69% din acţiuni. Alţi doi acţionari importanţi ai companiei sunt Fondul Proprietatea, cu 13,5% din titluri, şi SIF Oltenia, care la finele lunii septembrie avea 6,86% din acţiuni.

Mai puteţi citi:

Forumul Energii Curate: Exportul de energie, între câştig şi pierdere pentru producătorii din România

Realizarea interconexiunilor energetice ar putea fi un câştig pentru România dacă se construieşte cablul submarin pentru export în Turcia, dar ar putea avea un impact negativ în cazul în care ţara noastră ar fi inundată  de energie ieftină de la celelalte state din jur.

Diaconu, Transelectrica, la Forumul Energii Curate: România ar putea fi inundată de foarte multă energie ieftină odată cu dezvoltarea interconexiunilor

Cu cât România îşi va dezvolta mai mult interconexiunile cu sistemele energetice ale statelor vecine există riscul că în ţară noastră să fie inundată de energie ieftină importată din ţările din jur, ceea ce ar afecta producătorii locali scumpi, a avertizat, Ciprian Diaconu, membru în directoratul Transelectrica, la Forumul „România 2020: Politici sustenabile pentru energii curate hidro&nuclear“, eveniment organizat de Adevărul Group.

SIF Oltenia a vândut acţiuni la BRD şi Banca Transilvania şi a cumpărat la Petrom, Transelectrica şi Transgaz

SIF Oltenia şi-a scăzut deţinerile la BRD şi Banca Transilvania şi a crescut pachetele deţinute în sectorul energetic, la Petrom, Transelectrica şi Transgaz.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite