Supraimpozitarea contractelor part-time rămâne în vigoare. CCR a decis că este constituțională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CCR a respins sesizările Opoziţiei şi Avocatului Poporului la proiectul de adoptare a ordonanței care modifică Codul fiscal şi impozitarea contractelor part-time, hotărând astfel că Legea este constituţională.

Judecătorii Constituționali au respins sesizările asupra Legii FOTO Arhivă
Judecătorii Constituționali au respins sesizările asupra Legii FOTO Arhivă

Judecătorii Constituționali au respins miercuri, 14 decembrie, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, precum şi a dispoziţiilor art.I pct.68 [cu referire la introducerea alin.(5) ind.6 – alin. (5) ind.9 în art.146 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal] din Ordonanţa Guvernului nr.16/2022, arată un comunicat al CCR. 

De asemenea, cu majoritate de voturi, judecătorii Curții Constituționale au respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I pct.107 [cu referire la art.457 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal] din Ordonanța Guvernului nr.16/2022, mai arată sursa citată. 

Conform Ordonanţei 16/3022 pentru modificarea Codului Fiscal, începând cu veniturile salariale aferente lunii august 2022, contribuţia de asigurări sociale şi cea de sănătate, datorate de persoanele fizice angajate în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, nu pot fi sub nivelul celor aplicate la salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care acestea se datorează.

De la prevederea Ordonanţei 16/3022 pentru modificarea Codului Fiscal sunt exceptate câteva categorii de persoane, printre care: elevii, studenţii cu vârsta până la 26 de ani, persoanele cu dizabilităţi sau alte categorii cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, pensionari pentru limita de vârstă în sistemul public de pensii, persoanele care realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul de baza minim brut pe ţară.  

Modificarea, dur criticată 

Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, a criticat supraimpozitarea muncii part-time, care a dus la o scădere cu peste 60.000 de locuri de muncă, afirmând că susţine corectarea acestei măsuri.

Turcan a atras atenţia că suprataxarea muncii part-time a dus la creşterea fenomenului de muncă la negru. „Inclusiv o instituţie a statului român a arătat cu cifre că a crescut fenomenul muncii la negru, pentru că angajatorii dacă nu pot să suporte taxe suplimentare, atunci din nefericire recurg la abuzuri şi angajează persoane la negru. Deci, undeva, cel mai probabil, acea scădere de contracte de muncă se regăseşte în oglindă cu angajaţii la negru”, a conchis reprezentanta PNL. 

Și fostul președinte al PNL, Florin Cîțu, anunțat că sunt probleme privind raportarea la contractele part-time. „Am votat, consecvent cu principiile liberale, pentru eliminarea supraimpozitarii contractelor part-time. Din păcate, în comisia de buget-finanțe de la Senat, propunerea nu a întrunit numărul de voturi necesar și supraimpozitarea contractelor part-time, această inepție fiscală, rămâne în vigoare. Orice creștere de taxe în acest moment este criminală. Atacă sectorul privat într-un moment dificil și alimentează creșterea prețurilor”, scria miercuri, pe Facebook, Florin Cîțu.

De asemena, după întrarea în vigoare a ordonanței, USR a acuzat că 100.000 de posturi part-time au fost desfiinţate, în timp ce PSD a menționat că, de fapt, acestea au devenit locuri de muncă cu normă întreagă. â

Măsura a fost criticată și de experți, care au susținut că impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim pe economie va genera încetarea unui număr semnificativ de contracte de muncă cu timp parţial. 

În același timp, Inspecţia Muncii a susținut că, de la intrarea în vigoare a modificărilor, peste 44.000 de contracte cu timp parţial au încetat, în timp ce numărul celor cu normă întreagă a crescut cu peste 27.000.

Și șeful Ministerului Finanțelor, Adrian Căciu, a susținut că piața s-a adaptat, afirmând că numărul contractelor part-time a crescut începând cu 5 septembrie şi, mai mult decât atât, a crescut valoarea acestora, iar acolo unde s-au transformat în contracte individuale de muncă lucrătorii vor primi mai mulţi bani. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite