Von der Leyen: Creşterea preţurilor la energie, un fenomen global. CE va veni cu propuneri pentru a reduce presiunea de pe gospodăriile şi afacerile mici

Von der Leyen: Creşterea preţurilor la energie, un fenomen global. CE va veni cu propuneri pentru a reduce presiunea de pe gospodăriile şi afacerile mici

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis, luni, că majorarea preţurilor la energie electrică şi gaze nu este un fenomen care afectează doar Europa, ci întreaga planetă, iar în prezent, CE analizează motivele acestor scumpiri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebată ce soluţii are Comisia Europeană pentru ţările care au trimis solicitări legate de creşterea preţurilor la electricitate şi gaze naturale şi dacă este de acord cu plafonarea preţurilor, Ursula von der Leyen a transmis:
 
„Într-adevăr, în momentul de faţă, suntem în curs de a analiza în primul rând motivele acestei creşteri la preţuri. Avem de-a face cu un fenomen global, nu e un fenomen care afectează doar Europa, ci întreaga planetă pentru că preţurile la gaze naturale cresc peste tot. De ce? 
 
Există mai multe componente, în primul rând în timpul pandemiei şi în timpul stării de urgenţă, bineînţeles, economia nu prea a crescut, iar cererea a scăzut drastic. Acum vedem o creştere enormă în cererea de gaze naturale, în special în Asia, Asia reia pasul rapid şi duce la creşterea preţurilor.
 
Apoi, ar mai fi o componentă, şi anume furnizorii nu reacţionează suficient de rapid. Mă bucur că prietenii norvegieni au spus că vor creşte aprovizionarea pe termen scurt şi sper ca si Rusia să facă acest lucru, să urmeze acest exemplu bun pe care îl dă Norvegia. 
 
E foarte important pentru dvs. să ştiţi că preţurile la energie nu includ doar preţul la gaze naturale, ci şi energia din surse regenerabile şi aici avem o veste bună: preţurile sunt stabile şi în timp au scăzut, deci investiţiile în surse regenerabile de energie sunt calea de urmat. Ne ajută să fim independenţi când vine vorba de importurile de gaze naturale sau petrol şi ne oferă o energie - după cum îi spune şi titlul - regenerabilă, iar costurile scad în timp", a explicat preşedintele Comisiei Europene, potrivit News.ro.
 
Aceasta a menţionat că, săptămâna viitoare, la reuniunea informală a Consiliului Uniunii Europene din Slovenia, se va discuta acest subiect, iar Comisia va veni cu propuneri despre ce se poate face la nivel european şi cum se poate reduce presiunea de pe gospodăriile mici, persoanele cu venituri mici şi afacerile mici.
 
Von der Leyen a adăugat că scopul este ca problema să fie rezolvată la nivelul Uniunii Europene.
 
La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis, a transmis: „Vreau să fie un lucru foarte clar, preţurile mari pe energie, în special pe electricitate, nu sunt o problemă românească, ci este vorba despre o problemă care se pare că a devenit globală. 
 
Toată lumea este afectată de aceste creşteri şi soluţiile vrem să le căutăm şi să le găsim începând, împreună, de săptămâna viitoare când avem un Consiliu informal în Slovenia şi vom avea primele idei şi soluţii pentru a aborda chestiunea. 
 
Însă, al doilea lucru foarte important, chiar dacă această problemă nu este una făcută la noi, trebuie să o tratăm la noi şi ştiu că Guvernul a luat foarte în serios chestiunea, a pregătit şi pregăteşte un pachet la început pentru consumatorul vulnerabil. Probabil aţi observat că acea lege a fost promulgată la o zi după ce am primit-o de la Parlament, tocmai pentru a da Guvernului timp să pregătească aceste compensaţii sau alte măsuri care vin pentru
oamenii care nu-şi permit să plătească mai mult.
 
Însă este nevoie de mult mai mult şi ştiu din sursă sigură că aceste chestiuni sunt discutate şi pregătite la Guvern. Firmele, antreprenoriatul au nevoie de măsuri active, pentru că aceste preţuri vor fi resimţite foarte repede de economia reală de unde, evident, vor avea un impact şi asupra altor preţuri. 
 
Deci, una la mână, problema nu este făcută la noi, doi - noi vom veni cu soluţii concrete, acum, repede, şi în paralel la nivel european vom căuta soluţii mai ample fiindcă dorim să rezolvăm problema durabil", a declarat Klaus Iohannis.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările