Topul Forbes 500 miliardari / Cei mai bogati romani: Dinu Patriciu, Frank (Vasile) Timis, Ioan Niculae

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forbes Romania a lansat astazi topul celor 500 de miliardari ai Romaniei. Primele trei locuri in topul Forbes 500 miliardari sunt ocupate de Dinu Patriciu, Frank (Vasile) Timis si Ioan Niculae, a caror avere insumeaza aproximativ 4.300 milioane de euro.

image

PRIMII 20 CLASATI IN TOPUL FORBES 500 MILIARDARI

1. Dinu Patriciu
2.300 milioane euro
Anul trecut- 2.200 milioane euro
60 de ani
Ilfov
Media, energie, imobiliar, bancar, IT&C

Pe omul de afaceri Dinu Patriciu criza l-a prins cu cash. Mult cash. Pe
care acum, bineînţeles că îşi permite să îl investească. Important este să
găsească cele mai bune oportunităţi. Iar într-o piaţă suferindă, totul este
mai ieftin! Magazinele de proximitate, supermarketurile şi agenţiile de
pariuri sportive, toate afaceri demarate numai în acest an au presupus
investiţii de zeci de milioane de euro.

Forbes, etalonul mondial în alcătuirea clasamentelor oamenilor de afaceri şi managerilor de succes de pretutindeni, va lansa pe piaţă marţi, 28 septembrie, ediţia 2010 a Forbes 500 miliardari din România. Publicaţia are 400 de pagini şi un preţ de 20 lei.

image

2. Timis (Vasile) Frank
1.000-1.100 milioane euro
Anul trecut - 190-200 milioane euro
46 de ani
Extractie petrol şi minereuri, farmaceutice, cercetare
Londra

Numele lui Timiş Frank a fost legat, multă vreme în România, de Roşia
Montana. Cea mai importantă companie din portofoliul lui Timiş este
African Mineral, la care deţine 14,97% din aţiuni. Firma a descoperit
recent cel mai mare zăcământ de minereuri de fier din lume, de 10,5
miliarde tone. Are dublă cetăţenie, română şi australiană, este căsătorit
şi are doi copii, dintr-un mariaj anterior.

3. Ioan Niculae
900 milioane euro-1 miliard de euro
Anul trecut - 1,2 miliarde de euro
56 de ani
Agricultură, comerţ exterior, imobiliare, turism
Bucureşti

După un 2009 dezastruos, în care combinatele chimice aproape că au
stat mai tot timpul închise, proprietarul Interagro răsuflă uşurat: grâul
s-a făcut foarte bine anul acesta, iar comenzile de îngrăşăminte din
străinătate vin aproape ca în vremurile bune.

4. Dan Grigore Adamescu
900 milioane euro-1 miliard de euro
Anul trecut - 300 milioane euro
62 de ani
Imobiliar, retail, media, asigurări, turism
Bucureşti

Dan Grigore Adamescu are afaceri în România şi Germania, unde
deţine business-uri în patru oraşe, inclusiv în Berlin, în imobiliare,
terenuri, parcuri industriale şi comerciale. Din 1991 şi până în prezent,
Adamescu a reuşit să creeze în România un adevărat imperiu, afacerile
sale extinzându-se în domenii variate, de la asigurări şi hoteluri, până la
media sau construcţii. Familia Adamescu deţine Hotelul Rex din Mamaia,
Unirea Shopping Center Braşov şi aproximativ 15% din acţiunile
retailerului de electrocasnice, Flamingo.

5. Veronica Guşă de Drăgan
800-900 milioane de euro
Anul trecut - 420-450 milioane euro
37 de ani
Distribuţie GPL, energie, mass-media, cultură, tipografii, imobiliare
Palma de Mallorca (Spania)

Una dintre cele mai bogate femei de afaceri de origine română nu
vorbeşte cu presa şi nu este prezentă (fizic) în mediul de business
autohton. Veronica Guşă De Drăgan, văduva lui Iosif Constantin
Drăgan a preluat frâiele afacerilor soţului cu mulţi ani înainte de moartea
acestuia (august 2008). Este Preşedintele Executiv al Grupului din
anul 2001, fiind implicată direct în activitatea strategică şi operativă a
Grupului.

6. Ion Ţiriac
750-800 milioane euro
Anul trecut - 850-900 milioane euro
71 ani
Bucureşti
Auto, imobiliare, banking, asigurări,

Ion Ţiriac este pe zi ce trece o prezenţă tot mai discretă în mediul de

afaceri autohton. Fiul său Ion Alexandru Ţiriac pare să îi preia tot mai
mult din atribuţii, el fiind cel care anunţă, de cele mai multe ori, planurile
investiţionale ale grupului. Iar cele mai recente pare să se refere tot
la...imobiliar!. În acest moment, Ţiriac Imobiliare are în plan trei proiecte
de anvergură, la Timişoara, Braşov şi Otopeni-Bucureşti, care reprezintă
combinaţii de shopping-mall-uri, clădiri de birouri şi rezidenţiale,
showroom-uri auto şi hoteluri.

7. Marius şi Emil Cristescu
500-550 milioane de euro
Anul trecut - 600 milioane euro
Industrie, turism, imobiliare, construcţii, comerţ
Timiş

Criza puternică din ultimul an i-a cam făcut pe cei doi fraţi din Timişoara,
Marius şi Emil Cristescu, proprietarii platformei Faur, să reconsidere
strategiile anterioare şi să aibă în vedere doar un singur lucru: să
păstreze în portofoliu doar ce aduce profit. Dacă în urmă cu un an, cei
doi fraţi care controlează grupul de firme Bega se ghidau după „strategia
păianjenului" (intrarea pe mai multe domenii de activitate asigură
proprietarului unei afaceri un risc mai mic, iar în cazul în care un
business se confruntă cu probleme, rulajul grupului se susţine prin
celelalte), după cum o numeau ei, la începutul acestui an, au decis să
facă ordine în ogradă „Păianjenul" lor începea să şchioapete...

8. Gabriel Comănescu
43 de ani
450 milioane de euro
Anul trecut - 420 milioane euro
Extracţie petrol şi gaze, foraj marin, platforme petroliere, turism
Constanţa

Inclus în categoria oamenilor de afaceri discreţi, care nu discută mai
deloc cu mass media, Gabriel Comănescu a ridicat în ultimii ani un mic
imperiu în jurul companiei Upetrom. Pasionat de maşini de epocă şi
turism, afaceristul constănţean se descurcă tot mai bine cu petrolul. El
controlează prin Upetrom, Grup Servicii Petroliere (GSP), companie
care se concentrează pe foraj marin, dar şi Upetrom 1 Mai Ploieşti,
societate care produce utilaje destinate industriei de petrol şi gaze.

9. Radu Dimofte
400-420 milioane euro
Anul trecut - 450 milioane euro
Imobiliare, HoReCa
51 de ani
Bucureşti

Radu Dimofte şi Gabriel Popoviciu sunt asociaţi la proiectul Băneasa din
nordul Capitalei prin firma Baneasa Investments. Cel mai valoros activ al
grupului de firme controlate de cei doi se estimează că va fi gata peste
cinci ani. Prin intermediul familiilor lor, Dimofte şi Popoviciu controlează
totodată grupul de firme Alltrom, care operează francizele IKEA, KFC,
Pizza Hut, Howard Johnson, şi sunt asociaţi la restaurantul Casa Doina
din Capitală.

9 Gabriel Popoviciu
400-420 milioane euro
Anul trecut - 600-650 milioane euro
51 de ani
Imobiliare, hoteluri, restaurante
Bucureşti

La aproape un an de când a fost cercetat de Direcţia Naţională
Anticorupţie (DNA), Gabriel Popoviciu atrăgea din nou atenţia presei.
Mai exact, în luna martie a acestui an, Puiu Popoviciu a vândut
operaţiunile IKEA din România, către grupul suedez cu acelaşi nume.
Afacerile sale se desfăşoară în imobiliar, hotelier şi restaurante.
Popoviciu a mai adus în România Pizza Hut, KFC (restaurante), Howard
Johnson sau Ramada (hoteluri). Cel mai valoros activ al grupului de
firme controlate de Popoviciu este însă proiectul imobiliar Băneasa.

11. Stoica Gruia
42 de ani
380 - 400 milioane euro
Anul trecut - 380-400 milioane euro
Transporturi feroviare, imobiliare
Bucureşti
Stoica Gruia este o persoană foarte discretă, care evită apariţiile directe
în presă. Este proprietarul Grupului Feroviar Român şi al Grampet.
Ultima include mai multe societăţi în România, Ungaria, Bulgaria,
Serbia, Moldova, Ucraina, Muntenegru, Mozambic, Austria şi de curând

Germania, iar marea majoritate a lor activează pe segmentul de cale
ferată.

11. Dorinel Umbrărescu
49 ani
380-400 milioane euro
Anul trecut - 320-340 milioane euro
Construcţii
Bacău

Dorinel Umbrărescu sfidează criza. În plină prăbuşire a pieţei
construcţiilor, el a reuşit, graţie companiilor pe care le deţine împreună
cu soţia sa, Spedition UMB SRL şi Tehnostrade SRL, să crească
semnificativ. Afacerile derulate numai prin cele două firme au ajuns anul
trecut la aproximativ 373 de milioane de euro. Companiile controlate de
Umbrărescu au obţinut în 2009 cel mai mare contract de infrastructură,
în valoare de aproximativ 173 milioane euro, pentru reabilitarea Drumului
Naţional 12.

13. Fraţii Ioan şi Viorel Micula

350 milioane euro
Anul trecut - 400-450 milioane euro
Producţie, comerţ, imobiliare, media
Bihor

Gemenii Ioan şi Viorel Micula, proprietarii grupului de firme European
Drinks&Foods, continuă lupta cu statul român. Cei doi fraţi născuţi în
anul 1957, în satul Căcăceni (actual Cucuceni), din judeţul Bihor sunt
incluşi, an de an, în topul datorinicilor la bugetul statului. Potrivit datelor
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), compania European
Food înregistrează datorii de peste 22 de milioane de euro. Chiar dacă
nu recunosc, afacerile grupului condus de Micula merg tot mai prost, iar
criza economică afectează tot mai mult businessul gemenilor Micula.

14. Zoltan Teszari

340-350 milioane euro
Anul trecut - 400 milioane de euro
Telecomunicaţii, IT, TV

40 de ani
Bihor

Zoltan Teszari este o personă extrem de discretă. Nu apare în presă şi
nici nu se ştie cum arată. Nu acelaşi lucru se poate spune însă şi despre
compania pe care o controlează, RCS&RDS. Afacerile acesteia cresc de
la an la an, în 2009 atingând un rulaj de aproximativ 400 de milioane de
euro, în uşoară creştere faţă de anul precedent. Anul trecut compania
a trecut din nou pe profit, şi unul semnificativ, de aproximativ 50 de
milioane de euro.

15. Familia Păunescu
300 milioane de euro
Anul trecut - 350 milioane de euro
Media, energie, imobiliare

Bucureşti

Principala preocupare în momentul de faţă pentru Bobby Păunescu este
Mandragora, casa de producţie cinematografică pe care o deţine. Cel
puţin aceasta este imaginea pe care fiul lui George Constantin Păunescu
vrea să şi-o promoveze. Familia Păunescu mai are afaceri în media,
energie regenerabilă şi imobiliare. În portofoliul familiei Păunescu se
mai află televiziunile Vox News şi B1TV, cotidianul central "Curierul
Naţional" şi "Gazetele", ziare regionale, dar şi ziarul "Evenimentul zilei" şi
revista de business "Capital". Imobiliarele reprezintă, conform estimărilor
personale, 20-30% din averea familiei.

15. Cristian Burci
300 milioane euro
Anul trecut - 300 milioane de euro
45 de ani
Producţie de vagoane şi material rulant, publicitate
Bucureşti

Cu afaceri în domeniul materialului rulant şi în producţia de vagoane,
Cristian Burci este unul dintre cei mai mari angajatori, dacă luăm în
considerare că are circa 1000 de angajaţi aproape pe fiecare companie
a sa (şi ajunge la un total de 7.000). are afaceri în domenii diverse,
de la servicii de transport, leasing şi mentenanţă, până la proiectare şi
producţie de material rulant feroviar şi nave maritime. Prin intermediul

IRS (International Railway System), el deţine o cotă de aproape 3% din
producţia mondială de vagoane.

15. Ovidiu Tender
300 milioane de euro
Anul trecut - 300 milioane de euro
54 de ani
Energie, petrol şi gaze, construcţii, farma, turism
Bucureşti

Antreprenorul născut în Timişoara a înţeles în urmă cu câţiva ani că
firmele sale vor funcţiona mai bine dacă vor fi grupate pe domenii
de activitate. Aşa că a mărit competenţele celor doi manageri de la
Vulcan şi Prospecţiuni pe construcţii şi imobiliare. Conglomeratul care a
rămas (Tender are acţiuni la firme din domeniul agriculturii, turismului,
comunicaţiilor etc) va forma un alt holding, pe care în timp doreşte să-l
aducă la nivelul primului. Extinderea în afara graniţelor ţării a afacerilor
este o ţintă urmărită deja de Tender de câţiva ani.

17. Dragoş şi Adrian Pavăl
280-300 milioane de euro
Anul trecut - 240 milioane de euro
Bricolaj
Bacău

Pe o piaţă a construcţiilor prăbuşită, cu şanse minime de revenire în
acest an, fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman, sunt printre singurii care
şi- au bugetat o creştere în 2010. În acest context, Dedeman ar trece
înaintea reţelei Praktiker, liderul pieţei locale de bricolaj. Avansul raportat
de reţeaua deţinută de fraţii Pavăl din Bacău vine pe fondul extinderii cu
cinci noi magazine în perioada iulie 2009-iulie2010, în oraşele Bucureşti,
Iaşi, Braşov, Craiova, Arad şi Timişoara.

19. Enrico Perini
250 milioane de euro
Anul trecut - 200 milioane de euro

43 de ani

Construcţii

Bucureşti

Nu s-a temut de criză, însă nici nu s-a aruncat în investiţii care să îi
pună în pericol businessul. Enrico Perini, unul dintre expaţii care s-
au îndrăgostit de România pentru oportunităţile pe care ţara le oferea,
a frânat ritmul extinderii afacerilor sale. În prima jumătate a anului,
retailerul de echipamente şi instalaţii pentru clădiri Romstal a deschis
patru magazine în sistem de franciză în Rusia şi Ucraina.Grupul Romstal
intenţioneză să investească şi în energia eoliană.

20. Dimitrie Sturdza
220 milioane de euro
Anul trecut - 260 milioane de euro
72 de ani
Cosmetice, Imobiliare
Bucureşti

Principele Dimitrie Sturdza, descendent al unei familii de seamă din
Moldova (doi dintre strămoşii săi au fost domnitori), este unul dintre
acei proprietari de companii cosmetice care au profitat de anul 2009
pentru a îşi creşte afacerile. Déesse, firma pe care acesta a înfiinţat-
o în Elveţia (ţara sa adoptivă) a ajuns anul trecut la afaceri mai mari
de 60 de milioane de euro. Cosmeticele fabricate în Oetwil am See
(o localitate micuţă din Elveţia unde se află laboratoarele companiei
de cosmetice) s-au vândut cu 20% mai bine în 2009, faţă de 2008.

Timişorenii din Top “Forbes 500 miliardari” spun că economia se va redresa anul viitor

Gheorghe Caruz este cel mai bogat brăilean, cu o avere estimată la 100 de milioane de euro

Află aici cine sunt miliardarii Iaşiului

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite