Târgul de Turism al României îşi deschide astăzi porţile, cu oferte în peste 15 ţări

Târgul de Turism al României îşi deschide astăzi porţile, cu oferte în peste 15 ţări

Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României (TTR) se desfăşoară între 21 şi 24 februarie 2019, în Pavilioanele B1 şi  B2 din Centrul Expoziţional ROMEXPO.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cea de-a 41-a ediţie a Târgului de Turism al României promovează cele mai convenabile vacanţe pentru 2019, city-break-uri sau early booking pentru excursii în sezonul primăvară-vară.
 
Astfel, vizitatorii sunt aşteptaţi la TTR cu mii de pachete promoţionale care vizează turismul cultural, rural sau de business, cel de tratament, destinaţiile exotice, croazierele şi turismul de aventură.
 
Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor putea studia oferte de la peste 330 de companii din 15 ţări care îşi prezintă zonele turistice - Bulgaria, Chile, Congo, Croaţia, Grecia, Ungaria, Israel, Macedonia, Moldova, Palestina, Portugalia, România, Rusia, Spania şi Turcia.
 
La ediţia de primăvară a TTR, şi-au anunţat participarea oficială Bulgaria, Grecia, Israel, Macedonia, Moldova, Palestina şi Africa de Sud.
 
Ediţia de primăvară 2019 a TTR vine în întâmpinarea vizitatorilor cu pachete turistice pentru litoralul românesc, grecesc sau bulgăresc, oferte pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale sau a concediului de 1 Mai, dar şi reduceri pentru destinaţii exotice din ce în ce mai vizitate de români.
 
TTR este organizat de Romexpo bianual, primăvara şi toamna, împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat strategic cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT ) şi în parteneriat cu Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).
 
 
Program de vizitare:
 
21-23 februarie 2019: între orele 10:00 – 18:00;
 
24 februarie 2019: între orele 10:00 – 16:00.
 
Bilet intrare:  20 de lei;
 
Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate beneficiază de intrare gratuită.
 
Acces:
 
Pietonal: Porţile A, B, C si D, cu intrare dinspre: Piaţa Presei Libere, Bulevardul                                Expoziţiei şi Strada Parcului;
 
Auto: Porţile B, C si D, cu intrare dinspre: Bulevardul Expoziţiei şi Strada Parcului.
 
Tarif parcare: 5 lei/oră.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările