Românii cumpără tot mai multe maşini „verzi”. Cu cât au crescut vânzările de autoturisme ecologice în 2021

Românii cumpără tot mai multe maşini „verzi”. Cu cât au crescut vânzările de autoturisme ecologice în 2021

Foto: Facebook Ford România

Aproape 2.500 de autoturisme noi electrice şi hibride au fost comercializate în România, în primele trei luni ale acestui an, în creştere cu 65% faţă de acelaşi perioadă din 2020, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit sursei citate, ponderea autoturismelor electrice şi full hibride noi în totalul pieţei auto locale a ajuns la 12,2%, perioada în ianuarie - martie 2021, de la 5,5%, în primul trimestru al anului trecut, transmite Agerpres.
 
Raportat la datele înregistrate la sfârşitul lunii martie 2020, în primele trei luni ale acestui an cele mai multe achiziţii noi au fost consemnate în categoria autoturismelor full hibrid, respectiv 1.722 de unităţi, în creştere cu 58,6%.
 
De asemenea, vânzările de autoturisme plug-in hybrid au crescut cu 132,3%, la 360 de unităţi, în timp ce modelele full electrice au consemnat o majorare de 52,2%, până la 414 de exemplare.
 
Statistica APIA relevă faptul că, în topul celor mai comercializate autoturisme 100% electrice, conduce Volkswagen - cu 123 de unităţi, urmată de Peugeot, cu 47 de exemplare, BMW (40), Renault (34), Hyundai (27), Mini (24), Nissan (20), Mazda (18), Opel (14) şi Skoda (13).
 
În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme full hibride vândute în România au fost comercializate de: Toyota - cu 1.422 de unităţi, Hyundai (178), Ford (44), Lexus (36), Honda (15), Renault (14), Subaru (9), Kia şi Suzuki (câte două exemplare).
 
Potrivit sursei citate, în topul vânzărilor de autoturisme plug-in hybrid, în primul trimestru din 2021, Volvo era pe prima poziţie, cu 73 de unităţi comercializate, iar pe locurile următoare: Mercedes Benz (70), BMW (59), Renault (47), Mitsubishi (23), Ford (22), Porsche (13), Skoda (8), Mini şi Volkswagen (câte şapte unităţi).
 
Statistica APIA arată că, la nivelul lunii martie a acestui an, au fost comercializate 827 de maşini ecologice noi, în creştere cu 0,60% comparativ cu februarie 2021, în timp ce ponderea acestui tip de autovehicule în total piaţă a scăzut la 10,7%, de la 12,1%.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările