România care poate:

Cultivând o suprafaţă arabilă de peste nouă milioane de hectare, obţine produse agricole capabile să hrănească cel puţin 50 de milioane de oameni.

Administrând zeci de staţiuni balneare cu apele lor tămăduitoare, având munţi cu peisaje inegalabile, un litoral marin ce se întinde pe mai bine de 150 de kilometri şi o Deltă unică în Europa (unii spun chiar unică în lume), ca să nu mai vorbim şi de Dunăre, cu ai săi peste 1.000 de kilometri, dezvoltă o industrie a ospitalităţii capabilă să relaxeze şi să distreze sute de milioane de turişti.

Având cea mai amplă reţea de căi ferate, transportă ecologic zeci de milioane de pasageri şi sute de milioane de tone de marfă.

Pe Autostrada Transilvania, care tocmai ce trebuia inaugurată, şoferii fac maximum patru ore de la Braşov la Borş; la fel, pe Coridorul IV paneuropean, aproape gata şi el, se ajunge de la Nădlac la Constanţa într-o jumătate de zi.

Folosindu-şi resursele energetice şi naturale proprii, furnizează utilităţi la preţul corect pentru zeci de mii de companii, în care lucrează milioane de salariaţi.

Absorbind cu nesaţ miliardele de euro din fonduri europene „gratuite“, îşi dezvoltă şi infrastructura, şi resursele umane, şi recuperează în ritm accelerat decalajul faţă de mediile UE.

Păstrându-i acasă pe oamenii săi harnici şi cu mintea luminată, fructifică mai bine ca oricine oportunităţile vremii.

Educându-şi copiii în şcoli respectate cu sfinţenie, ca în vremea lui Spiru Haret, îşi asigură un viitor de o mie de ori mai bun decât prezentul.

Acţionând inteligent şi concertat, politicienii ne îndrumă, vizionari, pe calea către România pe care ne-o dorim cu toţii.

În sfârşit, punându-şi în operă toate valorile, economia ţării creşte cu cel puţin 4% pe an, scuturându-se de imaginea prăfuită pe care o are acum în ochii investitorilor.

Desigur, toate plusurile „României care poate“ se reflectă firesc în nivelul de trai al cetăţenilor, aceştia consolidându-şi statutul de europeni cu putere maximă de cumpărare.

România care nu vrea:

Cum, n-o cunoaşteţi?

Îşi lasă milioane de hectare pârloagă şi importă cele mai banale produse agricole şi alimente.

Îşi lasă în paragină staţiunile, munţii, litoralul, Delta (ca să nu mai vorbim de Dunăre) şi-i trimite pe români să-şi petreacă vacanţele, respectiv să-şi cheltuiască banii, în altă parte.

Îşi fură singură căciula în afacerile de pe calea ferată, lăsând zecile de milioane de pasageri şi sutele de milioane de tone de marfă să circule, poluant, pe şosele.

Îşi fură singură căciula în afacerile cu autostrăzi, cheltuind sute de milioane de euro pe kilometri care nu există.

Sufocă zecile de mii de companii, în care lucrează milioane de salariaţi, furnizându-le utilităţi din cele mai scumpe.

Refuză cu încăpăţânare fondurile europene „gratuite“ şi se împrumută, cu dobândă, de la diverse organizaţii internaţionale.

Îi dispreţuieşte şi parcă vrea să-i alunge pe oamenii harnici şi cu mintea luminată.

În şcoli, îşi bate joc de educaţia copiilor.

Politicieni fără viziune, încuiaţi şi dezbinaţi, nu întreprind nicio acţiune pentru a ne îndruma pe calea către România pe care ne-o dorim cu toţii.

În sfârşit, economia ţării se târăşte în jurul lui 0%, arătându-le investitorilor imaginea prăfuită a unei Românii care poate, dar care nu vrea.

Desigur, toate aceste minusuri ale „României care nu vrea“ se reflectă firesc în nivelul de trai al cetăţenilor, care tocmai şi-au consolidat statutul de europeni cu putere minimă de cumpărare.

De la „România care nu vrea“ la „România care poate“ e un singur pas. Haideţi să-l facem!