PNL va ataca dublarea alocaţiilor la CCR

PNL va ataca dublarea alocaţiilor la CCR

Partidul Naţional Liberal (PNL) ar putea ataca măsura de dublare a alocaţiilor la Curtea Constituţională a României (CCR).

Ştiri pe aceeaşi temă

Liberalii pregătesc o sesizare la CCR privind majorarea alocaţiilor, măsură adoptată miercuri de Camera Deputaţilor. Aceştia se bazează pe faptul că a fost încălcat principiul bicameralismului, deoarece dublarea alocaţiilor a fost discutată doar la Camera Deputaţilor, forul decizional, nu şi la Senat, care a fost prima Cameră sesizată. De asemenea, ei ar putea argumenta şi prin faptul că nu a existat un punct de vedere al Guvernului şi nici o evaluare a impactului bugetar.

Alocaţiile se vor dubla în anul 2020, după ce un proiect PSD în acest sens a fost adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Cuantumul alocaţiilor va ajunge anul viitor la 300 lei, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, şi la 600 de lei, în cazul copilului cu handicap, faţă de 150 lei, respectiv 300 lei, în prezent.

Cele mai recente estimări arată că impactul bugetar este de aproximativ şapte miliarde de lei (600 milioane lei pe lună). Bugetul pe anul 2020 a fost construit fără luarea în calcul a acestei măsuri. Aşadar, dacă nu sunt reduse cheltuieli, impactul bugetar va fi imens. Ministrul Finanţelor spunea că deficitul ar putea ajunge la 4,1%. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: