O nouă iniţiativă PSD: Pensiile private să fie actualizate cu inflaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD a depus un proiect de lege prin care propune ca sumele pe care le depun românii la Pilonul II de pensii să fie actualizate cu inflaţia.

Deputata PSD Mirela Furtună a lansat o iniţiativă legislativă care prevede ca suma pe care o primesc înapoi participanţii la Pilonul 2 să nu poată fi mai mică decât valoarea contribuţiilor, diminuate cu penalităţile de transfer şi comisioanele legale, actualizată că rata inflaţiei între data plăţii contribuţiilor şi data ieşirii la pensie a participantului.

Propunerea vizează modificarea aliniatului 2 al articolului 135 din Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Potrivit iniţiatoarei, măsura propusă va proteja valorea reală a sumelor pe care toţi participanţii le plătesc la fondurile de pensii administrate privat.

„Au existat cel puţin încă patru iniţiative legislative aproximativ similare, care au fost respinse în trecut de Parlament, principala justificare fiind că în practică randamentele acestor fonduri ar putea scădea, iar beneficiarii finali ar pierde”, susţine deputata în expunerea de motive.

Iniţiatoarea spune că este de înţeles pierderea de peste 10% în privinţa randamentului fondurilor, provocată de pandemia de COVID-19.

„Nu putem obliga administratorii de pensii private obligatorii să obţină randamente mai bune tot timpul, există situaţii excepţionale, cum sunt crizele financiare”, mai spune deputata.

În aceeaşi măsură, iniţiatoarea susţine „că nu putem văduvi nici participaţii la pensiile private obligatorii de a primi banii înapoi, la finalul perioadei de cotizare, măcar o sumă egală cu valoarea contribuţiilor indexată cu rata inflaţiei”.

„În caz contrar, am facilita returnarea unor sume care ar putea reprezenta doar o fracţie din ceea ce ar fi trebuit să primească. Chiar şi în sistemul public de pensii, acestea se indexează anual cu 100% din rata inflaţiei, tocmai pentru ca puterea de cumpărare să nu scadă”, se mai spune în document.

Legislaţia actuală prevede că fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) garantează faptul că participantul va încasa cel puţin valoarea contribuţiilor plătite în momentul în care va ieşi la pensie, mai puţin comisioanele reţinute de administrator.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite