O nouă formulă de calcul a salariului minim, asumată prin PNRR. Ghinea: Va fi 3.000 de lei din 2026

0
Publicat:
Ultima actualizare:
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie

O nouă formulă de calcul a salariului minim va fi stabilită de autorităţi conform Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea precizând că salariul minim va fi de 3.000 de lei din 2026.

„În cadrul componentei 14, ca răspuns la recomandarea 3 din 2019 este prevăzută o iniţiativă de reformă

a modului de stabilire a salariului minim în plată la nivelul economiei, începând cu anul 2023.

Aceasta se va concretiza printr-o formulă de stabilire obiectivă a nivelului salariului minim în linie cu viitoarea Directivă/Regulament/Recomandare comunitară pentru stabilirea salariului minim la nivelul Statelor Membre.

Partenerii sociali vor avea un rol pregnant, în procesul tripartit de consultare pentru actualizarea

periodică a salariului minim.

Această formulă de calcul va fi bazată pe bunele practici de la nivel european, raportându-se la indicatori precum salariul mediu şi median din economie şi rata inflaţiei”, se arată în documentul citat.

Ulterior, Cristian Ghinea a afirmat că salariul minim va fi de 3.000 de lei în 2026, adică similar celui plătit în prezent în construcţii.

Cristian Ghinea a spus, în conferinţa de presă în care a prezentat PNRR, că se va elimina, în următorii cinci ani, discrepanţa existentă între salariul minim din construcţii şi salariul minim în general, ultimul urmând să ajungă la 3.000 de lei.

„Asta este prezumţia de la care plecăm, că în cinci ani se va ajunge acolo (la 3.000 de lei – n.r.), astfel încât să nu mai avem discrepanţă între construcţii şi restul lumii. Acesta este scenariul pe care lucrăm”, a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Întrebat de jurnalişti cum va fi posibil acest lucru, Ghinea a răspuns: „Nu uitaţi că avem cea mai mare creştere economică din UE şi pe scenariile FMI şi ale Comisiei vom continua să le avem şi vorbim de 2026”.

În urmă cu o săptămână, Raluca Turcan, ministrul Muncii, declara că este îngrijorată de numărul mare de angajaţi, mai ales în sectorul privat, plătiţi, în acest moment, cu salariul minim şi consideră că această discuţie trebuie să fie una permanentă, temeinică, astfel încât să se găsească acea variantă de salariu minim care să fie atractivă şi pentru angajatori, ca să nu mai apeleze la forme de plată la gri, cu tot felul de stimulente pe lângă salariul minim pentru angajaţi pentru că, în felul acesta, îi privează de contribuţia la pensiile de care vor beneficia atunci când vor ieşi la pensie şi în acelaşi timp şi pentru angajaţi, pentru a le creşte calitatea vieţii. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite