Fost Ministru al Comunicaţiilor: Dacă Telekom se vinde către ruşi, înseamnă că cineva a dat mită acolo sus. Ce implicaţie ar putea avea Vâlcov

Fost Ministru al Comunicaţiilor: Dacă Telekom se vinde către ruşi, înseamnă că cineva a dat mită acolo sus. Ce implicaţie ar putea avea Vâlcov

Informaţiile potrivit cărora Telekom s-ar vinde către unele entităţi din Rusia stârnesc ample reacţii: fostul ministru al Comunicaţiilor, Marius Bostan, a susţinut că acest lucru nu poate fi posibil decât dacă „au mituit pe cineva acolo sus unde nu se avântă decât vulturii”.

 
Declaraţia este făcută în contextul informaţiilor despre un exit al Telekom, printr-o vânzare care a atras atât interesul RCS şi al Orange, dar şi al unor entităţi legate de Rusia, respectiv compania rusă ER-Telecom, printre cei mai mari 10 jucători din industria de telecomunicaţii din Rusia, şi Spas Rusev, unul dintre cei mai bogaţi, dar şi controversaţi afacerişti bulgari, având strânse legături cu finanţatori ruşi.
 
Surse apropiate discuţiilor au declarat pentru News.ro că Spas Rusev, un ”oligarh de dreapta”, personaj controversat, suspectat de legături cu lumea interlopă bulgară, este favorit să preia divizia de mobil a Telekom România.
 
Contactat de Profit.ro, fostul ministru de resort Marius Bostan arată că un astfel de mod de vânzare rapidă, în grabă, şi un calendar strâns sunt ciudate şi nu protejează interesele acţionarilor Deutsche Telekom, inclusiv ale statului român, precizând că sunt necesare evaluări şi că o operaţiune serioasă de due dilligence nu poate fi efectuată peste noapte.
 
El precizează totodată că o vânzare a operaţiunilor Telekom către o companie din Rusia sau cu legături cu Rusia este de neacceptat, fiind vorba de o infrastructură critică ce ţine de siguranţa şi securitatea naţională.
 
"Cumpărătorul ar avea acces la date şi informaţii secrete. O vânzare către Rusia sau către grupări legate de Rusia ar afecta în mod direct România", spune Bostan.
 
De altfel, într-o postare pe propria pagină de Facebook, fostul ministru atenţionează de asemenea asupra pericolului vânzării către Rusia: "Mă întreba cineva zilele trecute dacă influenţa rusească care pare să fie în spatele lui Spass Roussev a reuşit să ajungă acolo sus la Bonn? E adevărat că Vâlcov a fost hotărâtor în această decizie de exit a germanilor şi grecilor?
 
Nu spun decât atât: Dacă Deutsche Telekom şi OTE vând la ruşi, înseamnă că aceştia au mituit pe cineva acolo sus unde nu se avântă decât vulturii. Pentru ca tranzacţia să fie acceptată de români ar trebui să fie prea mulţi trădători la masă. Dacă dorinţa partenerilor din Telekom e să vândă la cozile de topor ale regimului Putin, atunci e momentul ca un Stat Român responsabil să fie pregătit să facă o contra-ofertă şi să ceară sprijin direct de la Partenerul Strategic. Direct şi nemijlocit! Eu am mare încredere că el va veni".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: