Florin Cîţu, despre reforma aparatului bugetar: „Nimeni nu ştie cu cât trebuie redus ca să funcţioneze optim“

Florin Cîţu, despre reforma aparatului bugetar: „Nimeni nu ştie cu cât trebuie redus ca să funcţioneze optim“

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor                                                                                 FOTO: gov.ro

Ministrul Finanţelor a declarat că va continua reforma aparatului bugetar, dar atunci când te lupţi cu un sistem şi sistemul se luptă cu tine.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat într-o emisiune televizată că va continua politica de reformare a aparatului bugetar, deşi viteza cu care se întâmplă acest lucru nu este cea dorită de el.

„Eu am spus că cea mai bună reformă este informatizarea sistemului public, e cel mai obiectiv mod de a face reformă. Dar uitaţi-vă ce se întâmplă când faci reorganizări într-un minister, când te lupţi cu un sistem şi sistemul se luptă înapoi cu tine. Dar noi am promis acest lucru, am promis că vom face reforma aparatului public şi vom continua. Nu ne vom opri. Eu nu mă voi opri, colegii mei nu se vor opri. Vom face acest lucru. Este mai greu decât cred că se aştepta oricine, bineînţeles, a fost şi perioada de criză, dar este un lucru pe care l-am promis şi îl vom duce la capăt", a precizat Florin Cîţu, citat de Digi 24.

Ministrul a mai spus că, în acest moment, nu se ştie exact cu cât ar trebui redus aparatul bugetar pentru ca acesta să poată funcţiona optim. Reducerea va fi una „naturală”, realizată prin reaşezarea sistemului administrativ pe principii moderne.

„Nu ar trebui să spunem noi cu cât. Eu spun că în urma reaşezării sistemului administrativ pe principii moderne, ceea ce fac acum la Ministerul Finanţelor Publice, şi prin informatizare se va duce natural către acea formulă magică. Nimeni nu ştie cât trebuie redus ca să funcţioneze optim, dar, dacă luăm câteva lucruri esenţiale şi principii de bază şi cu informatizarea în acelaşi timp veţi vedea ca vom reuşi", a explicat ministrul Finanţelor.

Citeşte şi:

Cîţu, despre majorarea pensiilor: O creştere de 40% este dezastru pentru România, într-o perioadă de criză

Florin Cîţu: În programul de relansare nu apar nici taxe, nici impozite noi. Le vom arăta românilor că nu mai trebuie să plece în alte ţări să muncească 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: