Dragoş Pîslaru, ministrul desemnat al Finanţelor: Am redus aplicabilitatea măsurii „Zero taxe pe salariul minim” pe un singur sector - HoReCa

Dragoş Pîslaru, ministrul desemnat al Finanţelor: Am redus aplicabilitatea măsurii „Zero taxe pe salariul minim” pe un singur sector - HoReCa

Foto: Facebook Dragos Pislaru

Dragoş Pîslaru, propunerea USR pentru Ministerul Finanţelor, a declarat, marţi, la audierile din comisiile parlamentare de specialitate, că măsura „zero taxe pe salariul minim” ar urma să fie aplicată doar asupra unui sector pilot, cel de HoReCa, iar impactul ar fi de aproximativ 1,8 miliarde de lei.

„În dezbaterea pe care am avut-o asupra programului de guvernare noi am stat şi am cumpănit cu privire la această măsură şi ceea ce veţi găsi în programul de guvernare este faptul că am redus aplicabilitatea acestei măsuri doar pe un singur sector pilot. 
 
Şi acest lucru înseamnă că am avut discuţii cu sectorul HoReCa, deci sectorul de hoteluri - restaurante, care este acum, mai ales în condiţiile pandemiei şi ale restricţiilor, este puternic încercat şi nu-şi mai găseşte forţă de muncă, şi am spus că cea mai bună metodă pentru a testa o astfel de propunere de politică publică este să începem cu un sector în contextul de pandemie care se leagă direct de prioritatea pe care am pus-o pe masă.", a declarat Dragoş Pîslaru, la audierile din comisiile de specialitate ale celor două Camere, informează Agerpres.
 
Potrivit acestuia, impactul măsurii va fi, într-o primă fază, 1,8 miliarde de lei.
 
„Impactul este într-o primă fază ceva de genul 1,8 miliarde de lei, pe care nu-l văd ca un impact care să fie neapărat altceva decât un sprijin pe timp de pandemie prin care, repet, putem pilota, testa, dacă măsura respectivă are impactul scontat, şi anume angajarea mai facilă de personal şi menţinerea în viaţă a acestui sector foarte important, sectorul de HoReCa.”, a explicat ministrul desemnat.
 
Acesta amenţionat că întreaga logică a pilotării măsurii zero taxe pe HoReCa a venit în urma mesajelor primite de la asociaţiile de profil, care sunt de supravieţuire, că trebuie să închidă pentru că nu mai pot să îşi desfăşoare activitatea.
 
Referitor la impozitarea muncii în general, Pîslaru a afirmat că există o problemă şi i se pare că ar trebui să ne uităm în viitor pe această zonă şi să aibă loc o dezbatere mai largă în acest sens, având în vedere că suntem una dintre ţările care au printre cele mai mari impozite pe muncă, cel puţin comparativ cu impozitul pe profit sau impozitul pe capital.
 
Întrebat despre scutirea de impozite pentru anumite sectoare, ministrul propus a afirmat că este adeptul principiului „condiţii egale pentru toţi" şi că orice excepţie sau scutire o vede în perspectivă temporară, necesară strategic pentru România pentru a obţine anumite obiective.
 
„Vă readuc aminte că impozitul sau scutirea de impozit pe parte de IT a fost înt-un moment în care România în afară de a deveni un atelier de piese de schimb şi să aibă o chestiune de intensivitate de fapt în muncă şi nu în capital se uita la un sector de IT emergent, care cumva avea nevoie de un sprijin. Şi măsura respectivă a funcţionat. 
 
A permis României, încă mai avem de muncă, dar a permis României să intre pe harta legată pe zona aceasta IT, peste 80% din IT în outsourcing, deci nu cu valoarea adăugată pe care ne-am dori-o, adică cu creare de valoare în România, dar oricum a funcţionat. Şi discutăm de o zonă puternică, care aduce venituri bugetare serioase.
 
Din acest punct de vedere nu se pune problema peste noapte să scoţi o astfel de facilitate. Ca să ne înţelegem.
 
Este o chestiune care contravine şi celuilalt principiu pe care l-am mai enunţat: predictibilitate. Oamenii de afaceri s-au săturat de chestii care se întâmplă peste noapte. Dacă avem de gând să avem o dezbatere şi ajungem chiar la concluzia să scoatem această facilitate de obicei se face, dând un termen, să spunem mediului de afaceri uite am ajuns la concluzia că nu mai e nevoie de măsura respectivă, începând cu peste doi ani de zile vom scoate acea facilitate, pregătiţi-vă şi ajustaţi-vă planurile de afaceri, ca să ne înţelegem la nivel de principii", a mai spus Dragoş Pîslaru.
 
Dragoş Pîslaru a primit aviz negativ, marţi, pentru funcţia de ministru al Finanţelor din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările