Eu am mai trecut printr-o criză economică în anul 2008 şi am înţeles multe lucruri din acea perioadă. Am reuşit să trec cu bine peste criză, iar experienţa acumulată valorează mai mult decât orice facultate de management din lume.

Soluţia politică la criza economică a anului 2008 a fost tăierea salariilor bugetarilor. Pe fondul unei astfel de acţiuni încrederea populaţiei în economie s-a colapsat iar puterea de cumpărare s-a prăbuşit. Practic această măsură a venit şi a aprofundat consecinţele crizei economice, în loc să o soluţioneze. Deşi criza exista în România de ceva timp, domeniul construcţiilor mergea, chiar dacă nu la turaţie maximă. Imediat după anunţarea aceastei măsuri întreaga piaţă rezidenţială a colapsat şi în doar câteva săptămâni a căzut şi economia naţională.

În fapt soluţia la criza economică din anul 2008 a fost relansarea domeniului rezidenţial prin credite garantate de stat  şi la o valoare scăzută a dobânzii(programul Prima Casă).

Relaţiile economice dintre cetăţeni se bazează pe încrederea că totul va fi bine.

Prăbuşirea sectorului construcţiilor duce la colapsarea oricărei economii naţionale. Ori acest sector depinde în mare măsură de domeniul rezidenţial, iar domeniul rezidenţial depinde de cetăţenii care au potenţial de a cumpăra locuinţe noi. Poate o să vă mire, dar o bună parte din cei care achiziţionează locuinţe noi sunt bugetari, iar aici vorbim de militari, doctori, cadre universitare, specialişti din interiorul ministerelor şi din aparatul de stat. În momentul în care salariile acestora vor fi tăiate, ca şi în 2008, va urma un moment de panică şi din care nu ne vom mai reveni mai devreme de 2-3 ani. Astfel vom transforma o criză sanitară într-o criză economică profundă.

Creşterea economiei prin investiţii în domeniul construcţiilor şi mai ales prin investiţii în domeniul rezidenţial, reprezintă cheia la actuala criză sanitară.

Nu am fost niciodată angajat la stat. Aparatul de stat este încărcat,  iar salariile au început să fie corespunzătoare, dar suntem de departe ţara cu cele mai mici salarii din Europa. Mediul privat creşte cu greu veniturile angajaţilor şi face acest lucru doar dacă concurenţa de pe piaţa muncii îi forţează să o facă.

Aproximativ 30% dintre angajaţii din România sunt bugetari. Cifrele sunt mari şi este nevoie să reducem aceste valori. Dar acest pas nu se poate face decât treptat, fără colapsarea sistemului economic. Nu putem da oameni afară. Putem însă să mutăm angajaţii de la stat din zonele puternic birocratizate acolo unde este nevoie de ei. Avem nevoie de oameni în spitale? Vedem cum glisăm personalul disponibil spre această zonă.

Statul are nevoie de bani pentru a-şi acoperi cheltuielile publice. Soluţia nu o reprezintă scăderea salariilor, căci acest lucru va duce la pierderea încrederii în sistemul economic. Soluţia este printarea de bani şi creşterea deficitului bugetar. Acest lucru se poate realiza pe un termen scurt, vorbim de câteva luni. Deci impactul va exista, dar nu va fi unul colosal. Este o soluţie care în fapt va duce la devalorizarea monedei naţionale prin inflaţie, dar aceasta va fi una generală şi efectul asupra economiei va fi mai mic.

Aceasta este cea mai bună soluţie.

Există şi o altă variantă, dacă totuşi se doreşte limitarea cheltuielilor publice cu salariile: impozitarea suplimentară, pe durata stării de urgenţă, a salariilor din domeniul public. Un fel de taxă de solidaritate. Dar aceasta trebuie să fie o măsură implimentată pe termen determinat şi scurt, cu revenirea imediată la valorile precedente după încetarea crizei. Durata trebuie precizată în clar, căci altfel  ea va genera incertitudine. 

De fapt una din marile probleme ale actualei crize sanitare o reprezintă incapacitatea clasei politice de a impune termene pentru actualele restricţii. Termenele trebuie să fie clare şi ferme. O perspectivă dată ajută antreprenorii români să îşi calculeze bugetele pentru perioada următoare. Ori nu vedem aşa ceva la politicienii români. Stăm acasă o lună, două, trei? Este clar că nu putem face acest lucru mai mult de două luni. Atunci termenul trebuie lansat în clar şi asumat. Dacă în două luni nu soluţionăm criza sanitară, adică să o punem sub control, nimic nu va mai conta.

Rămâne să vedem ce vor face marii noştri specialişti.