Cum să rezişti scumpirii după liberalizarea pieţei de energie electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 6 milioane de consumatori casnici de energie electrică au aflat abia acum, după 1 ianuarie, că li se va scumpi serviciul de furnizare a electricităţii, din cauza delăsării Autorităţii pentru Reglementare în Energie. Expertul în energie Răzvan Nicolescu oferă câteva sfaturi pentru a depăşi această situaţie.

În plin scandal legat de lipsa de informare a cetăţenilor cu privire la liberalizarea pieţei de energie electrică, Răzvan Nicolescu, expert în energie şi fost preşedinte al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie (ACER), a întocmit o listă de 5 sfaturi, care-i pot ajuta pe cei 6 milioane de români aflaţi încă în piaţa reglementată să depăşească acest haos.

„Mă întreabă oamenii ce pot să facă în contextul haosului creat cu liberalizarea pieţei de energie electrică. Iată cinci sfaturi pe care le consider utile: 

1. Fără a vă expune la cozi şi la COVID, încercaţi să treceţi cât mai rapid în piaţa concurenţială; 

2. Încercaţi să obţineţi mai multe oferte de la furnizori şi alegeţi-o pe cea mai bună dintre ele; 

3. Citiţi cu atenţie ce semnaţi. Dacă vi se pare că o clauză nu e în regulă, anunţaţi Autoritatea de Protecţie a Consumatorilor sau ANRE, dacă vă răspunde; 

4. Nu mai lăsaţi aparate în stand by. Aveţi grijă să vă uitaţi la consumul energetic când cumpăraţi noi electrocasnice. Încercaţi să treceţi iluminatul de acasă pe led-uri, care consumă mai puţin; 

5. Dacă aveţi cum, încercaţi să vă instalaţi soluţii independente de producţie a energiei. Anticipez că preţurile vor continua să crească în următorii doi-trei ani şi nu vă puteţi baza pe protecţia autorităţilor, care v-au arătat cât le pasă de voi la acest moment al liberalizării. Dacă puteţi, încercaţi să luaţi problema energetică în propriile voastre mâini!”, consideră specialistul în energie.

Se favorizează formarea cartelurilor

Anterior, Răzvan Nicolescu avertizase că noul ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare (ANRE), prin care consumatorii pot încheia contracte pe piaţa concurenţială până la 31 martie doar cu furnizorul lor actual, poate afecta grav şi pe termen lung concurenţa pe piaţă. „Proiectul de ordin încearcă, într-o oarecare măsură, să repare greşeala făcută şi legată de faptul că oamenii nu au ştiut şi nu au avut timp să încheie un contract în piaţa liberă.

Problema este însă că introduce nişte elemente care ar putea afecta grav şi pe termen lung concurenţa, putând fi catalogate ca segmentare de piaţă sau iniţiere de cartel. Practic, ofertele cele mai bune, de exemplu cea a Hidroelectrica, pe care le arată comparatorul de preţuri al ANRE ca fiind competitive, sunt penalizate, iar consumatorii sunt determinaţi să aleagă exact furnizorul actual”, a precizat Nicolescu. Potrivit acestuia, o liberalizare reuşită este una în care oamenii ştiu ce să facă, îşi negociază şi îşi aleg furnizorul dorit.

ANRE premiază consumatorii care rămân la acelaşi furnizor

ANRE, condusă de fostul deputat PSD Dumitru Chiriţă, a emis recent un ordin prin care, practic, premiază consumatorii care optează pentru piaţa concurenţială la acelaşi furnizor de energie electrică la care au fost şi în piaţa reglementată (numită în prezent piaţă universală), oferindu-le o regularizare în urma căreia le va plăti diferenţa de preţ dintre preţul mai mare perceput de piaţa universală şi preţul mai mic din piaţa concurenţială.

Proiectul de ordin pus în dezbatere pe site-ul ANRE modifică Ordinul 171/2020 şi aduce, în esenţă, următoarea modificare:

– dacă clientul unui furnizor încheie cu ACELAŞI furnizor până la 31 martie un contract pe piaţa liberă, respectivul furnizor îi va plăti clientului printr-o regularizare diferenţa de preţ din această perioadă între preţul mai mare (oferta de serviciu universal) şi preţul mai mic (cel din noul contract pe piaţa liberă)

– dacă clientul unui furnizor încheie cu alt furnizor până la 31 martie un contract pe piaţa liberă, clientului nu îi va mai plăti nimeni diferenţa de preţ din această perioadă între preţul mai mare (oferta de serviciu universal de la Furnizorul 1) şi preţul mai mic (cel din noul contract pe piaţa liberă încheiat cu Furnizorul 2).

Virgil Popescu: Unii furnizori se îmbogăţesc pe seama consumatorilor

Pe de altă parte, Virgil Popescu, ministrul Energiei, a acuzat de abuz de poziţie dominantă operatorii care au statut de furnizori de ultimă instanţă, fiind în acelaşi timp şi distribuitori (ENEL, CEZ, Electrica, E.ON).

Ministrul spune că vrea să schimbe legislaţia astfel încât toţi consumatorii care au fost în regim reglementat până la 1 ianuarie 2021 şi care nu au încheiat contract pe piaţa liberă „să intre direct pe preţul concurenţial, cel mai ieftin al furnizorului actual”. Adică, să nu mai fie trecuţi automat pe serviciul universal, la preţ mult mai mare decât pe piaţa liberă, aşa cum se întâmplă acum.

El a explicat că serviciul universal a fost gândit „ca excepţie” pentru situaţiile în care clienţii rămân fără contract, în situaţii precum cea în care un furnizor dă faliment, iar acest serviciu oferă un preţ mai mare pentru că, neavând o predicţie, furnizorul care preia clientul ar putea cumpăra, la rândul său, energia la un tarif mai mare.

Popescu a precizat că „nu se poate” ca acest serviciu să fie folosit acum „ca şi regulă, pentru şase milioane de români”, furnizorii fiind cei care vor avea câştiguri nejustificate.

„În România sunt 8 milioane de gospodării care au contracte pe piaţa de energie electrică. Dintre aceştia, în jur de 6 milioane sunt în regim reglementat şi două milioane sunt pe piaţa liberă, pe piaţa concurenţială. Cei care au contract în piaţa concurenţială nu este obligatoriu să schimbe, ei pot schimba oricând, dacă găsesc un furnizor care oferă mai bine decât în acest moment. Vorbim de restul de şase milioane de consumatori. Aici apare iar un paradox al nostru: consumă în jur de 55-60 kW pe lună, asta înseamnă o factură de 30-40 de lei. O scumpire cu 10-15% nu se simte. Ar însemna 3, 4 sau 5 lei. Dar 3, 4 sau 5 lei înmulţit cu patru milioane şi ceva de clienţi, pe lună înseamnă vreo 12-13 milioane de lei care vin necuvenit în buzunarul acestor furnizori care oferă serviciul universal”, a adăugat Popescu.

În piaţa universală, preţurile sunt cu 13-26% mai mari de la 1 ianuarie

Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este acuzată de specialiştii din piaţa energiei că a provocat scandalul major al scumpirii facturilor de energie electrică din cauza lipsei campaniilor de informare a clienţilor înainte de liberalizarea pieţei, de la 1 ianuarie 2021.

Altfel, consumatorii ar fi aflat că, în cazul în care nu optează pentru piaţa concurenţială, vor plăti lunar facturi mai mari cu 13% până la 26%. 

Potrivit calculelor Asociaţiei Energia Inteligentă, diferenţa între preţul pe care-l vor plăti consumatorii de la 1 ianuarie 2021 la actualul furnizor de energie electrică (din piaţa universală) faţă de preţul existent în decembrie 2020 la consumatorii casnici din diferite zone din ţară este de 15% la Muntenia Nord, de 14% la Transilvania Nord, de 17% la Transilvania Sud, de 18% la E Distribuţie Dobrogea (ENEL), de 26% la E Distribuţie Banat (ENEL), de 23% la E Distribuţie Muntenia (ENEL), 13% la EON şi 17% la CEZ.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite