
Banca de stat CEC Bank lansează procesul de contractare online, la distanţă a serviciilor bancare, prin lansarea pachetului „Bun venit”, în contextul în care băncile reduc interacţiunea cu clienţii din cauza epidemiei de coronavirus.
Pachetul „Bun venit” include un cont curent,
emiterea unui card de debit şi acces la Mobile Banking. Contul curent şi
accesul la Mobile Banking se activează instant, după finalizarea procesului de
înregistrare online, iar cardul se emite si se trimite prin poştă la adresa
indicată.
„Extinderea serviciilor şi a bazei de clienţi
inclusiv prin atragerea de clienţi la distanţă, din România şi din diaspora
este parte din planul de afaceri al CEC Bank, agreat cu Comisia Europeană în
procesul de aprobare a majorării de capital, în condiţii de piaţă. Deschiderea
conturilor de la distanţă, 100% online, fără deplasări la ghişeele băncii şi
fără hârtii este parte din soluţia pe care o oferim celor pentru care timpul
este o resursă preţioasă”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedinte director
general al CEC Bank.
Pentru deschiderea 100% online a contului se
accesează pagina dedicată de pe site-ul cec.ro şi se parcurge fluxul pentru
activarea serviciilor. Sunt necesare cartea de identitate românească, un
telefon mobil sau un calculator cu camera video şi cu acces la Internet.
Serviciile bancare pot fi accesate atât de
clienţii din România, cât şi de cei din diaspora.
Pentru deschiderea de conturi de la distanţă,
CEC Bank se bazează atât pe algoritmi de inteligenţă artificială pentru
recunoaşterea actelor de identitate cât
şi pentru recunoaştere facială, dar şi pe o verificare personală, realizată de
către angajaţi ai băncii, în cadrul unui scurt apel video. Lansarea serviciilor
bancare de la distanţă a presupus dezvoltarea platformei IT necesare folosind
atât resurse interne, cât şi servicii specializate din surse externe, precum
soluţiile pentru recunoaşterea datelor şi pentru recunoaştere facială. De
asemenea, pentru serviciile de inrolare online, CEC Bank a colaborat cu un
start-up românesc, FintechOS.
Comisioanele de administrare sunt ZERO pentru
clienţii care au un rulaj lunar de peste 700
de lei, altfel aplicându-se un comision de 5,9 lei/lună.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: