Ce păţesc românii care fac scandal în avion. Campanie susţinută de Tarom, Blue Air şi Wizz Air

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pasageri agresivi avion interdictie

Statisticile Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei arată că, la fiecare 3 ore, un pasager turbulent pune în pericol siguranţa unui zbor din Uniunea Europeană, numărul incidentelor crescând anul trecut cu 34%, faţă de cele petrecute în anul 2017.

Potrivit Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei, 1000 de curse pe an au probleme din cauza pasagerilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. 72% din incidente se termină cu agresiuni fizice. O dată pe lună, un avion aterizează din cauza celor care îşi aprind ţigări la bord, deşi acest lucru este interzis.

În astfel de situaţii, se aplică prevederile Convenţiei de la Tokyo, prin care pilotul comandant poate interzice accesul pasagerilor turbulenţi la bord. Poate dispune debarcarea bagajelor şi a călătorilor înainte de decolare sau chiar aterizarea de urgenţă.

În încercarea de a stopa acest trend, Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei a declanşat o campanie fără precedent, inclusiv în România, prin care anunţă pasagerii că vor fi aspru pedepsiţi atunci când sunt vinovaţi.

În lista neregulilor intră  consumul excesiv de băuturi alcoolice în timpul zborului sau înainte de a se urca în avion, ingerarea medicamentelor sau amestecarea acestora cu alcoolul, înaintea sau în timpul zborului, nerespectarea instrucţiunilor echipajului, violenţa verbală sau fizică ori perturbarea echipajului.

Aceste incidente au un impact direct atât asupra siguranţei echipajului, cât şi asupra pasagerilor. Orice tip de comportament necontrolat sau perturbator, indiferent dacă este legat de intoxicare, agresiune sau alţi factori, introduce un risc inutil pentru funcţionarea normală a unui zbor.

„O persoană în stare de ebrietate nu va putea să respecte instrucţiunile de siguranţă atunci când este necesar, comportamentul agresiv distrage echipajul de îndatoririle sale.

Violenţa fizică are drept rezultat rănirea şi este o experienţă traumatizantă pentru toată lumea la bord şi dacă un membru al echipajului se răneşte, capacitatea lor de a acţiona în caz de urgenţă este redusă”, se precizează în campania #notonmyflight.

Scandalagiilor li se pot refuza îmbarcările viitoare

Pasagerul turbulent va fi direct responsabil de schimbarea programului companiei aeriene. Adică, va plăti pentru toate daunele provocate. În plus, i se va anula biletul, iar la debarcare va fi întâmpinat de către poliţişti, care îl vor sancţiona contravenţional sau chiar penal.

Companiile au dreptul să-i treacă pe lista neagră pe cei care au creat probleme în mod repetat. Aceşti pasageri nu vor mai putea cumpăra bilete sau li se va refuza îmbarcarea.

Pentru ca aceste reguli să ajungă la toţi pasagerii, Agenţia Europeană a declanşat o campanie de informare. În România, campania este susţinută de Tarom, Blue Air şi Wizz Air.

Operatorul naţional informează că au existat pasageri agresivi, dar echipajele de însoţitori au fost pregătiţi să acţioneze.

Wizz Air spune că astfel de călători creează un risc inutil pentru funcţionarea normală a unui zbor prin distragerea echipajului şi poate duce la întârzieri semnificative.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite