Cât de periculoase sunt IFN-urile care acordă credite la domiciliu

Cât de periculoase sunt IFN-urile care acordă credite la domiciliu

Situaţiile neprevăzute sau, pur şi simplu, insuficientele fonduri financiare zilnice, determină nu de puţine ori românii să apeleze la creditele acordate de IFN-uri, rapid şi la domiciliu, după cum se laudă acestea, dar cu dobânzi uriaşe, pe care nu le recunosc.

„Apar ca ciupercile după ploaie şi le merge bine, deoarece oamenii au nevoie de bani urgent până la salariu. Dacă asta înseamnă pe deasupra şi un credit rapid fără acte, cu atât li se strâng mai uşor adepţii”, susţin specialiştii.
 
Ce este un IFN şi cum acordă acesta credite rapide
 
IFN este acronimul cunoscut pentru Instituţiile Financiare Nebancare. Dacă ne gândim la semnificaţia IFN-ului în dex, putem spune că un IFN dă credite persoanelor fizice pe termen scurt.
 
Astfel, poţi beneficia la propriu de un credit până la salariu, undeva la 15, 30 sau 45 zile. Desigur, există şi variante ceva mai lungi, de 2, 6 sau chiar 12 luni.
 
Demn de menţionat este că IFN-urile acestea care acordă credite la domiciliu rapide au dobânzi enorme.
 
Ideea de business a IFN-urilor este destul de reală şi necesară clienţilor.
 
„Problema este că, odată ce au gustat din acest fruct otrăvit, majoritatea persoanelor nu se mai opresc şi îşi reînnoiesc creditele de la o lună la alta, ajungând într-un final să dea tot salariul sau pensia pe rambursarea creditelor”, scriu consultanţii Amicredit.
 
Aşa că se împrumută din nou, rezultând că traiesc de la o lună la alta doar din credit.
 
De ce se apelează la IFN-urile care acordă credite la domiciliu rapide
 
Dobânzile practicate de IFN-uri sunt mult peste pragul de bun simţ, însă, cu toate acestea, oamenii se înghesuie să facă rost de câte un asemenea credit.
 
IFN-urile au, la drept vorbind, unele avantaje pe care nu le regăsim atunci când ne referim la bănci. Creditele nebancare se solicită în general online şi în doar câteva ore poţi avea banii în cont, ceea ce la mai nicio bancă nu este posibil.
 
Un alt argument incontestabil în favoarea lor este acela că, cel mai probabil, clientul nu este eligibil pentru creditare la bănci. Motivele sunt diverse, fie are venitul insuficient, fie vechimea la locul de muncă actual este foarte mică.
 
Poate fi chiar mai mult decât atât – faptul că a trecut deja prin situaţii neplăcute, pe care băncile nu le trec cu vederea.
 
În schimb, un IFN le acceptă pentru că are dobânzi mari şi recuperează într-un termen foarte scurt banii.
 
Dacă şi aceste IFN-uri încep să îl raporteze la biroul de credit, omul nu mai are nicio şansă să ia vreun credit de la bancă în viitorii ani.
 
Cum orice altă opţiune dispare, iar nevoia de bani urgent rămâne constantă, tot la aceste IFN-uri se întoarce. Atenţie însă, pentru că nici ele nu sunt dispuse să crediteze persoanele care au întârzieri mari şi destul de frecvente.
 
Ce e de făcut ca alternativă la aceste credite
 
Du-te frumos într-o bancă sau, şi mai bine, la un intermediar de credite care ştie tot ce mişcă legat de împrumuturile rapide. Cere detalii şi vei vedea că ieşi mult mai rentabil din “afacere” atunci când optezi pentru un credit bancar.
 
Nu te arunca doar în vâltoarea banilor luaţi pe loc, gândeşte o clipă.
 
Făcând o reprospectivă, ideea de credit până la salariu nu e rea, atâta timp cât în spatele ei se află o nevoie reală şi urgentă. Important este să fii conştient de modul în care diferenţiezi ce este absolut necesar şi urgent, de ceea ce nu face parte din această categorie.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: