ANOFM, despre plata şomajului tehnic: Nu se face pe toată luna martie. Mulţi angajatori au greşit calculele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), a precizat că angajaţii trimişi în şomaj tehnic nu vor fi plătiţi pentru toată luna martie şi că o mare parte dintre angajatori au greşit calculele.

În multe din cererile de indemnizaţii de şomaj tehnic transmise de angajatori către agenţiile judeţene sunt calculate incorect sumele solicitate pentru angajaţi, iar plata banilor se va face cu prioritate către angajatorii care completează corect solicitările, a declarat, vineri, preşedintele Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Victor Picu.

Acesta a atras atenţia că indemnizaţia de şomaj pentru luna martie acoperă perioada începând de la data de 16 martie, adică de la intrarea în vigoare a stării de urgenţă, şi până la sfârşitul lunii.

"După ce am analizat în aceste două zile documentele care au fost depuse a reieşit că calculul pentru suma solicitată este de multe ori greşit. Se solicită mai mult decât un calcul care este făcut conform OUG 30 şi 32. Această greşeală pleacă de la faptul că calculul se face nu de la data suspendării contractului, ci de la data de 16 martie, chiar dacă contractul nu a fost suspendat, iar solicitarea indemnizaţiei se face pentru o lună întreagă, deşi plata trebuie făcută la 1 aprilie pentru luna martie, deci este o fracţie dintr-un salariu, nu un salariu întreg", a explicat Picu.

De asemenea, preşedintele ANOFM a subliniat că indemnizaţiile calculate corect vor primi banii înaintea solicitărilor completate incorect.

"Toată durata procesării acestor documente ţine şi de corectitudinea datelor, motiv pentru care subliniez că în momentul în care datele sunt completate incorect, procesarea datelor se face mai greu, iar plata se va face cu prioritate pentru cei care depun documentele în conformitate cu ordonanţa 30 şi cu ordonanţa 32. (...) Sunt angajatori care solicită fonduri pentru salariaţii care nu au încă contractul de muncă suspendat, iar pe această cale îndemn toţi angajatorii să se preocupe în mod direct de verificarea contractelor, dacă au fost notificate în Revisal", a mai spus şeful ANOFM.

Nu în ultimul rând, Picu a recomandat angajatorilor să folosească platforma creată de Guvern pentru transmiterea cererilor de şomaj tehnic.

"Pentru a depune mult mai uşor în format electronic, Guvernul României a pus la dispoziţie o platformă, aici.gov.ro, iar acolo se pot depune documentele, se pot descărca fişierele pentru a fi depuse documentele într-un format care să uşureze munca şi calculul angajatorilor pentru sumele prevăzute. Totodată, stăm la dispoziţia angajatorilor, dar şi a angajaţilor, cu un call-center care este funcţional încă de săptămâna trecută, pentru a ajuta să depună aceste solicitări în mod corect la AJOFM-uri în format electronic. Transmit tuturor beneficiarilor, şi angajatori şi angajaţi, că AJOFM-urile lucrează la capacitate maximă pentru ca plăţile să fie efectuate în cel mai scurt timp cu putinţă", a adăugat Victor Picu. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite