Statul român se lasă din nou dus cu zăhărelul de Ford - INFOGRAFIE
0Guvernul trece din nou cu vederea faptul că americanii de la Ford nu şi-au respectat angajamentele făcute în schimbul ajutorului de stat şi amână până în 2025 termenul până la care pe poarta fabricii din Craiova să iasă 810.000 de autoturisme. Totuşi, statul român cere investiţii suplimentare de 130 de milioane de euro şi lansarea unui nou model.
Statul vrea ca producătorul american de autovehicule Ford să investească suplimentar 130 de milioane de euro la fabrica de la Craiova şi să producă un nou model din 2019, urmând în contrapartidă să prelungească până în 2025 termenul până la care grupul american să ajungă la o producţie de 810.000 de unităţi şi 1,5 milioane de motoare, potrivit Ministerului Finanţelor.
Ford a câştigat în 2008 licitaţia pentru fabrica Automobile Craiova şi s-a obligat să producă în Bănie 300.000 de automobile anual, însă nu a ajuns niciodată la acest număr.
Ulterior, în anul 2012, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a semnat un act adiţional la contractul cu Ford, prin care se preciza că, între 1 ianuarie 2013 şi 31 decembrie 2017, Ford va realiza o producţie de automobile de 810.000 unităţi şi o producţie de motoare de 1,5 milioane de unităţi. Astfel, de la o ţintă de 300.000 de maşini pe an s-a ajuns la doar 162.000 de unităţi anual şi 300.000 de motoare EcoBoost.
Toate ţintele au fost ratate
Numai că Ford nu a reuşit să atingă nici de această dată ţinta de producţie, iar în 2015 a trecut chiar la concedieri. În uzina Ford din Craiova a fost produs modelul Ford Transit Connect, din 2009 până în 2012, iar Ford B-MAX s-a lansat în martie 2012. În 2013, vânzările au trecut de 68.000 de unităţi, însă nici noua ţintă nu a fost atinsă.
Statul speră, prin această derogare, la menţinerea numărului de locuri de muncă, respectiv 2.700 de salariaţi cu posibilitatea suplimentării acestuia, şi la încasarea unei contribuţii la dezvoltarea regională prin plata directă de taxe şi impozite în perioada 2014 - 2025 de aproximativ 230 de milioane de euro.
„Ministerul Finanţelor Publice propune o nouă modificare a OUG nr. 109/2008, cadrul legal prin care s-a acordat un ajutor de stat de 75 de milioane de euro companiei Ford România SA pentru implementarea şi finalizarea proiectelor de investiţii în fabrica de automobile şi fabrica de motoare de la Craiova în valoare totală de 869 de milioane de euro. Aceasta constă în prelungirea până la data de 31.12.2025 a perioadei de realizare a producţiei asumate de automobile, respectiv de motoare“, se arată în comunicat.
Model nou la Craiova
Condiţia este ca, până la finalul lui 2019, Ford să realizeze la Craiova, exclusiv din surse proprii şi fără ajutor de stat, o investiţie suplimentară de minimum 130 de milioane de euro. Din această sumă, 100 de milioane de euro vor fi folosiţi pentru introducerea în fabricaţie a unui nou model de autovehicul la Craiova şi 30 de milioane euro pentru producţia de motoare.
„Decizia de modificare a ordonanţei 109/2008 a avut la bază cuantificarea următoarelor beneficii pentru statul român pe termen mediu şi lung: securizarea continuării investiţiilor Ford la Craiova şi întărirea rolului acestor fabrici la nivelul sectorului prin introducerea în fabricaţie a unui nou model de autovehicul; menţinerea numărului de locuri de muncă, respectiv 2.700 de salariaţi cu posibilitatea suplimentării acestuia; încasarea unei contribuţii la dezvoltarea regională prin plata directă de taxe şi impozite în perioada 2014 - 2025 de aproximativ 230 de milioane de euro; un efect multiplicator în economia naţională al investiţiilor Ford în perioada 2014 - 2025 de aproximativ 30 de miliarde de dolari“, mai arată ministerul.
Nerealizarea de către Ford a condiţiilor asumate prin această modificare în termenul menţionat determină aplicarea unui mecanism de recuperare a ajutorului de stat care va fi plătit de Ford proporţional cu gradul de neîndeplinire.
Producţia Ford a scăzut de la un an la altul
Din anul 2013, când producţia de autoturisme din România a atins un nivel record, numărul maşinilor ieşite pe porţile fabricilor Dacia de la Mioveni şi Ford de la Craiova a scăzut constant. Peste 410.000 de autoturisme s-au produs în România în anul de vârf 2013, respectiv 342.658 de unităţi de către Dacia şi 68.339 de către Ford.
De altfel, în 2013, Ford a adus cel mai mare aport la producţia naţională de autoturisme, respectiv 16,6% din total. De atunci şi până în prezent, ponderea maşinilor Ford produse în România a scăzut constant, până la doar 11% în primele şapte luni ale acestui an. Anul trecut, pe poarta fabricii Dacia de la Mioveni au ieşit 387.177 de autovehicule, iar pe cea a Ford numai 47.967 de unităţi, adică puţin peste 12% din total. În primele şapte luni ale acestui an, în România au fost produse 231.079 de autovehicule – 205.466 (88,9%) de către Dacia şi 25.740 (11,1%) de către Ford.
România s-a ars şi cu Citroën, şi cu Daewoo
Statul român a încercat mult timp să dezvolte producţia auto la Craiova. Iniţial, acum 40 de ani, Guvernul punea bazele investiţiei de la Craiova împreună cu constructorul francez Citroën. În acele momente, Citroën era afectată de criza petrolului, iar la conducerea companiei sosise din 1974 Geoges Taylor, după o carieră de patru decenii la rivala Peugeot. Taylor era născut în România în 1920, astfel că afinitatea dintre cele două părţi a fost naturală.
Statul român deţinea 64% din acţiuni şi a impus constructorului, care se angajase să asigure tehnologia de fabricaţie şi să exporte 40% din producţie, ca cel puţin 40% din elementele de fabricaţie să fie produse în România. Ceauşescu a dorit să producă şi o maşină mică, economică, de oraş şi pentru tineri.
Lucrările la fabrica din Craiova au demarat în 1977 şi au fost finalizate în 1980, statul român investnd atunci circa un miliard de dolari. Producţia de serie a început însă în 1981 şi, deşi cadenţa iniţială trebuia să fie de aproximativ 130.000 de maşini pe an, producţia nu a depăşit 60.000 de unităţi pe an în perioada care a urmat. Maşina se numea Oltcit, „Citroën-ul din Oltenia“.
Oltcitul a fost exportat apoi în Europa de Vest, în ţări precum Olanda, Belgia, dar şi în Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, Argentina, Uruguay, Paraguay, Ecuador, Venezuela, Costa Rica, Columbia, Siria, Iordania, Egipt, Turcia şi Bulgaria. Între 1981 şi 1993 au fost produse circa 200.000 de maşini, din care 60.000 au fost exportate sub numele Axel.
Era Daewoo
După 1990 însă, partenerul francez părăseşte România. Statul produce în continuare autoturisme la Craiova, sub brandul Oltena, dar acestea sunt slabe calitativ şi nu au cerere, astfel că producţia scade.
Din 1994 apare, însă, în peisaj constructorul coreean Daewoo. Cu acesta se creează o societate mixtă, respectiv Daewoo Automobile România, aceasta primind mai multe ajutoare şi stimulente de la stat. Daewoo deţinea 51% din companie, iar Automobile Craiova restul de 49%. Deşi contractul preciza că Oltena trebuia produsă până în 2005, producţia a încetat în 1995. În epoca Daewoo, s-au produs la Craiova modelele Tico, Matiz, Cielo, Espero şi Nubira, cele mai mari vânzări fiind consemnate în 2003, cu 23.400 de unităţi. Din 1998, grupul Daewoo, al doilea conglomerat ca mărime al Coreei de Sud, începe să aibă probleme financiare ca urmare a crizei din Asia. În 1999, grupul intră în faliment şi este demantelat de guvernul de la Seul.
Americanii de la General Motors cumpără divizia auto, dar nu şi uzinele din România, Polonia şi Uzbekistan. General Motors începe în 2003 comercializarea modelelor Daewoo sub brandul Chevrolet şi prelungeşte licenţa de fabricaţie la Craiova până în octombrie 2005. În 2004, Guvernul mandatează Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) pentru cumpărarea pachetului de 51% din acţiunile Daewoo Automobile România. Negocierile se finalizează în 2006, statul plătind 60 de milioane de dolari. În 2007, statul scoate din nou uzina la privatizare, licitaţia fiind câştigată de Ford.