Statul ar putea plăti câte 3.000 de lei proprietarilor de maşini mai vechi de 15 ani pentru a le duce la casare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Proprietarii maşinilor mai vechi de 15 ani ar putea primi de la autorităţi câte 3.000 de lei pentru a le duce la casare, fără a achiziţiona în schimb un autoturism nou, aşa cum se întâmplă în cazul Rabla, scrie economedia.ro.

Practic, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), în parteneriat cu autorităţile locale, vor plăti pentru trimiterea la fier vechi a acestor maşini prin intermediul unui program complementar Rabla, o sumă de bani, care poate fi folosită după cum vrea proprietarul rablei predate. De altfel, aparent, singura condiţie e să fii proprietar al unei maşini mai vechi de 15 ani, pe care vrei să o valorifici, scrie economedia.ro

Suma recomandată de AFM este de 3.000 de lei, dar suma poate fi mai mare sau mai mică în funcţie de posibilităţile administraţiilor locale. AFM şi Ministerul Mediului lucrează încă la definitivarea acestui program, care va fi prezentat zilele viitoare.

„Noi vom acoperi 1.500 de lei din această sumă, restul e responsabilitatea autorităţilor locale, dar acestea pot decide să ofere şi alte lucruri în schimbul maşinii. Biciclete, trotinete electrice, depinde de ei”, explică pentru Economedia.ro, Lorand Fulop, şeful AFM.

În prezent, sunt înmatriculate 7.2 milioane de maşini în România. Dintre acestea, 3.4 milioane au mai puţin de 15 ani. În schimb, 3.8 milioane de autoturisme sunt mai vechi de 16 ani, ceea ce reprezintă peste 50% din parcul auto.

În vara anului trecut, actualdecluj.ro scria că ministrul mediului,Tanczos Barna, are în vedere şi alte măsuri pentru a-i descuraja pe români să renunţe la maşinile vechi. Şi anume, să acorde stimulente celor care casează maşinile mai vechi de 15 ani, după cum model care funcţionează deja în oraşul Sfântul Gheorghe din Covasna. Acolo, a arătat oficialul, cei cu maşini înmatriculate în municipiu de mai mult de 10 ani primesc 3.000 dacă le casează.

Numărul de maşini vechi a crescut mult de când a fost eliminată taxa auto.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite