Saloane de înfrumusețare, amendate de 1,7 milioane de lei de ANAF
0Sute de saloane de înfrumusețare au fost amendate de ANAF în preajma zilei de 8 martie cu peste 1,7 milioane de lei, în principal din cauza lipsei caselor de marcat a informat instituția.

Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) au desfășurat, în apropierea zilei de 8 Martie, acțiuni de control antifraudă la contribuabilii din domeniul serviciilor de înfrumusețare. Aceste controale au vizat verificarea aspectelor fiscale specifice acestui sector, în scopul identificării eventualelor nereguli și prevenirii evaziunii fiscale.
Astfel, inspectorii DGAF au urmărit respectarea legislației fiscale aplicabile, cu precădere verificarea modului de fiscalizare a sumelor încasate, desfășurarea unei activități autorizate și verificarea legalității încadrării în muncă a personalului.
În urma controalelor desfășurate, inspectorii DGAF au verificat 459 contribuabili, dintre care 258 au fost sancționați contravențional. În total, au fost aplicate 310 sancțiuni contravenționale, dintre care 284 amenzi și 26 avertismente, iar valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 1.760.586 lei.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale care reglementează utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, încălcarea normelor contabile aplicabile și nedotarea cu POS.
Acțiunile de control continuă să fie desfășurate în scopul asigurării unui climat fiscal corect și transparent, contribuind astfel la reducerea evaziunii fiscale și la protejarea concurenței loiale în domeniul serviciilor de înfrumusețare.
Astfel de acțiuni au demarat încă din 2022. Programul de conformare îşi propune să crească gradul de informare a contribuabililor care realizează sau care vor realiza venituri din activităţi de înfrumuseţare şi întreţinere corporală. ANAF susţine că o informare adecvată va conduce la creşterea nivelului de conştientizare a obligaţiilor fiscale ce derivă din obţinerea unor astfel de venituri şi va reduce riscul penalizărilor/amenzilor în cazul unor controale sau inspecţii fiscale.
Grupurile ţintă ale acestui program de conformare sunt, pe de-o parte, persoane fizice care obţin venituri din acest gen de activităţi (PFA, ÎI, ÎF, persoane care au absolvit cursurile unor şcoli de profil, alte persoane fizice identificate din surse deschise) şi, pe de altă parte, angajatori care activează în domeniu, furnizori de formare profesională etc.