Românii ar fi dispuși să spele rufele noaptea, dacă ar avea un tarif orar mai mic

0
Publicat:

Mai mult de jumătate dintre românii care au răspuns unui chestionar privind consumul de energie electrică au afirmat că ar fi dispuți să spele rufele noaptea, dacă ar avea un tarif orar mai mic.

Contor de energie electrică
Românii ar fi dispuși să spele rufele noaptea, dacă ar avea un tarif orar mai mic

Doar 5,3% dintre români obişnuiesc să pună în funcţiune, după ora 22:00, diverse aparate electrocasnice, precum maşina de spălat şi uscătorul de rufe, arată un sondaj al companiilor E.ON şi Delgaz Grid, dat publicităţii vineri.

Potrivit aceluiaşi studiu, aproape 59% din totalul celor chestionaţi ar fi dispuşi să îşi spele mai des rufele noaptea sau să facă diverse alte activităţi care implică electrocasnicele dacă ar beneficia în acel interval orar de un tarif al energiei electrice mai avantajos.

În prezent, conform acestui studiu, 45% dintre români declară că utilizează aparatura electrocasnică (maşina de spălat rufe, cea de vase, uscătorul de rufe etc) atunci când au nevoie, indiferent de oră, 43% afirmă că fac acest lucru în cursul săptămânii, în intervalul 7:00-22:00, iar alţi 6,5% preferă zilele de weekend, fără a alege un interval orar anume", reiese din cercetarea sociologică realizată pentru platforma despre-energie.ro, un proiect al companiilor E.ON şi Delgaz Grid.

Cercetarea arată că sistemul tarifelor diferenţiate pe paliere orare de consum înseamnă că preţul energiei electrice nu mai este constant pe parcursul întregii zile, ci diferă în funcţie de intervalul orar în care este consumată.

Acesta este mai mic pe zona de noapte faţă de un tarif nediferenţiat, dar mai mare pe zona de zi. Prin aceste tarife clientul este stimulat să-şi "mute" o parte importantă a consumului din intervalele în care cererea de energie este mare, implicit şi preţurile, în intervale în care cererea este scăzută, la fel şi preţul", susţin autorii studiului.

Tarifele diferențiate i-ar ajuta pe români să economisească la plata facturii

Astfel, aplicarea acestor tipuri de tarife presupune existenţa unor contoare inteligente care să poată înregistra consumul de energie pe fiecare dintre zonele orare.

Tarifele diferenţiate permit realizarea de economii la factură, în condiţiile păstrării aceluiaşi consum, dar modificând distribuţia acestuia", mai arată cercetarea.

În prezent, conform studiului citat, 45% dintre români declară că utilizează aparatura electrocasnică (maşina de spălat rufe, cea de vase, uscătorul de rufe etc) atunci când au nevoie, indiferent de oră, 43% afirmă că fac acest lucru în cursul săptămânii, în intervalul 7:00-22:00, iar alţi 6,5% preferă zilele de weekend, fără a alege un interval orar anume.

Într-o proporţie extrem de ridicată (87%), românii sunt conştienţi de faptul că aparatura electronică şi cea electrocasnică consumă energie chiar şi atunci când se află în stand-by, adică nu este pornită. Doar 13% au recunoscut că nu ştiau acest lucru.

Circa 66% dintre cei chestionaţi şi-au format un obicei din a scoate din priză electrocasnicele şi electronicele atunci când pleacă de acasă o perioadă de timp mai lungă, în concediu, de exemplu. Circa 23% spun că fac acest lucru doar uneori, iar 11%, deloc.

Majoritatea românilor (51%) lasă telefonul mobil, peste noapte, la încărcat, alţi circa 27% spun că doar uneori se întâmplă asta, în timp ce peste 21% reîncarcă bateria numai ziua, mai arată studiul.

Pe de altă parte, peste 44% dintre participanţii la sondaj admit că lasă mobilul în priză chiar dacă acesta s-a încărcat, lucru care se întâmplă sporadic şi în cazul altor circa 30%. Interesant de reţinut este că cei mai mulţi dintre posesorii de telefoane mobile (peste 58%) sunt conştienţi de faptul că încărcătorul lăsat în priză continuă să consume energie, chiar şi după ce mobilul a fost decuplat. Nu ştiau acest aspect circa 20%, iar aproape 22% spun că au această informaţie, dar că este vorba despre un consum nesemnificativ de energie, arată sursa citată.

45% dintre români închid televizorul când fac alte activități

În ceea ce priveşte timpul petrecut în faţa televizoarelor, 72% dintre români alocă acestei activităţi între minimum 2 ore şi maximum 6 ore pe zi (45% stau în faţa ecranelor între 2 şi 4 ore/zi, iar circa 27%, între 4 şi 6 ore/zi). Peste 6 ore zilnic obişnuiesc să stea 19% dintre cei chestionaţi, în vreme ce 8,8% nu au stat să calculeze timpul în care stau cu telecomanda televizorului în mână.

Jumătate dintre respondenţi recunosc că lasă televizorul pornit şi atunci când fac diverse activităţi casnice, dar totuşi există şi o categorie numeroasă de respondenţi (45,3%) care spun că au grijă să îl oprească în astfel de situaţii.

Platforma despre-energie.ro, un proiect susţinut de companiile E.ON şi Delgaz Grid, a fost lansată în anul 2020 cu obiectivul de a deveni, pentru consumatorii de electricitate şi gaze, una dintre principalele surse de informare şi, în acelaşi timp, de explicare, într-un limbaj clar şi accesibil, a evoluţiilor relevante şi de impact de pe piaţa de energie, dar şi să îi ghideze pe cititori în drumul prin acest univers complex astfel încât să poată lua decizii corecte privind tot ceea ce ţine de energia şi sursele de energie din propriile gospodării.

Cercetarea sociologică a fost realizată de Sondaje Marketing Relaţii Publice SRL pentru platforma despre-energie.ro, un proiect al E.ON şi Delgaz Grid, în perioada 26 august - 11 septembrie 2024, pe un eşantion de 1.004 de utilizatori online, cu o marjă de eroare de +/-3%, fiind considerat reprezentativ pentru populaţia adultă a României, dar asumând limitările din derularea online. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite