România va avea în 2024 un nou parc fotovoltaic în Valea Călugărească

0
Publicat:

Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) va finaliza, în luna mai a acestui an, un parc fotovoltaic în Valea Călugărească, o investiţie în valoare de aproape 35 milioane lei, din care circa 7,5 milioane lei fonduri nerambursabile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

foto parc fotovoltaic
România va avea în 2024 un nou parc fotovoltaic în Valea Călugărească

Potrivit unui comunicat al SAPE, aceasta este prima investiţie realizată din fonduri PNRR a unei companii energetice deţinută de statul român.

"SAPE este producător de energie verde şi continuă să se implice activ în dezvoltarea capacităţilor de producere a energiei din surse regenerabile. Contractul de execuţie pentru "Staţie de producere a energiei electrice prin panouri fotovoltaice şi reţea de transport energie electrică în sistemul naţional - CEF 4.9995 MW" s-a semnat la sfârşitul lunii august 2023, iar acum se fac ultimele lucrări, astfel încât, în luna aprilie, adică după numai 8 luni de la demararea proiectului, parcul fotosolar va deveni funcţional. Iată o dovadă clară că şi companiile în care statul român este acţionar pot fi un exemplu de rapiditate şi bune practici", a declarat Bogdan Nicolae Stănescu, preşedintele Directoratului SAPE, citat în comunicat.

Lucrarea "la cheie" este executată de către asocierea SC General Me.El Electric SRL şi SC Electro-Alfa International SRL, iar diriginte de şantier este Popp & Asociaţii Management. Parcul fotovoltaic deţinut de SAPE, de 5 MW, se află în satul Dârvari din comuna Valea Călugărească, judeţul Prahova.

SAPE mai deţine două parcuri eoliene, CEE Horia (judeţul Constanţa), cu o capacitate de 7,5 MW, şi CEE Curcubăta (judeţul Alba), cu o capacitate de 15 MW.

"La acest moment, ne aflăm în plin proces de dezvoltare, capacitatea totală instalată fiind de 27,5 MW, iar producţia - de circa 40.000 MWh anual. Strategia noastră este ca, până în anul 2026, să devenim producător semnificativ, să avem 100 - 150 MW instalaţi în surse regenerabile de energie", a afirmat Stănescu.

Potrivit Planului de Investiţii consolidat, SAPE are în vedere achiziţia de centrale regenerabile în funcţiune sau RTB (ready to build). În plus, pentru parcul Curcubăta se urmăreşte suplimentarea instalaţiei de utilizare între staţia electrică de transformare şi punctul de conexiune, pentru a creşte capacitatea de valorificare a pontenţialului eolian, o investiţie de aproximativ 5 milioane de lei.

SAPE şi-a propus un program diversificat de investiţii, care să continue pe un trend ascendent în următorii ani. Un exemplu este reprezentat de realizarea unei centrale ce utilizează gaze naturale, pe locul fostei CET Titan, din Sectorul 3 al Capitalei. Aici urmează să se construiască o centrală de cogenerare de înaltă eficienţă, dotată cu grupuri electrice acţionate cu motoare termice. Puterea electrică maximă a fiecărui grup moto-generator este de 10 MWe, iar puterea termică brută este de 8 MWt/grup. Proiectul este deja în faza de proiectare, după ce s-a reuşit obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racordarea la reţelele de energie şi se află în plină procedură de obţinere a avizului pentru racordarea la reţeaua de gaze naturale. Proiectul tehnic de execuţie este realizat de consultantul Tractebel Engineering.

Pentru a atinge ţintele privind neutralitatea climatică din Pactul Verde, Uniunea Europeană (UE) şi-a propus, printre altele, dezvoltarea unei economii bazate pe hidrogen, care poate juca un rol - cheie în stocarea energiei, pentru a compensa fluctuaţiile cererii şi ofertei de energie din surse regenerabile. De altfel, Uniunea Europeană a adoptat o Strategie privind hidrogenul, în cadrul căreia a fost prevăzută crearea Alianţei Europene pentru Hidrogen Verde, formată din lideri ai industriei, reprezentanţi guvernamentali de la nivel naţional şi regional, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai Băncii Europene de Investiţii. Alianţa vizează dezvoltarea şi utilizarea hidrogenului ca transportator de energie viabil în Europa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite