Programul de guvernare: Impozitul pe venitul global rămâne în grila Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simplificarea taxelor şi impozitelor ar trebui făcută în funcție de costurile implicate versus colectarea efectuată

În ciuda numeroaselor critici aduse de oamenii de afaceri şi de societatea civilă în legătură cu introducerea impozitului pe venitul global, Guvernul nu renunţă la această nouă formă de impozitare.

„Începând cu 2018, vom reintroduce impozitul pe venitul global (IVG) la nivelul persoanei fizice”, se arată în noul program de guvernare.

Programul păstrează una dintre menţiunile anterioare care arată că „pentru încurajarea mediului de afaceri, propunem reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10% şi a contribuţiilor de la 39,25% la 35%, începând cu 1 ianuarie 2018”. 

În cadrul acestui impozit, veniturile mai mici de 2.000 lei/lună vor fi scutite şi se vor introduce mai multe deduceri care să încurajeze economisirea, investiţiile şi creşterea standardelor de sănătate şi educaţie pentru populaţie. Totodată,

începând cu 2018, va fi implementată procedura depunerii declaraţiilor de patrimoniu.

Acest sistem nu mai face însă trimitere la noţiunea de „impozit pe gospodărie”.

O altă schimbare este că nu se va mai completa o declaraţie de venit global de către consultanţii fiscali, în numele membrilor gospodăriei. Implementarea se va face, însă, prin intermediul sistemului informatic integrat organizat la nivelul ANAF, „ceea ce va permite eliminarea risipei de timp din partea contribuabililor”. 

Aşa cum am mai scris, controversatul act normativ privind impozitul pe gospodării – vehement combătut de mediul de afaceri şi de societatea civilă – ar fi putut aduce pierderi uriaşe bugetului de stat. 

Şi asta doar dacă ne raportăm la datoriile la stat de peste 2,3 miliarde lei pe care le au în prezent circa 10.000 de persoane fizice şi la faptul că în noul sistem de impozitare nu va mai exista reţinere la sursă.

   

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite