Procter&Gamble calcă pe urmele Apple şi îl recheamă pe Alan Georgle Lafley cu arme şi bagaje la conducerea gigantului
0Procter & Gamble, cel mai mare producător mondial de bunuri de larg consum, a făcut o mutare-surpriză şi l-a rechemat pe Alan George Lafley, la conducere, într-o perioadă tulbure pentru companie.
Lafley este ultimul dintre cei ce revin la grupurile unde s-au consacrat, după mutări asemănătoare realizate şi de Howard Schultz la Starbucks, Michael Dell la producătorul de PC-uri cu acelaşi nume sau Jerry Yang la Yahoo.
Fostul director al Procter & Gamble, Bob McDonald, a pierdut cotă de piaţă în faţa rivalei Unilever şi a altora. „Întotdeauna este o măsură de urgenţă atunci când se întâmplă”, spune Jay Lorsch, profesor la Harvard Business School. „Nu te întorci la tipul vechi decât dacă ai făcut o greşeală şi înseamnă că nu ai alt candidat gata de drum”, a completat el.
McDonald, 59 de ani, a fost ales de însuşi Lafley, însă anul trecut gigantul şi-a redus de trei ori estimările de profit, până când investitorul Bill Ackman i-a cerut şi forţat demisia.
Lafley a primit la revenire şi un fel de vot de încredere din partea acţionarilor: titlurile companiei s-au apreciat ieri pe bursă cu 4%, cea mai mare creştere din 2009 încoace.
Lafley a revitalizat conglomeratul sub mantra "consumatorul e şeful" . Cu el la timonă, Procter & Gamble şi-a dublat vânzările de la începutul anilor 2000 până în 2010, când a plecat. Anul trecut, Procter & Gamble a înregistrat vânzări de 83,6 miliarde de dolari şi un profit net de 10,25 miliarde. Concernul are 126.000 de angajaţi la nivel internaţional.
Apple şi Starbucks, exemple de succes
Întoarcerea lui Steve Jobs la Apple în 1997 a survenit în momentul în care compania era aproape de faliment. Sub regimul său Apple a dezvoltat ulterior iPod, iPhone şi iPad şi a devenit pentru o vreme cea mai valoroasă companie din lume.
Schultz, 59 de ani, a revenit şi el la Starbucks în 2008, după opt ani de absenţă. De atunci, preţul acţiunilor societăţii a crescut de opt ori.
Dell şi Yahoo n-au dus-o prea bine
Există, însă, şi exemple nefericite: Michael Dell se oferă acum să răscumpere acţiunile deţinute de ceilalţi, încercând să reinventeze Dell departe de ochii bursei, după ce producătorul a fost afectat de creşterea în popularitate a tabletelor şi smartphone-urilor. La Yahoo, Jerry Yang a părăsit conducerea în 2009, după ce a respins o ofertă de 47,5 miliarde de dolari pentru preluarea companiei de către Microsoft.
Pe alte meleaguri
Johann Rupert a avut trei mandate la firma elveţiană Compagnie Financière Richemont SA, care produce bijuterii sub brandul Cartier.
Jean-Cyril Spinetta s-a întors în 2011 la operatorul aerian Air France-KLM. El a fost cel care a fuzionat cele două grupuri, pentru a pune bazele celei mai mari companii aeriene din Europa.
Întoarcerile spectaculoase nu se rezumă doar la economie. În Japonia, premierul Shinzo Abe a preluat frâiele ţării după ce a mai deţinut acelaşi post în 2007.