Prima zi cu darea în plată: Unii datornici au depus deja notificările la bănci, alţii întâmpină probleme la notari, în lipsa procedurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima zi de aplicare a legii privind darea în plată nu a fost una bună pentru toţi cei care doresc să dea casa băncii pentru a scăpa de rate. În timp ce unii datornici şi-au depus deja notificările de dare în plată la bănci, alţii, care au apelat la notari, trebuie să mai aştepte, întrucât procedura de calcul nu este finalizată.

Avocatul Gheorghe Piperea i-a întrebat astăzi pe pagina sa de Facebook pe clienţii băncilor cum stau cu notificările de dare în plată, astăzi fiind prima zi de aplicare a legii. Răspunsurile au curs cu zecile. 

O parte dintre cei care i-au răspuns lui Piperea au arătat că au depus notificarea la bancă, alţii că avocaţii sau executorii le-au cerut să amâne cu câteva zile depunerea notificării, „până se mai lămuresc lucrurile“, iar alţii au precizat că notarii nu au încă proceduri de calcul pentru a aplica legea. 

De asemenea, avocatul Piperea a fost asaltat de întrebări privind cazuri individuale. 

„Număr de înregistrare notificare XXXX/13.05.2016 la Banca Transilvania. Poziţia băncii: «Trimitem notificarea la centrală unde este un grup de decizie care o va analiza»“, i-a răspuns un datornic avocatului Piperea.

„Notificarea mea a ajuns la bancă la ora 9.00“, a mai scris o clientă a unei bănci. 

„Am îndeplinit procedura cu Bancpost! ... am întrebat directoarea despre poziţia băncii şi era în SILENZIO STAMPA!!!“, a scris un alt datornic. 

Cei mai mulţi, însă, arată că notarii şi avocaţii susţin fie că nu există norme şi proceduri şi cer o amânare, fie nu ştiu despre ce este vorba cu legea dării în plată. Totuşi, cei mai mulţi datornici se declaraă optimişti, arătând că în primele zile ale săptămânii viitoare vor depune notificarea de dare în plată la bancă. 

„Notificarea este redactată, am luat legătura cu un avocat, cam scump (600 de lei cu tot cu tva ), dar nu mai contează, am fost şi la un birou notarial şi mi-au zis că ar fi bine să mai aşteptăm până marţi să avem şi normele de calcul“, i-a răspuns un datornic avocatului Gheorghe Piperea.

„Am vorbit cu un notar şi trei avocaţi, toţi mi-au spus că numai de luni încolo pot să mă ajute“, a scris unul dintre cei care vor să dea casa băncii pentru a scăpa de rate. 

„Notarii din Galaţi încă nu au proceduri“, „La Galaţi, unii notari nu ştiu ce este asta...“, „În Craiova, am contactat doi avocaţi şi amândoi bat câmpii, nu au habar de darea în plată“ au mai fost alte răspunsuri oferite de români pe pagina de Facebook a avocatului Gheorghe Piperea.

Principala nelămurire: ce impozit trebuie să plătească cei care predau casele

Principala nelămurire în cazul aplicării legii privind darea în plată este ce impozit trebuie să plătească cei care dau casele băncilor. Nu este clar dacă se aplică sau nu impozit pe această tranzacţie, pe transferul proprietăţii, şi la ce valoare se aplică el -la valoarea creditului sau la cea a locuinţei. Aceste precizări nu au fost incluse în lege şi dau bătăi de cap notarilor, dar şi datornicilor care vor să scape de rate predând casa băncii. 

Uniunea Naţională a Notarilor Publici a solicitat Ministerului Finanţelor un punct de vedere, însă nu a obţinut un răspuns. 

„La o primă vedere, pare că articolul în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor din transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal – acel 3, 2, 1 la sută – baza de calcul a impozitului ar trebui să fie suma pentru care se face darea în plată, adică totalul creditului plus dobânzi plus suma la zi - datoria ştearsă, pentru că acela e practic venitul pe care l-ar obţine: datoria ştearsă în urma dării în plată“, a spus Gabriel Biriş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, într-o emisiune la Digi24. 

Întrebat dacă cel care dă casa băncii pentru că nu mai poate plăti ratele va avea de unde să plătească un impozit, Gabriel Biriş a arătat că sunt două probleme – una de cum se calculează şi una de capacitate de plată. „Cred că trebuia să se gândească iniţiatorii la acest aspect. Suma nu e foarte mare, vorbim probabil de 1-2%“, a adăugat Biriş.

Cine poate da în plată

Iniţiatorii legii privind darea în plată, avocatul Gheorghe Piperea şi deputatul liberal Daniel Zamfir, au explicat miercuri într-o conferinţă de presă ce presupune legea şi care sunt paşii ce trebuie parcurşi. Peste 100 de clienţi ai băncilor, cei mai mulţi cu credite în franci elveţieni şi membri ai unor grupuri de clienţi nemulţumiţi, au participat la eveniment pentru a învăţa cum să-şi de locuinţele în plată. Au ajuns la această soluţie pentru că orice negociere cu banca a eşuat, iar ei au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea plăti ratele sau sunt deja în executare silită. 

Citeşte şi: Ce preţuri au proprietăţile executate silit vândute de bănci

Înainte de toate, cel care vrea să dea imobilul ipotecat în plată trebuie să verifice dacă este „eligibil“ pentru prevederile legii. Astfel, suma împrumutată nu trebuie să fie mai mare de echivalentul a 250.000 de euro, calculată la cursul de schimb oficial din data semnării contractului. În plus, creditul contractat trebuie să aibă scopul de a cumpăra, construi, extinde sau amenaja un imobil cu destinaţia de locuinţă sau, dacă a fost contractat cu alt scop, să fie garantat cu cel puţin un imobil cu destinaţia de locuinţă. Debitorul trebuie să aibă calitatea de consumator, adică a semnat contractul de credit în scopuri exclusiv personale, nu pentru activităţi comerciale, industriale sau de producţie. De asemenea, cel care vrea să beneficieze de prevederile legii dării în plată nu trebuie să fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se cere aplicarea legii. 

De darea în plată pot beneficia nu numai împrumutaţii, dar şi codebitorii, garanţii personali şi garanţii ipotecari ai debitorului principal. De asemenea, şi persoanele fizice care au garantat cu imobile pentru persoane juridice. În plus, dacă împrumutul a fost garantat cu două sau mai multe imobile, debitorul trebuie să dea în plată toate bunurile ipotecate pentru a stinge datoriile. 

Citeşte şi: Va tăia darea în plată elanul pieţei imobiliare? Cum va evolua preţul locuinţelor după epuizarea fondurilor pentru „Prima Casă“ şi creşterea avansului la creditele standard

Notificarea băncii 

Dacă debitorul îndeplineşte criteriile menţionate mai sus, acesta poate trece la notificarea băncii cu privire la darea în plată. Notificarea se face prin intermediul unui avocat, al unui notar sau al unui executor, iar aceasta opreşte efectele contractului de credit, iar debitorii nu mai sunt obligaţi să plătească ratele, a explicat Gheorghe Piperea. Notificarea se trimite la sediul central al băncii, dar, cel mai bine, o copie a acesteia să fie transmisă şi sucursalei unde este înscris contractul de credit. Dacă împrumutul a trecut deja în portofoliul unui recuperator, este bine ca o copie a notificării să ajungă şi la acesta, iar dacă debitorul este în procedură de executare silită, o copie şi la executor. 

Această notificare trebuie să includă un interval orar şi două zile diferite în care reprezentantul băncii să se prezinte la notarul public propus (nu mai puţin de 30 de zile) pentru a semna actul translativ de proprietate, adică acela care „stinge“ creditul.  

Citeşte şi: Isărescu: Impactul legii dării în plată este incert, dar riscul sistemic este generat şi de alte iniţiative legislative

Actul translativ şi posibilele contestaţii

Banca are dreptul de a contesta notificarea transmisă de debitor în 10 zile de la data comunicării. Dacă banca nu înaintează o contestaţie împotriva notificării, în termenul stabilit, se semnează la notar actul translativ de proprietate şi debitorul devine liber de orice obligaţii. Dacă contestă însă, procedura se prelungeşte. Dacă se admite contestaţia, se revine la situaţia iniţială. Însă, dacă banca nu respectă prevederile legii, debitorul poate cere în instanţă stingerea creditului, cât şi transmiterea dreptului de proprietate. În acest caz, acesta beneficiază de scutirea de taxă judiciară de timbru. Cererea va fi judecată cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria din circumscripţia de domiciliu a debitorului. Apoi, hotărârea instanţei va putea fi atacată cu apel, în cel mult şapte zile de la comunicare. Până la o soluţie definitivă, se menţine suspendarea oricăror plăţi către bancă. 

Ce mai poate contesta banca? Potrivit reprezentanţilor BRD, citaţi de HotNews.ro, o bancă poate cere puterii judecătoreşti să lămurească dacă legea este retroactivă, dacă îngrădeşte dreptul de proprietate asupra banilor, dacă intervine în relaţiile contractuale dintre părţi. De asemenea, banca poate contesta dacă debitorul a adus modificări imobilului ipotecat sau i-a schimbat destinaţia fără un acord al creditorului.   

Citeşte şi: Încă o bancă majorează avansul pentru creditele imobiliare, după intrarea în vigoare a dării în plată. Alte nouă bănci au înăsprit condiţiile de creditare

Cât costă procedura

Costurile pentru întreaga procedură privind darea în plată pot varia între 400 de lei şi 3.500 de lei, depinzând de instituţia la care se apelează pentru notificare (notar, avocat, executor), dar şi de situaţiile în care se poate ajunge în instanţă în urma unei contestaţii a băncii. Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, cea mai ieftină variantă este notificarea prin executor, unde baremul legal impune un plafon de cel mult 400 de lei. 

Dacă se ajunge în instanţă, debitorul va trebui să apeleze la un avocat, iar Piperea susţine că onorariul n-ar trebui să fie mai mare de 1.500 de lei. Avocatul susţine că nu o să reprezinte clienţi pentru darea în plată, în afara de 32 de dosare dintre cei cu ratele la zi şi 32 pentru cei care au fost executaţi silit de bancă. Iar asta pentru a fi neapărat în faţa Curţii Constituţionale (CCR), atunci când o primă sesizare va ajunge pe masa judecătorilor CCR. Tot Piperea spune că notificarea prin notar n-ar trebui să coste mai mult de 0,3% din valoarea creanţei, fiind vorba de un contract special de tip novaţie, astfel că, la un credit de 250.000 de euro, suma maximă ar fi de 750 de euro (3.375 de lei).     

Citeşte şi: Piperea: Contestarea în instanţă de către bănci a notificărilor de dare în plată va determina debitorii să nu-şi mai plătească ratele la credite

Citeşte şi: România are peste 725.000 de restanţieri la bănci, cel mai ridicat nivel de după iunie 2013

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite