Povestea unuia dintre primii oameni care apelează la Legea dării în plată: „Vreau o viaţă normală!“. Ghid de dare în plată
0
Vineri, 13 mai, este prima zi în care românii înglodaţi în datorii pot da băncii imobilele ipotecate pentru a scăpa de ratele greu de suportat. Mulţi dintre datornici nu vor să rămână fără locuinţe, îşi doresc să negocieze cu banca pentru o rată mai mică, însă pentru cei care au epuizat orice speranţă, singura soluţie rămâne darea în plată.
Controversata lege privind darea în plată, dezbătută intens pentru mai bine de un an, a intrat vineri în vigoare. Românii care au contractat credite şi nu mai fac faţă cu plata ratelor pot acum să cedeze locuinţa ipotecată băncii, iar orice datorie către instituţia bancară se stinge.
Sorin Jugureanu (42 de ani), din Braşov, este unul dintre românii care au aşteptat intrarea în vigoare a legii privind darea în plată ca să dea casa băncii, să scape de datorii şi, după cum spune el, „ca să am o viaţă normală“.
El a apelat deja la un avocat pentru a începe demersurile necesare, urmând să predea băncii apartamentul părinţilor săi, întrucât cu acesta a garantat un credit de nevoi personale cu ipoteca prin care şi-a cumpărat un apartament cu două camere în Braşov.
Totul a început în 2008, când, în luna februarie, a contractat de la Raiffeisen Bank un credit de nevoi personale cu ipotecă.
„Eu am vrut în lei, banca mi-a zis că nu mă încadrez, dar că are o ofertă mai bună în franci elveţieni sau în yeni japonezi. Am luat un credit de 98.000 de franci elveţieni, echivalentul la acea vreme a 55.000 de euro, pe o perioadă de 30 de ani. Am garantat cu apartamentul cu două camere al părinţilor, evaluat atunci la 75.000 de euro, fiind situat într-o zonă centrală a Braşovului“, ne-a spus Sorin Jugureanu.
Apartamentul cumpărat de Jugureanu pentru el şi familia sa a costat 53.000 de euro, iar rata lunară se ridica la echivalentul a 1.400 de lei în primăvara lui 2008, când francul elveţian era cotat la 2,3 lei. „Dintr-un salariu, plăteam rata şi îmi mai rămâneau bani“, îşi aminteşte braşoveanul.
Citeşte şi: Ofensiva băncilor la darea în plată. Cine a înăsprit condiţiile de creditare
„Nu pot suporta rata din veniturile familiei“
Apoi a venit criza, bugetul familiei Jugureanu a fost afectat, iar un franc a ajuns să coste 3 lei, apoi 3,5 lei. Astfel că rata la credit a tot crescut. Punctul culminant a fost însă atins în ianuarie 2015, când cursul de schimb a explodat şi a ajuns chiar la peste 4,5 lei pentru un franc. Atunci, rata depăşise 3.000 de lei pe lună, cu mult peste bugetul familiei Jugureanu, astfel că au început să se acumuleze restanţele.
Când întârzierile la plată s-au apropiat de 90 de zile, Sorin Jugureanu a luat decizia de a pleca la muncă în Italia, în speranţa că va obţine venituri mai mari. A beneficiat pe parcursul contractului de două reeşalonări, acum mai are doar o rată restantă, dar tot este hotărât să dea casa băncii. „Rata lunară se ridică acum la 650 de franci, peste 2.500 de lei, nu o pot suporta din veniturile familiei. Nu îmi ajung banii pentru rată, pentru chirie aici în Italia şi pentru a-mi întreţine familia. Am o fetiţă de 13 ani care merită să-i ofer mai mult. Mă bucur că părinţii m-au înţeles şi sunt de acord să dăm casa băncii. Se vor muta în apartamentul meu. Este mic, va fi greu, dar nu avem ce face. Încerc să-mi aduc familia aici, iar părinţii să rămână în apartamentul meu din Braşov“, ne-a spus Sorin Jugureanu.
Braşoveanul a împrumutat în 2008 de la bancă 98.000 de franci, echivalentul a 55.000 de euro, iar în 2015, după şapte ani de contract, trebuia să mai plătească pentru încă 25 de ani echivalentul a 85.000 de euro. Pentru Sorin Jugureanu, să dea casa în plată este singura soluţie pe care o vede „pentru o viaţă normală“. A contactat deja un avocat şi urmează să înceapă demersurile necesare pentru a da băncii apartamentul ipotecat al părinţilor pensionari.
Citeşte şi: Isărescu despre darea în plată: Băncile îşi vor apăra proprietăţile, o să auziţi şi de ceilalţi avocaţi!
Cine poate da în plată
Iniţiatorii legii privind darea în plată, avocatul Gheorghe Piperea şi deputatul liberal Daniel Zamfir, au explicat miercuri într-o conferinţă de presă ce presupune legea şi care sunt paşii ce trebuie parcurşi. Peste 100 de clienţi ai băncilor, cei mai mulţi cu credite în franci elveţieni şi membri ai unor grupuri de clienţi nemulţumiţi, au participat la eveniment pentru a învăţa cum să-şi de locuinţele în plată. Au ajuns la această soluţie pentru că orice negociere cu banca a eşuat, iar ei au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea plăti ratele sau sunt deja în executare silită.
Citeşte şi: Ce preţuri au proprietăţile executate silit vândute de bănci
Înainte de toate, cel care vrea să dea imobilul ipotecat în plată trebuie să verifice dacă este „eligibil“ pentru prevederile legii. Astfel, suma împrumutată nu trebuie să fie mai mare de echivalentul a 250.000 de euro, calculată la cursul de schimb oficial din data semnării contractului. În plus, creditul contractat trebuie să aibă scopul de a cumpăra, construi, extinde sau amenaja un imobil cu destinaţia de locuinţă sau, dacă a fost contractat cu alt scop, să fie garantat cu cel puţin un imobil cu destinaţia de locuinţă. Debitorul trebuie să aibă calitatea de consumator, adică a semnat contractul de credit în scopuri exclusiv personale, nu pentru activităţi comerciale, industriale sau de producţie. De asemenea, cel care vrea să beneficieze de prevederile legii dării în plată nu trebuie să fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se cere aplicarea legii.
De darea în plată pot beneficia nu numai împrumutaţii, dar şi codebitorii, garanţii personali şi garanţii ipotecari ai debitorului principal. De asemenea, şi persoanele fizice care au garantat cu imobile pentru persoane juridice. În plus, dacă împrumutul a fost garantat cu două sau mai multe imobile, debitorul trebuie să dea în plată toate bunurile ipotecate pentru a stinge datoriile.
Notificarea băncii
Dacă debitorul îndeplineşte criteriile menţionate mai sus, acesta poate trece la notificarea băncii cu privire la darea în plată. Notificarea se face prin intermediul unui avocat, al unui notar sau al unui executor, iar aceasta opreşte efectele contractului de credit, iar debitorii nu mai sunt obligaţi să plătească ratele, a explicat Gheorghe Piperea. Notificarea se trimite la sediul central al băncii, dar, cel mai bine, o copie a acesteia să fie transmisă şi sucursalei unde este înscris contractul de credit. Dacă împrumutul a trecut deja în portofoliul unui recuperator, este bine ca o copie a notificării să ajungă şi la acesta, iar dacă debitorul este în procedură de executare silită, o copie şi la executor.
Această notificare trebuie să includă un interval orar şi două zile diferite în care reprezentantul băncii să se prezinte la notarul public propus (nu mai puţin de 30 de zile) pentru a semna actul translativ de proprietate, adică acela care „stinge“ creditul.
Actul translativ şi posibilele contestaţii
Banca are dreptul de a contesta notificarea transmisă de debitor în 10 zile de la data comunicării. Dacă banca nu înaintează o contestaţie împotriva notificării, în termenul stabilit, se semnează la notar actul translativ de proprietate şi debitorul devine liber de orice obligaţii. Dacă contestă însă, procedura se prelungeşte. Dacă se admite contestaţia, se revine la situaţia iniţială. Însă, dacă banca nu respectă prevederile legii, debitorul poate cere în instanţă stingerea creditului, cât şi transmiterea dreptului de proprietate. În acest caz, acesta beneficiază de scutirea de taxă judiciară de timbru. Cererea va fi judecată cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria din circumscripţia de domiciliu a debitorului. Apoi, hotărârea instanţei va putea fi atacată cu apel, în cel mult şapte zile de la comunicare. Până la o soluţie definitivă, se menţine suspendarea oricăror plăţi către bancă.
Ce mai poate contesta banca? Potrivit reprezentanţilor BRD, citaţi de HotNews.ro, o bancă poate cere puterii judecătoreşti să lămurească dacă legea este retroactivă, dacă îngrădeşte dreptul de proprietate asupra banilor, dacă intervine în relaţiile contractuale dintre părţi. De asemenea, banca poate contesta dacă debitorul a adus modificări imobilului ipotecat sau i-a schimbat destinaţia fără un acord al creditorului.
Cât costă procedura
Costurile pentru întreaga procedură privind darea în plată pot varia între 400 de lei şi 3.500 de lei, depinzând de instituţia la care se apelează pentru notificare (notar, avocat, executor), dar şi de situaţiile în care se poate ajunge în instanţă în urma unei contestaţii a băncii. Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, cea mai ieftină variantă este notificarea prin executor, unde baremul legal impune un plafon de cel mult 400 de lei.
Dacă se ajunge în instanţă, debitorul va trebui să apeleze la un avocat, iar Piperea susţine că onorariul n-ar trebui să fie mai mare de 1.500 de lei. Avocatul susţine că nu o să reprezinte clienţi pentru darea în plată, în afara de 32 de dosare dintre cei cu ratele la zi şi 32 pentru cei care au fost executaţi silit de bancă. Iar asta pentru a fi neapărat în faţa Curţii Constituţionale (CCR), atunci când o primă sesizare va ajunge pe masa judecătorilor CCR. Tot Piperea spune că notificarea prin notar n-ar trebui să coste mai mult de 0,3% din valoarea creanţei, fiind vorba de un contract special de tip novaţie, astfel că, la un credit de 250.000 de euro, suma maximă ar fi de 750 de euro (3.375 de lei).
Citeşte şi: România are peste 725.000 de restanţieri la bănci, cel mai ridicat nivel de după iunie 2013
Se încarcă comentariile...
