Preşedintele ASF exclude o explozie a tarifelor RCA. Negriţoiu: Ar putea exista o creştere graduală şi diferenţiată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a prezentat miercuri într-o conferinţă de presă evoluţia pieţei RCA în primul trimestru al anului, declarând că exclude o explozie a tarifelor după expirarea perioadei de plafonare.

Transportatorii au cerut recent prelungirea perioadei de plafonare a tarifelor RCA după data de 18 mai, în condiţiile în care o nouă lege RCA nu este încă în vigoare şi există pericolul ca preţurile să crească puternic în viitorul apropiat.

Mişu Negriţoiu a spus însă că exclude o explozie sau un avans de 20% al tarifelor asigurărilor auto obligatorii RCA, dar recunoaşte că ar putea exista o creştere graduală şi diferenţiată a tarifelor după expirarea perioadei de plafonare. „Nu exclud o creştere graduală şi diferenţiată în regimul de tarife maximale. Eu exclud o creştere explozivă sau de circa 20%. Cred că media va rămâne tot acolo sau va exista o evoluţie foarte marginală”, a spus preşedintele ASF.

Profit pe piaţă în primele trei luni                                

Piaţa RCA din primele trei luni a fost similară cu cea de anul trecut, fiind pe profit, în condiţiile în care rata combinată (raportul dintre cheltuieli şi daune şi primele subscrise, n.r.) a intrat sub nivelul de 100%, respectiv 97%, potrivit preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu. Aceasta este în scădere de la 106%, nivel consemnat în primele trei luni ale anului 2016. „Pentru prima dată în istoria pieţei asigurărilor rata combinată a intrat sub nivelul de 100%. Nu doar rata combinată la nivelul pieţei este 100. Ci şi majoritatea asigurătorilor care vând RCA”, a spus Negriţoiu.

Raportul ASF arată că piaţa poliţelor auto obligatorii a atins, la sfârşitul primului trimestru al anului 2017, valoarea de 1,06 miliarde lei, nivel similar cu cel consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut (1,07 miliarde lei).

În perioada analizată, pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a scăzut cu aproximativ 3%, comparativ cu intervalul similar al anului precedent, atingând valoarea de 727 lei. Pentru persoane fizice, prima medie anualizată a fost de 533 lei, în timp ce pentru persoane juridice aceasta a ajuns la 1.340 de lei.

Numărul contractelor anuale a ajuns, în primele trei luni ale anului, la 1,46 milioane unităţi, faţă de 1,44 milioane în trimestrul I al anului 2016, cea mai mare pondere fiind reprezentată de poliţele cu o valabilitate de 6 luni. Totodată, analiza datelor preliminare raportate de societăţile de asigurare relevă faptul că ponderea poliţelor cu durată pe o lună a crescut de la 6,46% la 14,37%.  

Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale, în primul trimestru din 2017, a crescut cu 48%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce pentru pagube materiale a scăzut cu 3%.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite