Premieră în România: Un apartament din Brașov a fost vândut pe criptomonede

0
Publicat:

O companie de consultanță imobiliară din România specializată în promovarea și tranzacționarea proprietăților istorice și artistice a anunțat miercuri finalizarea primei tranzacții în criptomonede, precizând că este vorba despre un apartament din Brașov.

Interiorul unei încăperi mobilată și zugrăvită în nuanțe de bej
Un apartament din Brașov a fost vândut pe criptomonede

Romania Sotheby’s International Realty anunță prima tranzacție în care plata unui apartament din țară s-a realizat prin criptomonede, suma fiind convertită în EURe, o monedă digitală reglementată echivalentă euro-ului, valoarea finală a tranzacției fiind de 369.000 de euro.

Apartamentul tranzacționat se află în centrul istoric al Brașovului. Locuința, situată într-o clădire cu acces direct din strada Republicii, a fost recent renovată, păstrând elementele arhitecturale originale și adoptând un design inspirat din filosofia japoneză wabi-sabi, care pune accent pe simplitate, naturalețe și autenticitate.

Plata activului a fost procesată prin Monerium, instituție autorizată în Spațiul Economic European să emită e-money pe blockchain. Valoarea plătită în crypto a fost convertită în EURe, o monedă electronică stabilă, acoperită 1:1 de euro reali.

Fluxul tehnic al tranzacției

Consultanții au descris fluxul tehnic al tranzacției:

1. Cumpărătorul a realizat plata în criptomonede.

2. Instituția financiară Monerium a convertit instant suma în EURe, bani electronici reglementați.

3. Valoarea în EURe a fost decontată prin sistemul bancar tradițional, fiind transferară către contul vânzătorului sub forma de euro.

Reprezentanții Romania Sotheby’s International Realty spun că această operațiune demonstrează că tehnologia blockchain începe să fie folosită concret și în piața imobiliară, nu doar teoretic. Utilizarea e-money-ului reglementat oferă trasabilitate, verificare și siguranță – elemente esențiale în tranzacțiile de mare valoare.

Pentru noi, la Romania Sotheby’s International Realty, a fost o experiență valoroasă și un pas firesc în direcția digitalizării și modernizării pieței. Tranzacțiile în care blockchain-ul se întâlnește cu real estate-ul clasic nu mai sunt o proiecție de viitor, ci o realitate concretă – atunci când sunt făcute transparent, reglementat și cu parteneri de încredere”, transmite Cristian Șoaită, Business Development Director.

La nivel internațional, casa de licitații Sotheby’s a deschis deja calea plăților în criptomonede. În 2021, “Love is in the Air” a lui Banksy, a devenit prima lucrare fizică achitată cu criptomonede într-o tranzacție reglementată, evaluată la 12,9 milioane de dolari. Mai recent, în luna februarie a acestui an, licitația „Origins” din Diriyah, Arabia Saudită, a fost primul eveniment în care toate loturile au avut posibilitatea de a fi achitate în crypto. Experiența globală arată că tehnologia blockchain poate fi folosită sigur și transparent în achiziții de valoare ridicată, pregătind terenul pentru extinderea ei și în segmentul imobiliar de lux.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite