Leul greu nu va aduce cresteri de preturi
0Incepand cu 1 martie 2005, toate preturile vor fi afisate atat in forma actuala, cat si in lei noi. Denominarea monedei nationale, prin taierea a patru zerouri de la sfarsitul actualelor bancnote, va
Incepand cu 1 martie 2005, toate preturile vor fi afisate atat in forma actuala, cat si in lei noi. Denominarea monedei nationale, prin taierea a patru zerouri de la sfarsitul actualelor bancnote, va fi facuta incepand cu 1 iulie 2005, dar cele doua tipuri de bancnote vor circula in paralel pana la 31 decembrie 2006. "Nimeni nu pierde si nimeni nu castiga de pe urma denominarii, totul se simplifica", a declarat, ieri, Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, in cadrul unui seminar organizat de Banca Centrala. El a precizat ca taierea a patru zerouri din coada leului nu va duce la o rotunjire a preturilor, desi in unele tari unde s-a aplicat acest procedeu s-a constatat o usoara crestere a inflatiei pentru o perioada scurta de timp. Dimpotriva, pot aparea si in Romania preturi de 1,99 lei pentru un produs, la care clientul primeste rest un ban", a completat Isarescu.
Noile bancnote vor avea dimensiunea bancnotelor euro
Noile bancnote vor avea exact dimensiunile bancnotelor euro, lucru care nu va mai necesita schimbarea casetelor ATM-urilor in momentul introducerii euro. Grafica si culorile dominante ale viitoarelor bancnote vor ramane asemanatoare si vor fi pastrate portretele personalitatilor tiparite pe actualele bilete.
Astfel, de la 1 iulie 2005, 10.000 de lei vechi vor reprezenta 1 leu nou, iar cea de 50.000 de lei va echivala cu 5 lei noi. "Probabil ca aceste bancnote vechi vor iesi mult mai repede din circulatie decat cele cu valori mai mari, avand in vedere ca acestea sunt si mai uzate", a declarat Isarescu. In total vor exista sase bancnote noi si patru monede, subdiviziuni ale leului. Pe langa bancnota de 1 leu nou si 5 lei noi, vor exista alte patru: 10 lei (100.000 lei vechi), 50 lei (500.000 lei vechi), 100 lei (un milion lei vechi) si 500 de lei (echivalentul a 5 milioane lei vechi). Pe bancnota de 500 de lei va fi imprimat portretul lui Mihai Eminescu. Bancnotele vor fi realizate tot din polimeri deoarece au o securitate crescuta, rezistenta in circulatie, se pot procesa mai bine, sunt mai curate si se pot recicla, au fost argumentele guvernatorului BNR privind alegerea materialului. Si monedele vor avea dimensiuni apropiate monedelor euro, materialele folosite pentru realizarea lor fiind aliajele de cupru sau otel placat cu nichel.
Diviziunile leului greu vor fi un ban nou (100 lei vechi), de culoare galbena, cinci bani (500 lei vechi), de culoare rosiatica, 10 bani (1.000 de lei vechi), de culoare alba, si 50 de bani (5.000 lei vechi), de culoare galbena. Potrivit guvernatorului BNR, monedele actuale vor fi, cel mai probabil, foarte rapid retrase din circulatie, desi circulatia paralela este stabilita, potrivit legii, pana la 31 decembrie 2006, respectiv 16 luni.
Efectele denominarii asupra bancilor si firmelor
In perioada octombrie 2004-iunie 2005, conturile bancilor vor fi alimentate cu cantitatile necesare pentru lansarea lor in circulatie. "Noile cupiuri sunt destinate exclusiv seifurilor institutiilor de credit, fara a putea fi utilizate nici macar pentru calibrarea aparatelor electronice, modificarea bancomatelor fiind permisa doar dupa data de 1 iulie 2005", a precizat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. Anul 2006 va reprezenta etapa de finalizare a inlocuirii treptate a vechii structuri de cupiuri. "Pana la sfarsitul anului viitor va fi preschimbat jumatate din numerarul actual. BNR ar putea accelera procesul de tiparire si preschimbare in functie de semnalele din piata, urmand ca 31 decembrie 2006 sa fie considerat doar termen limita, asa cum este stabilit prin lege", a spus Florin Georgescu. De altfel, exemplele Poloniei si Bulgariei au demonstrat ca schimbul de moneda s-a produs, in proportie de 80-90 la suta, in primele sase luni dupa denominare, ceea ce ar impune poate reducerea perioadei de circulatie in paralel a celor doua tipuri de bancnote, a spus Misu Negritoiu, director general adjunct al ING Bank. Acesta a adaugat ca numerarul ar trebui eliberat numai in moneda noua, precizand ca va fi foarte complicat pentru ATM-uri sa elibereze si moneda noua, si veche. Totusi, desi actualele cupiuri isi vor pierde puterea circulatorie de la 1 ianuarie 2007, acestea vor putea fi preschimbate pe o perioada de trei ani de la acea data. "Aceasta prevedere demonstreaza ca denominarea nu urmareste nici un impact confiscativ", a replicat guvernatorul Mugur Isarescu.
Depozitele bancare in lei - convertite automat in moneda noua
Guvernatorul BNR a declarat ca adaptarea omului obisnuit la leul nou ar trebui sa fie foarte usoara. El a exemplificat, spunand ca in Afganistan, tara unde alfabetizarea este mult redusa, populatia s-a obisnuit in doar cateva luni cu noua emisiune. La magazine, incepand cu 1 martie 2005, aparatele de marcat fiscal vor trebui sa elibereze bonuri cu valorile in lei noi si vechi. De asemenea, facturile la utilitati vor fi emise in acelasi sistem: lei noi si vechi. Raportarea contabila se va face la 30 iunie in lei vechi, apoi soldurile vor fi transformate in lei noi. Dupa 1 iulie 2005, firmele vor elibera clientilor bonuri fiscale si, la cerere, facturi numai in lei noi, indiferent daca plata se face in moneda noua sau veche. Pentru cei care au economii in lei nu exista motive de teama: soldurile din banci si de la Trezoreria statului vor fi convertite automat in lei la 30 iunie.
Riscuri si potentiale probleme
Desi nu este cazul, Romania ar trebui sa ia aminte si la exemplele Argentinei sau Braziliei - unde denominarile s-au repetat deoarece programele de macrostabilizare au esuat - sau al Rusiei, unde denominarea a creat o criza financiara foarte dura, a explicat viceguvernatorul BNR Eugen Dijmarescu. Dincolo de aceste situatii, pot aparea unele probleme, pentru care nu s-au gasit deocamdata solutii, in activitatea bancilor. De exemplu, noul simbol pentru leu nu va mai fi ROL, ci RON, lucru care ar putea crea mari confuzii in tranzactiile financiare si in administrarea conturilor clientilor. Chiar si schimburile valutare ar putea fi afectate din aceasta cauza, mai spun reprezentantii bancilor.