Irina Schrotter, antreprenoare: „Nu puteam să trăiesc din salariul de medic şi nici să accept să-mi dea pacienţii vreun plic cu bani“ INTERVIU
0
Pentru Irina Schrotter, antreprenoare din 1990, este important ca brandul ei să aibă un impact pozitiv asupra vieţii clientelor – când poartă o piesă vestimentară din colecţia ei, să zâmbească privindu-se în oglindă. Acum, industria modei traversează o perioadă grea, iar principalul obiectiv nu mai este profitul, ci simpla supravieţuire. Creatoarea de modă vorbeşte despre rolul domeniilor creative şi despre cum pot depăşi dificultăţile actuale.
În primele două luni de pandemie, Irina Schrotter (55 de ani) a luat o pauză. Era la o răscruce şi avea nevoie de timp pentru a-şi croi un nou drum pentru afacerile ei şi pentru cei 800 de angajaţi. Are trei fabrici de confecţii, iar marea provocare a fost cea care se ocupă de linia Irina Schrotter. Creativitatea şi flexibilitate au ajutat-o să meargă mai departe. Şi-a dat seama cum s-au schimbat nevoile clientelor şi, împreună cu angajaţii, a creat produse noi. Mai are, însă, destule de aflat despre preferinţele cumpărătoarelor în aceste vremuri imprevizibile. Creatoarea de modă crede că acum ar fi bine ca românii să se susţină unii pe alţii şi să cumpere în special produse realizate în ţară, căci joburile multor oameni depind de implicarea şi obiceiurile financiare ale celor din jur. Industria textilă, atât din România, cât şi din străinătate, se luptă să supravieţuiască – unele firme au pus deja lacătul pe uşă, în timp ce altele încă se zbat să rămână pe piaţă. Antreprenoarea scoate în evidenţă soluţiile posibile pentru a ieşi din impas şi subliniază utilitatea creativităţii.
„Weekend Adevărul“: Ce decizii importante aţi luat în martie 2020, când s-a instituit starea de urgenţă?
Irina Schrotter: Ne-am conformat regulilor comunicate de instituţiile statului. Necunoscutul era foarte mare, nu prea înţelegeam cum ar fi bine să ne poziţionăm faţă de acest virus. Am decis să protejez sănătatea sutelor de oameni cu care lucrez. Au fost două luni de aşteptare, în care le-am dat răgaz echipelor şi am încercat să înţelegem toţi ce se întâmplă, din moment ce nu lucrăm în domenii esenţiale. Partenerii mei principali de business erau în Europa – la fel de lovită de pandemie –, vânzările erau scăzute, retailul, decimat. Ulterior, m-am gândit că trebuie să fie şi oportunităţi în această situaţie. Condiţiile generate de carantină erau greu de suportat – faptul că nu ne întâlneam cu ceilalţi, de exemplu. Era nevoie să ne mai facem nişte mici plăceri şi aici am identi-ficat o oportunitate.
Pe segemntul de piaţă din România suntem un brand scump, iar comparativ cu brandurile mari internaţionale suntem high-end, ţinând cont de calitatea produselor, a materialelor şi a manoperei pe care o oferim.
La ce anume v-aţi gândit?
Am pornit de la faptul că şi eu stau mult în casă şi parcă mă săturasem să mă îmbrac în aceleaşi lucruri. Nu aveam neapărat o garderobă cu haine de stat în casă, pentru că, înainte de pandemie, petreceam puţin timp acasă. După gândurile respective, a venit ideea liniei Homebody – să ne îmbrăcăm în casă într-un fel care să ne facă plăcere, să fie o ţinută lejeră, în care să putem lucra şi, dacă vrem, chiar să ieşim rapid la o cafea, când ne va fi permis. Ideea a avut un mare succes, am lansat campania şi colecţia online, pentru că, din fericire, cu un an înainte, pe 5 mai, de ziua mea, lansasem magazinul online. Iar în mai-iunie, am făcut 400% cifra de dinainte. Reţeta e, însă, mult mai complexă, cel puţin în domeniul meu. Pe segemntul de piaţă din România suntem un brand scump, iar comparativ cu brandurile mari internaţionale suntem high-end (n.r. – de înaltă calitate), ţinând cont de calitatea produselor, a materialelor şi a manoperei pe care o oferim, diferită de ceea ce înseamnă produse de masă industrializate masiv. Am reuşit să ajungem la consumatori şi printr-o comunicare diferită pe reţelele sociale, unde am încercat să ne spunem povestea, să punctăm că este un moment greu, să facem cunoscută echipa, să facem şi noi cunoştinţă cu clienţii şi să afle cât suflet punem şi cum lucrăm. Toate lucrurile astea au dat rezultate.
Dacă nu existau acele programe de ajutor de la stat, pentru plata şomajului tehnic, de exemplu, companiile mari, dar nici cele medii nu ar fi putut rezista fără piaţă de desfacere şi fără posibilitatea de a obţine venituri un număr mare de luni.
„Nimeni nu se gândeşte la profit, ci la supravieţuire“
Cum aţi descrie anul 2020 în ce priveşte businessurile?
A fost un an de permanentă adaptare la modificările generate de pandemie şi de coordonare cu măsurile de sprijin anunţate de stat, care a încercat să întindă o mână de ajutor firească şi binevenită în momente grele. Dacă nu existau acele programe de ajutor de la stat, pentru plata şomajului tehnic, de exemplu, companiile mari – cum e una dintre companiile mele –, dar nici cele medii nu ar fi putut rezista fără piaţă de desfacere şi fără posibilitatea de a obţine venituri un număr mare de luni. În industria noastră, multe firme, din păcate, au închis şi aud că multe trec acum printr-o perioadă de stres major. Lucrurile care se întâmplă în continuare pe piaţa noastră în industria textilă sunt complicate şi necesită o flexibilitate managerială, precum şi a angajaţilor noştri. Toţi trebuie să înţelegem că acum sunt două ţinte majore: sănătatea şi să rezistăm cu firmele noastre şi după pandemie. Nimeni nu se gândeşte la profit, singura mare bătălie pe care o ducem este supravieţuirea.
Sursă fotografii: Mediafax
În 2019, aveaţi în jur de 800 de angajaţi.
Da, la fel avem şi astăzi. I-am păstrat cu un mare efort şi din partea lor, pentru că angajaţii din industria textilă nu câştigă foarte mult. Am o fabrică mare care lucrează în lohn, unde salariile sunt mai mici decât în fabrica mai mică, unde lucrează linia mea. Acolo, salariile sunt mari, pentru că fiecare produs se lucrează cap-coadă şi angajaţii, ultraspecializaţi, sunt dintre cei mai scumpi din industria textilă. Nu doar modelierii, ci chiar şi confecţionerii. Pentru linia mea, provocarea a fost şi mai mare, pentru că în martie au căzut instant toate contractele externe. Li s-a întâmplat tuturor colegilor din breaslă cu care am discutat. Dar a rămas piaţa externă pentru lohn, din fericire. Vânzările au scăzut dramatic pentru cei care lucrează produse bărbăteşti: costume, cămăşi, paltoane. E un moment în care noi, românii, trebuie să ne ajutăm unii pe alţii şi să alegem produse româneşti – numai aşa vom putea să ne păstrăm locurile de muncă.
Aţi confecţionat măşti de protecţie din bumbac la începutul pandemiei.
Am terminat Facultatea de Medicină şi am considerat că protejează şi măştile din bumbac pe care le-am văzut folosite în sălile de chirurgie când eram studentă. Nu erau deloc măşti de protecţie şi am vrut să facem măcar unele din bumbac. Le-am oferit în spitale, în cabinete medicale şi în farmacii, iar oamenii erau încântaţi, pentru că ele se puteau spăla şi călca. Din păcate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi o parte dintre comunicatorii din România, chiar şi unii cu studii în medicină, au fost împotriva lor. Atunci am spus că nu ne putem lupta cu o masă critică de comunicatori înrăiţi. S-a demonstrat ulterior că aceste măşti se pot folosi, mai ales când nu există alternative.
„Nu suntem un brand ieftin“
Aveţi şi angajaţi cu decenii de experienţă?
Am câţiva colaboratori pensionaţi. Au pensie pentru că au împlinit vârsta de pensionare, dar lucrează în continuare la noi. Nu e nicio problemă dacă cineva ieşit la pensie lucrează în privat, dar mi se pare o greşeală să se lase cumularea pensiei la stat cu salariul la stat. Acest lucru trebuie reglat repede, ca multe altele care ţin de reforme structurale pe care actuala guvernare şi le-a asumat. Abia s-a instalat noul guvern, dar lucrurile se mişcă prea greu. După părerea noastră, a celor din mediul de afaceri care suntem de 30 de ani pe piaţa liberă, dacă lucrurile nu se fac imediat după alegeri, nu se vor face niciodată.
Ce rol joacă reducerile în cazul unui brand precum Irina Schrotter, care nu scoate produse pe bandă rulantă?
Contează cum merge piaţa şi e o chestiune de cifre. Putem, din când în când, să facem câte o reducere, dar nu este parte din politica nostră permanentă. Am avut ani în care nu am făcut reduceri în
niciunul dintre sezoane, pentru că noi oferim un produs de avangardă – este studiat ca să funcţioneze pe piaţă, din momentul în care îl cumperi, mulţi ani. Avem produse-vedetă, pe care lumea le cumpără
ani la rând. Noi nu suntem un brand ieftin şi avem un respect deosebit pentru cei care ne cumpără produsele. Sezonul acesta cred că, din 500, câte sunt pe site, doar la 50 de produse avem discount –
le-am introdus într-o ofertă limitată de Sfântul Valentin. Ofertele sunt punctuale, în special pentru clienţii noştri, care au acces privilegiat la aceste informaţii. Pe ei îi anunţăm primii că există o capsulă care are un preţ promoţional.
„Trebuie să ascultăm tinerii, pentru că ei desenează următorii 20 de ani“
În timpul unei campanii de publicitate din pandemie Sursă foto: Arhiva Irina Schrotter
Aţi organizat evenimente online, cum s-a obişnuit în străinătate anul trecut?
Casele mari internaţionale şi-au continuat online prezentările pe care le făceau în săptămânile modei.
Noi am optat pentru o altă modalitate de comunicare, am investit mult în foto-video.
În 2020 urma să se desfăşoare Romanian Creative Week.
Pandemia a făcut imposibilă desfăşurarea lui, dar l-am reprogramat. Anul acesta sperăm să reuşim să-l facem la Iaşi, între 2 si 6 iunie. Ideea noastră, a organizatorilor, a fost să folosim istoricul Romanian
Fashion Week, organizat timp de 12 ediţii, de asemenea, la Iaşi, şi să facem un concept nou, de tipul
fashion and friends. Invităm la Iaşi prietenii din industriile creative să arătăm că oraşul are ingredientele necesare sprijinirii şi generării de performanţă în industriile creative. Ridicăm ştacheta sus în ceea ce înseamnă comunicarea interdisciplinară dintre aceste industrii, pentru că noi credem că doar întâlnirea dintre ele poate aduce acele idei care să ţintească dincolo de limitele impuse de generaţia noastră.
Pandemia a afectat zona creativă
În ce punct se află creativitatea din România în contextul socio-economic actual?
În pandemie, zona creativă a pierdut destul de mult. În ce priveşte spectacolele şi manifestările culturale, situaţia a fost dezastruoasă. Creativitatea, însă, caracterizează poporul român şi tinerii. Putem să ne uităm unde avem avantaje competitive, unde şi de ce pleacă tinerii şi să facem proiecte pentru a-i ţine în ţară. Două luni nu am înţeles ce se întâmplă în jurul meu, după care am zis că, dacă rămân aşa, mă duc în zid cu tot cu sutele de oameni pe care-i am în spate. A trebuit să ne punem mintea la contribuţie şi să găsim soluţii – e ceea ce putem face prin flexibilitate şi creativitate. Iar soluţia pe mai departe vine chiar din zonele creative, care îşi pot imagina lucruri şi pot vizualiza cum va fi lumea în viitor.
Sursă foto: Mediafax
Ce se poate face pentru a convinge comunitatea de relevanţa industriilor creative?
La Iaşi încercăm un demers: ne-am unit din mai multe industrii creative (n.r. – printre acestea se numără publicitatea, moda, cinematografia, arhitectura, muzica) şi dorim să-i arătăm comunităţii ce pot ele genera. Ceea ce industria textilă a făcut la Revoluţia Industrială, când muncitorii care foloseau maşinării câştigau mai mult decât cei care lucrau în zona rurală, se întâmplă acum în IT. Angajaţii trec prin training câteva luni şi apoi câştigă mult peste medie. Îngrijorarea noastră la Iaşi este următoarea: când aceste meserii şi contracte vor găsi o piaţă mai ieftină decât cea din România, vor dispărea. Oraşele nostre dezvoltate pe IT riscă să rămână cu clădiri cu zeci de etaje goale. Inclusiv tinerii sunt conştienţi şi îngrijoraţi de situaţie. Grupul nostru de iniţiativă de la Iaşi înglobează zona antreprenorială, companii mari, cu zeci de ani de experienţă pe piaţa din România, şi universităţi, cadre didactice care asigură interfaţa cu studenţii, în încercarea de a ne imagina unde se duce oraşul nostru, ce putem face ca tinerii să-şi îndeplinească visul aici, să nu mai plece peste hotare. Discuţiile cu ei m-au convins că trebuie să ascultăm tinerii, pentru că lumea care vine e alta decât cea pe care o avem noi în minte şi în care trăim astăzi. Problema este că îi considerăm utopici, dar ei desenează următorii 20 de ani.
Promovarea industriilor creative, o misiune grea
Colaboraţi des cu tinerii pasionaţi de industria modei?
Sigur că da. Firma mea are de câţiva ani o colaborare cu Universitatea de Artă şi Design din Cluj, oferim burse plătite, studenţii fac internship la noi în fabrici, îi ajutăm la lucrările de licenţă. Am adus din Cluj doi designeri şi i-am angajat; intenţionăm să facem asta în continuare. La campaniile de marketing online lucrăm cu echipe mixte din Cluj şi Iaşi. E singura variantă pentru a fi mereu în pas cu ceea ce îşi
doreşte generaţia tânără şi e important să comunicăm pe înţelesul ei.
Ce le răspundeţi celor care spun că nu merită să investim în industriile creative?
Am fost unul dintre promotorii industriilor creative în România. Nu am făcut-o pentru că eram vreo vizionară, ci pentru că, în 2006-2007, am fost în Germania la o discuţie despre industriile creative a Ministerului Economiei de acolo. Nemţii erau interesaţi şi impresionaţi că într-o ţară din fostul bloc estic aveau un partener din zonă privată cu care să discute acest subiect. Atunci mi-am dat seama că aceste industrii sunt pe agenda Uniunii Europene şi că vor fi vedeta în ce priveşte viitorul UE. Pentru cei care au încercat să le pună pe agenda publică în România a fost o muncă grea, dusă de foarte mulţi care au avut viziune la capitolul acesta. Asociaţia mea a făcut un catalog, Creative for us (C4us), şi îl ofeream politicienilor când le vorbeam despre importanţa acestor industrii. Explicam că în Germania, în 2007, aduceau 8% din PIB şi că Marea Britanie are Ministerul Industriilor Creative. În acel album explicam ce sunt industriile creative şi cât de bine sunt reprezentate în România. Este fundamental pentru un popor să forţeze limitele creativităţii, pentru că numai în felul acesta se poate diferenţia de celelalte popoare. Suntem toţi într-o competiţie pentru a reuşi să ne vindem produsele. Dacă rămânem pe loc şi facem aceleaşi lucruri pe care le face toată lumea, nu văd de ce ar cumpăra cineva de la noi.
„Nu puteam să trăiesc din salariul de medic“
Irina Schrotter şi stilistul Ovidiu Buta, la Vienna Fashion Week Sursă foto: Arhiva Irina Schrotter
Vă faceţi planuri pentru perioada post-pandemie, în ciuda incertitudinilor?
În fiecare zi cercetăm, vrem să vedem ce se întâmplă pe piaţă, e unul dintre punctele principale pe agenda noastră de lucru. Ca orice firmă, căutăm răspuns la întrebările: „Cum s-au schimbat preferinţele consumatorilor?“, „Cum reuşim să ne mărim cota de piaţă comunicând într-un mod decent?“. Avem strategii de comunicare, targetăm mult o zonă de tineret, pentru că ne dorim să creştem cu clientela care va dicta cheltuielile pe termen mediu, adică peste cinci-zece ani. Încercăm să ne securizăm clientele care au crescut odată cu noi şi care au între 35 şi 50 de ani. Am pierdut clienţi externi. Singura noastră şansă ar fi să conservăm pieţele pe care am intrat, ajungând la clienţii care ne-au cumpărat în acele ţări – brandul meu era cumpărat în 18 ţări –, dar pentru a ajunge la ei, bugetele de marketing ar fi mari şi greu de suportat pentru o firmă care are deja cifrele scăzute de pandemie.
Una dintre grijile creatorilor de modă este că, în prezent, clienţii nu mai sunt interesaţi de anumite produse vestimentare.
Anul trecut, rochiile de ocazie nu s-au mai vândut deloc. Şi pantofii cu toc înalt au pierdut masiv la vânzări, pentru că nu ai de ce să-i porţi în casă. Preferinţele cosumatorilor au fost modificate de această pandemie – nu ştiu să estimez pentru cât timp, dar s-ar putea să avem o surpriză. S-ar putea să constatăm că, odată ce au învăţat să se îmbrace mai comod şi să poarte pantofi sport toată ziua, clientele noastre vor accepta că nu trebuie să fii la patru ace tot timpul. Vor înţelege că e suficient să respecţi nişte coduri simple, să nu te împopoţonezi şi să te simţi confortabil în hainele tale. Poate că următoarele generaţii se vor urca pe toc doar la evenimente speciale sau vor renunţa la rochiile elegante pentru nişte ţinute tot elegante, dar mai casual.
Credeţi că această pandemie ne va transforma într-o societate mai puţin entuziasmată de consum?
Consumerismul este acum principala motivaţie a omului. Nu vor fi puse pe agenda societăţilor subiecte mai evoluate din punct de vedere spiritual sau al răspunsurilor la întrebările fundamentale ale vieţii. În următorii 10-20 de ani nu văd o schimbare majoră în privinţa consumului. Într-adevăr, tendinţa de a aprecia proprietatea este o caracteristică a generaţiilor de adulţi, în timp ce millennials preferă să împartă bunurile cu cei din generaţia lor. Se văd nişte modificări, dar nici analizele sociologice ale unor companii serioase, capabile să facă asemenea previziuni, nu arată că lumea se va îndrepta curând spre alte valori.
Cum a renunţat la şapte ani de medicină
Până acum nu v-aţi gândit să vă mutaţi la Bucureşti?
Nu, businessul meu principal, tot ce înseamnă producţie, este în Iaşi sau în localităţi învecinate – avem două capacităţi de producţie şi în Vaslui. Iaşiul m-a ajutat să fiu ceea ce sunt, aici am studiat, am terminat Facultatea de Medicină şi apoi mi-am început afacerile. Ieşenii au investit primii în ideile mele şi au crezut în mine. Tot timpul am simţit o responsabilitate şi o obligaţie faţă de oraşul care mi-a dăruit atâtea. Probabil că şi din cauza aceasta simt acum nevoia să-l ridic împreună cu prietenii care au venit alături de mine, nu numai din Iaşi, ci şi din Cluj şi Bucureşti.
Ce aşteptări aveaţi de la prima afacere în 1990, când aţi pus-o pe picioare?
În 1990, aveam 25 de ani, abia terminasem facultatea şi lucram la Spitalul de Urgenţe din Iaşi, la chirurgie plastică şi reparatorie. Câştigam 2.000 şi ceva de lei, făcând şapte gărzi pe lună. E cam echivalent cu ce înseamnă acum 2.000 şi ceva de lei. Mi-am dat seama că nu puteam să trăiesc din salariul de medic şi nici nu puteam să accept să-mi dea pacienţii vreun plic cu bani ca să trăiesc un pic mai bine. Am renunţat la toată munca mea de şase ani şi din anul de stagiu şi am început o afacere. Credeam că va fi un proiect de succes. Cel mai important este că la 25 de ani ai senzaţia că nimic nu-ţi poate sta în cale, poţi experimenta. Mă aşteptam să-mi împlinesc visul, să închid fiecare lună fără datorii, să mă dezvolt, să deschid un magazin şi să fac o prezentare în Bucureşti. Voiam să devin un nume în lumea modei din România. N-a fost simplu, nu este nici acum. De aici demersul de a-i ajuta pe tineri să pătrundă în lumea asta complicată a actului artistic din ţara noastră. Nu mi-am imaginat că o să am trei fabrici de confecţii, câteva sute de angajaţi şi câteva magazine. Dacă ar fi să trag linie acum, pot să spun că am realizat mai mult decât orice am visat vreodată.
Fiul dumneavoastră îşi doreşte să meargă pe acelaşi drum?
Nu şi-a dorit şi nici nu-şi doreşte. A studiat economia la Universitatea Luigi Bocconi din Milano, iar acum îşi face experienţe pe cont propriu. Face parte din generaţia millennials, care filosofează mult. Conflictul dintre generaţii este prezent atât la nivel ideologic, cât şi practic. Am învăţat un lucru de la părinţii mei: au avut mereu încredere în instinctul meu şi m-au susţinut. Iar eu mă uit la fiul meu cu mare curiozitate şi cu răbdare, pentru că simt că este unul dintre acei tineri care îşi dau seama că lumea se va schimba în viitorul foarte apropiat şi încearcă să o deseneze prin proiectele lui.
O altfel de modă: rochiţele din hârtie
În adolescenţă, înainte de Revoluţie, ce însemna să te îmbraci la modă?
Să ai o pereche de blugi, de exemplu. Când eram în clasa a VII-a sau a VIII-a, era o raritate. Mergeai la mare vara de dimineaţă să negociezi pentru o pereche de blugi pe care o purtai doi-trei ani. Şi atunci erau tendinţe, ajungeau şi la noi reviste din străinătate. Era una dintre puţinele plăceri nevinovate pe care puteam să ni le permitem.
Oricât am vrea să râdem de modă şi de industria textilă, să o considerăm frivolă sau depăşită, cel puţin câteva minute pe zi, fiecare se întreabă: „Cu ce mă îmbrac astăzi?“
În legătură cu relaţia dintre copii şi părinţi, am citit că mama dumneavoastră vă croia haine în comunism.
Mama s-a născut în 1936 şi a trăit foametea. Era o perioadă în care oamenii nu aveau cu ce să se îmbrace şi să se încalţe. Bunica ei îi făcea chiar şi din hârtie rochiţe. Aşa a învăţat şi mama să coasă şi să facă hăinuţe pentru fraţii mai mici – ea era a doua născută. După ce am venit pe lume, ca orice fetiţă, îmi doream tot felul de rochiţe pe care nu le găseai sau nu ţi le permiteai în vremurile respective. Mama a încercat să-mi îndeplinească dorinţele. Se aşeza la maşina de cusut, îi spuneam ce vreau şi încerca să-mi facă. De mică mi-a sădit în adâncul minţii şi al inimii acest respect pentru cei care încearcă să le facă mici bucurii celor din jur. Este valabil şi în industria textilă, chiar dacă unii o consideră mai puţin spectaculoasă. Toţi, înainte să ieşim din casă, ne îmbrăcăm. Oricât am vrea să râdem de modă şi de industria textilă, să o considerăm frivolă sau depăşită, cel puţin câteva minute pe zi, fiecare se întreabă: „Cu ce mă îmbrac astăzi?“. Dacă unei femei îi place ce vede în oglindă într-o zi pentru că poartă şi unul dintre produsele semnate de brandul meu, nu am muncit degeaba în aceşti ani. Dacă o femeie a fost un pic mai mulţumită datorită brandului meu, este cea mai importantă realizare din cariera căreia m-am dedicat. Pentru că cel mai greu e, cred, să le dăruieşti momente de fericire celor din jur.
Sursă foto:
Prezentări la salonul Prêt-à-Porter din Paris
Numele: Irina Schrotter
Data şi locul naşterii: 5 mai 1965, Iaşi
Studiile şi cariera:
- Între 1983 şi 1989, a studiat Medicina Generală la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi. A fost un an medic stagiar, după care a renunţat la profesie.
- În 1990, şi-a deschis primul magazin de confecţii în Iaşi, iar un an mai târziu a avut prima prezentare de modă la Teatrul Naţional din oraşul natal.
- La Bucureşti a organizat prima prezentare de modă în 1995, iar la scurtă vreme a deschis primul magazin, pe Calea Victoriei.
- Dincolo de activitatea profesională, două evenimente au atras atenţia presei. În 2008, a vrut să candideze ca independent la Primăria Municipiului Iaşi, dar a renunţat ulterior. În 2014, Irina Schrotter şi soţul său, om de afaceri, au fost audiaţi de DIICOT într-un dosar de spălare de bani şi evaziune fiscală, dar ulterior dosarul a fost închis cu menţiunea că faptele respective „nu există“.
- Între 1999 şi 2007, a organizat Festivalul Internaţional de Modă din Iaşi, devenit apoi Săptămâna Modei Româneşti – Iaşi.
- În 2003, a fost primul designer român care a participat cu o colecţie la salonul parizian Prêt-à-Porter, cunoscut în industria modei.
Locuieşte în: Iaşi
Se încarcă comentariile...
