Investitorii fug de pe pieţele emergente. Ce se află în spatele exodului de capital

Fluxurile speculative de capital impulsionate de politica ultra-laxă a Rezervei Federale, banca centrală a SUA, dispar de pe pieţele emergente la fel de rapid cum au apărut. Declinul confirmă avertismentele făcute deja de câţiva ani de economişti, care avertizau că sutele de miliarde de dolari tipărite şi aruncate în piaţă de americani vor avea consecinţe grave asupra pieţelor aflate în curs de dezvoltare.

Cele mai performante economii asiatice, pritre care Filipinele, Thailanda şi Indonezia, au pierdut deja o mare parte din creşterile înregistrate de la începutul acestui an. 

Bursele au scăzut cu procente cuprinse între 8 şi 12% doar în ultimele două săptămâni, pe măsură ce îngrijorările privind planurile Rezervei Federale de a încheia programul de tipărire de bani au declanşat un adevărat exod de capital de pe pieţele emergente. 

„Vedem reversul a ceea ce s-a întâmplat în ultimele 24 de luni. Aşa că economiile care au avut evoluţii spectaculoase dau acum înapoi avansurile într-o perioadă scurtă. Est vorba de «bani fierbinţi» care au intrat, iar acum aceiaşi bani ies”, a explicat pentru CNBC Sani Hamid, director pentru investiţii şi strategie economică şi de piaţă în cadrul Financial Alliance. 

Programul de „relaxare cantitativă” demarat de Rezerva Federală la sfârşitul anului 2008 presupune tipărirea şi injectarea de bani în pieţe. Practic, banca centrală a SUA tipăreşte bani cu care cumpără obligaţiuni de stat sau titluri de Trezorerie pentru a furniza lichiditate în economie şi pentru a sprijini crearea de locuri de muncă. 

„Arată cât de agitate şi de îngrijorate sunt pieţele şi cum băncile centrale s-au aflat, defapt, în spatele evoluţiei spectaculoase ale câştigurilor de capital din întreaga lume, inclusiv din Asia. Totul a fost mânat de politicile băncilor centrale, nu de elementele fundamentale din pieţe”, explică Hans Goetti, director general pentru investiţii în cadrul fondului de investiţii Finaport. 

Însă declinul abrupt înregistrat în ultimele săptămâni pe bursele din state emergente nu a fost cauzat exclusiv de politicile Rezervei Federale. Practici similare aplicate de mai multe bănci centrale mari din lume au contribuit de asemenea la pierderile înregistrate. 

Rezerva Federală a început programul de tipărire şi injectare de bani în piaţă la sfârşitul anului 2008, imediat după ce falimentul gigantului bancar Lehman Brothers arunca lumea în criză. 

În total, SUA au injectat în acest fel aproximativ 4.700 de miliarde de dolari în economie. Însă, pentru că metoda nu a avut efectele aşteptate, iar creşterea economică rămâne anemică, programul a fost suplimentat cu sute de miliarde de dolari şi extins cu câţiva ani. 

Strategia a avut însă două tăişuri. Pe lângă faptul că nu a obţinut efectele scontate, ea a alimentat constant temerile investitorilor, care văd economia americană ca fiind „pe perfuzii” de la banca centrală. 

Creşterea economică rămâne în continuare prea fragilă pentru ca banca centrală să-şi poată permite să renunţe la aceste operaţiuni, iar pieţele au devenit acum dependente de cei aproximativ 85 de miliarde de dolari pe care Rezerva Federală îi pompează lunar în economie. 

Urmând aceeaşi strategie, intervenţia băncilor centrale în economie a ajuns la cote fără precedent la începutul anului 2012. 

În urmă cu doar cinci ani, practicile utilizate astăzi de băncile centrale erau de neconceput. Politicile economice ale băncilor centrale de acum „au sărit" peste improbabil şi au ajuns direct la inimaginabil, care a devenit inevitabil. Astăzi, acestea sunt doar „instrumente de sprijin". În acest interval, bilanţurile băncilor centrale s-au extins considerabil, în mare parte datorită tipării şi injectării de bani în pieţe. 

Banca Centrală Europeană, Rezerva Federală a SUA şi banca naţională a Japoniei (cele mai mari bănci centrale din lume) au în bilanţuri 8.000 de miliarde de dolari, adică aproape 25% din PIB-ul total al ţărilor dezvoltate

Însă o bună parte dintre aceşti bani sunt „artificiali" şi implică riscuri pe măsură, avertizează economiştii. Spre exemplu, Rezerva Federală are capital în valoare de 50 de miliarde de dolari, însă în bilanţuri are 2.500 de miliarde de dolari, notează economiştii UBS în studiul „Cât de sigure sunt băncile centrale?". 

Instituţiile au preluat practic rolul tradiţional de „creditor de ultimă instanţă", însă la o scară mult mai ridicată decât oricând. Injecţiile de lichiditate în sistemul bancar reprezintă principalul factor care a dus la acest rezultat. Băncile comerciale au primit bani de la băncile centrale în schimbul unor garanţii de stat sau al altor instrumente financiare tot mai riscante. 

Aceste înţelegeri au înlocuit finanţarea pe care băncile o obţineau, în mod normal, din pieţele de capital, care practic „au secat" în urma crizei de creditare izbucnite după colapsul Lehman Brothers. În lipsa acestor practici, multe grupuri de creditare ar fi intrat în faliment. Acţiunile au fost necesare, însă durează de prea mult timp, spun economiştii, care consideră că o bună parte din sistemele bancare sunt cvasinaţionalizate şi continuă să existe doar din bunăvoinţa băncilor centrale. 

Printre cei mai vehemenţi contestatari ai acestor programe sunt Rusia şi Germania. În 2011, pe când era încă premier al Rusiei, Vladimir Putin declara că „SUA se comportă ca nişte huligani care tipăresc bani şi-i «aruncă» în întreaga lume”. 

UE a reuşit până acum să evite astfel de practici, însă Banca Centrală Europeană a fost nevoită să apeleze la practici cel puţin la fel de neortodoxe pentru a-şi ţine băncile comerciale în viaţă.

Pentru a combate criza creditării, Banca Centrală Europeană a început de aproape doi ani un program fără precedent de finanţare a băncilor, oferind credite pe termen lung la dobânzi extrem de scăzute. 

Băncile europene au împrumutat în acest fel aproape 1.000 de miliarde de euro de la BCE. 

Programul de creditare a oferit băncilor împrumuturi la o dobândă de numai 1% (faţă de 4-5% pe pieţele interbancare) şi pe o perioadă de trei ani (înainte de această facilitate, cea mai lungă scadenţă oferită de BCE era de un an). 

În acest fel, băncile vor economisi 120 de miliarde de euro în perioada 2012-2014. Astfel, profiturile băncilor vor creşte cu 10%, potrivit unei analize a grupului bancar american Morgan Stanley. 

Motivele reticenţe europenilor faţă de tipărirea de bani sunt numeroase, însă cel mai important este refuzul Germaniei de a accepta o astfel de intervenţie. Nemţii încă nu au uitat episodul de la începutul secolului XX, care a dărâmat economia Germaniei.

Reichsbank (pe atunci banca centrală a Germaniei) a cumpărat masiv obligaţiuni guvernamentale, iar asta a dus la hiperinflaţie şi o perioadă la fel de gravă pentru economia germană precum a fost Marea Depresie pentru SUA.