PSD nu vrea privatizarea Hidroelectrica în criză: Speculanţii sunt peste tot, iar preţurile sunt jos

PSD nu vrea privatizarea Hidroelectrica în criză: Speculanţii sunt peste tot, iar preţurile sunt jos

Hidroelectrica a selectat recent consultantul juridic pentru listare

Partidul Social Democrat afirmă că demararea procedurilor de listare pe Bursă a companiei Hidroelectrica nu este inspirată în contextul crizei generate de noul coronavirus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat într-o conferinţă de presă, că a fost demarată procedura pentru privatizarea Hidroelectrica, precizând că acest lucru nu trebuie făcut în perioadă de criză atunci când „speculanţii sunt peste tot, iar preţurile sunt jos”.

Romaşcanu a afirmat că Guvernul a selectat deja consultantul care va scoate compania pe Bursă. 

„Vă dau o veste pe care am aflat-o şi noi recent. Există demarată deja procedura pentru privatizarea Hidroelectrica. Guvernul a selectat consultantul care va scoate compania la mezat pe Bursă. Este o companie care aduce profituri uriaşe în fiecare an. Într-adevăr există un plan strategic mai vechi care prevede inclusiv privatizarea Hidroelectrica, dar sub nicio formă acest lucru nu trebuie făcut în criză când speculanţii sunt peste tot, iar preţurile sunt jos”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD, preluat de News.ro.

El a precizat că social-democraţii au depus o lege la Senat care interzice vânzarea participaţiilor statului în timp de criză şi aceasta va fi cât de curând supusă votului în plen.

Compania de stat Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, a semnat contractul privind achiziţia de servicii de consultanţă şi asistenţă juridică ale unui consultant juridic internaţional în vederea listării la bursă a 10% din acţiuni, contractul fiind adjudecat de Dentons Europe SPARL, care a ofertat preţul de 429.000 euro, faţă de 700.000 de euro, valoarea estimată a achiziţiei.

Listarea a 10% din acţiunile societăţii Hidroelectrica s-a decis în anul 2013 prin HG 1066, pentru aprobarea strategiei de privatizare.

Hidroelectrica este lider în producţia de energie electrică din Romania şi prinicipalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Compania are în portofoliu 204 centrale hidroelectrice cu o puterea instalata de de 6.444 MW.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: