Reportaj BBC despre România: Ţara în care 96% din locuinţe sunt proprietate privată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timisoara: Cresc preţurile la locuinţe vechi, scad la cele noi

România are cel mai ridicat procentaj din lume de cetăţeni care trăiesc în locuinţe proprietate privată, însă acest lucru nu înseamnă că e uşor să cumperi o casă, arată BBC într-un amplu reportaj realizat de jurnalista Ioana Moldovan.

Potrivit datelor Eurostat, 96% din români trăiesc în locuinţe pe care le deţin sub formă de proprietate privată. Însă politicile guvernamentale, schimbări economice, mai puţine opţiuni pentru închiriere şi presiunea socială în creştere pentru a deveni proprietar au făcut din experienţa de a deţine o casă un lucru foarte diferit între generaţii, scrie publicaţia.

Aceasta trece în revistă mentalităţile diferite faţă de a deţine o casă a generaţiilor. Pe de o parte, sunt baby boomerii, care au beneficiat de case la fel de ieftine ca un televizor.

O casă costa cât un televizor         

Astfel, dacă în 1990, la sfârşitul guvernării comuniste, statul deţinea 70% din apartamente, ulterior guvernul a început să vândă aceste proprietăţi, iar oamenii s-au grăbit să cumpere casele în care locuiau - adesea la preţuri foarte avantajoase. Moneda devalorizată a României, asociată cu creşterea inflaţiei, a făcut cumpărarea uşoară, atunci.

„100.000 de lei pentru un apartament în 1991 era un preţ corect la vremea respectivă. În 1994, era preţul unui televizor color“, spune Bogdan Suditu, expert în planificare urbană şi profesor la Universitatea din Bucureşti.

Mentalitatea de proprietar

Deşi România nu a avut întotdeauna o cultură a proprietarilor de locuinţe, ţara a dobândit între timp o mentalitate de acest fel.

Potrivit lui Suditu, entuziasmul a provenit din lipsa unor alternative viabile de locuit. În unele cazuri, oamenii nu sunt informaţi despre aceste opţiuni.

„Toată lumea îţi vinde ideea de proprietate. Părinţii tăi o fac, băncile îţi oferă împrumuturi ieftine, dezvoltatorii imobiliari oferă tot felul de soluţii. Toată lumea vorbeşte despre cum să devii proprietar în orice situaţie”, spune el.

Generaţia X: Căutarea securităţii

Când generaţia X a ajuns la etapa în care îşi permitea o locuinţă, atitudinile faţă de proprietatea privată nu s-au schimbat, însă dar financiară globală a făcut mai dificilă posesia de locuinţe.

România a înfiinţat primul program pentru cumpărare de locuinţe în 2009, pe fundalul crizei economice globale, pentru a ajuta oamenii să-şi permită prima proprietate.

„Programul a ajutat la relansarea pieţei imobiliare“, spune brokerul de credite Dragoş Nichifor. „Acesta a încurajat dezvoltatorii, dar le-a oferit şi oamenilor, de asemenea, accesul la împrumuturi [favorabile], cu doar 5% în avans“, potrivit lui.

Nu există cadru legal bine definit pentru închiriere

În ciuda scăderii ratelor de proprietate privată a locuinţelor, în cazul milenialilor, şi a creşterii pieţei de închiriere permanentă, un lucru natural în alte ţări, închirierea este văzută doar ca o fază temporară în România, spune Bogdan Iancu, antropolog.

„Nu există un cadru legal bine definit, nicio lege care să reglementeze drepturile şi obligaţiile de închiriere în România“, spune Dragoş Nichifor. „Acesta este motivul pentru care oamenii doresc să devină proprietari de case”, completează el.

Dezvoltatorii nu consideră unităţile destinate închirierii ca fiind un model de business viabil în ceea ce priveşte clădirile noi de locuinţe. Preţurile de închiriere sunt prea scăzute, ceea ce înseamnă că îşi vor mai recupera banii în ani de zile.

Împreună cu un cadru juridic insuficient pentru închirierea de proprietăţi, care protejează mai mult administratorii decât chiriaşii, închirierea este rareori o opţiune viabilă.

Probleme moştenite

Conform unui raport al Băncii Mondiale, o „piaţă de închiriere practic absentă“ contribuie direct la supraaglomerare, deoarece mai multe generaţii sau familii extinse trăiesc împreună - chiar şi atunci când familiile se extind.

De asemenea, raportul indică faptul că mai mult de o treime din locuinţele din România se află în stare proastă, cu probleme structurale, probleme de încălzire şi puţină protecţie împotriva cutremurelor (riscul României este cel mai ridicat în Europa). Printre motivele lipsei reparaţiilor, este cel că mulţi proprietari nu-şi pot permite acest lucru.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite