Fondul Proprietatea: Un consens asupra investiţiilor ca premisă a stabilităţii
0
Guvernul trebuie să ia în serios un consens asupra investiţiilor unei companii de stat, acestea fiind o premisă a stabilităţii şi o modalitate prin care Executivul poate să evite irosirea banilor publici, arată Greg Konieczny, CEO Franklin Templeton Investments şi Manager de Portofoliu Fondul Proprietatea, într-o opinie transmisă redacţiei „Adevărul”.
Redăm mai jos opinia integrală:
„Orice companie care activează pe o piaţă concurenţială se confruntă constant cu necesitatea investiţiilor, pentru a-şi păstra relevanţa şi a se menţine în faţa competitorilor. Fără o finanţare continuă, domenii în care compania riscă să devină demodată sau uzată vor apărea inevitabil, iar profitabilitatea va rămâne greu de atins. Aceasta ar trebui să fie perspectiva liniară şi previzibilă a oricărui consiliu de administraţie responsabil şi de la acest lucru nu ar trebui să facă excepţie nici întreprinderile de stat.
Cu toate acestea, există situaţii în care companiile elaborează planuri de investiţii doar de dragul de a le face, iar respectivele proiecte se dovedesc imposibil de realizat din punct de vedere economic. Dezmăţul nejustificat nu este sănătos nici când este vorba de proprietatea statului. Miliarde ajung în acest fel să fie cheltuite anual, punând în discuţie rentabilitatea investiţiilor.
Sunt multe cazuri când apar riscuri legate de contracte supraevaluate sau inutile, atribuite pe baza unor criterii subiective şi care conduc în cele din urmă la pierderi financiare pentru companii: România are o istorie nefericită la acest capitol. Pericolul este chiar mai mare pentru întreprinderile de stat, iar Hidroelectrica este un exemplu clasic în acest sens, deoarece are una dintre cele mai moderne flote de hidroagregate, dar orice discuţie privind bugetul anual porneşte de la ce sume s-ar cuveni cheltuite cu mentenanţa şi modernizările.
Pe lângă Hidroelectrica (în ansamblu) sunt şi alte faimoase exemple ale unor investiţii proaste ale întreprinderilor de stat:
Centrala Nucleară de la Cernavodă – unde toată apa grea necesară funcţionării reactoarelor 3 şi 4 pentru urmarorii 35 de ani este deja produsă. Totuşi, aceste reactoare sunt departe de a fi finalizate şi testate, în timp această apa grea se deteriorează încet, dar sigur, fiind depozitată necorespunzător. Acesta este un exemplu clasic al unei „investitii doar de a o face” care se va sfârşi cu viitoare probleme legate de mediu şi mulţi bani cheltuiţi nejustificat.
Centrala hidroelectică Racoviţa (parte a Hidroelectrica) – unde capacitatea de producţie este limitată la 25%, după o investiţie de 160 de milioane de euro efectuată în 2013, din cauza a două poduri de cale ferată care ar fi puternic afectate de fluxul de apă. În timp ce există încă o lipsă de comunicare pe această temă între Ministerul Transporturilor şi cel al Energiei, toţi banii investiţi se scurg pe apa Sâmbetei.
Toate acestea scot în evidenţă un singur lucru: fiecare ministru ar trebui să fie preocupat cu precădere de rostul economic al fiecărei investiţii a unei companii de stat: este acesta fezabilă? Va genera randamente pozitive? Acesta este motivul pentru care Guvernul ar trebui să ia în serios un consens asupra investiţiilor ca o premisă a stabilităţii: uneori, unui acţionar minoritar poate să-i pese mai mult de bunăstarea companiei decât celorlalţi.
O guvernare reuşită poate fi definită de integritatea financiară a întreprinderilor de stat, iar orice guvern va lua, cel mai probabil, acest lucru în considerare. FMI, Comisia Europeană, precum şi analiştii independenţi au emis periodic avertismente cu privire la mediul economic fragil al României, în ciuda faptului că ţara a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în 2016. În acest context, confruntat cu presiunea sustenabilităţii şi o acută nevoie de încredere instituţională a electoratului, Guvernul ar trebui să se gândească mai bine dacă îşi poate permite să vadă creşterea îngrijorărilor privind soliditatea financiară a întreprinderilor de stat sau previzibilitatea politicilor economice ale ţării.
Prin urmare, ceea ce Guvernul are nevoie acum este un consens al investiţiilor – menţinerea unei nevoi efective de plasamente strategice din surse alternative de venit, evitând astfel, într-o manieră inteligentă, utilizarea rezervelor companiilor.
Dacă ne referim la companiile etalon ale statului, unde şi Fondul deţine un pachet minoritar de acţiuni, nevoia unui consens asupra investiţiilor este la cel mai ridicat nivel. Între anii 2011 şi 2016, toate companiile din portofoliul Fondului Proprietăţii au investit peste 19 miliarde de RON, în timp ce Romgaz a cheltuit 5 miliarde de RON, Hidroelectrica – 3 miliarde de RON, CE Oltenia – peste 2,4 miliarde de RON, iar Transelectrica – peste 1,7 miliarde de RON.
Atât Guvernul, cât şi majoritatea parlamentară ar trebui să ia în considerare faptul că o poveste de succes autentică şi previzibilă înseamnă întreprinderi de stat puternice.
Situaţii legate de manageri desemnaţi pe criterii politice, pentru că aceştia din urmă să obţină un alt mijloc de venit sau membri ai consiliului de administraţie şi directori fără experienţă, numiţi pentru a face favoruri sau pentru a cheltui sume mai mari, doar pentru a spori artificial valoarea unei companii, ar trebui să nu mai existe şi să fie exemple de „aşa nu”.
Ca atare, la sfârşitul anului 2016, când sezonul investiţiilor s-a încheiat, companiile menţionate anterior aveau încă lichidităţi. Aceste întreprinderi de stat şi-au sporit competitivitatea şi, profitând de evoluţia favorabilă a pieţei, au continuat să fie rentabile după toate aceste cheltuieli realizate din banii acţionarilor.
Acţionarii au înţeles necesităţile de investiţii ale acestor companii şi au luat asupra lor toate riscurile. Este firesc ca ei să fie recompensaţi acum, după ce investiţiile s-au încheiat, în special pentru că dividendele speciale nu blochează proiectele de investiţii profitabile aflate în desfăşurare sau planificate. Acest lucru ar fi posibil doar în cazul unor companii cu datorii.
Dividendele sustenabile şi cu valoare mai ridicată plătite de aceste companii ar putea sprijini investiţiile ulterioare în sectorul infrastructurii din România, generând astfel o creştere a PIB-ului ţării în anii următori.
Guvernul trebuie să facă un pas înainte şi să înceapă să sprijine procedurile de investiţii alternative de tipul creditelor sau obligaţiunilor. La rândul lor, acţionarii trebuie, de asemenea, să acţioneze responsabil şi să îşi revendice drepturile care decurg din faptul că îşi asumă riscurile, prin capitalul lor.
Pe de altă parte, consiliile de administraţie sunt chemate să finalizeze seria de măsuri responsabile luate la timpul potrivit şi să blocheze toate contractele inutile care stau la baza erodării viitorului sustenabil al companiilor şi care pot distruge valoarea acţionarilor. Dacă acest hat-trick al unor realizări inteligente are loc în condiţiile unui consens asupra investiţiilor, Guvernul este pe cale să aibă un as în mânecă, în contextul recâştigării încrederii pierdute până acum – atât în România cât şi în străinătate.
Pe scurt, cum poate şi ar trebui Guvernul să evite irosirea banilor publici? Prin aplicarea acestui consens privitor la investiţii, prin acordarea de stimulente adecvate managerilor selectaţi într-o manieră transparentă, prin susţinerea deschisă a listărilor la bursă şi, în acelaşi timp, prin preluarea banilor neutilizaţi şi încurajarea întreprinderilor de stat în vederea folosirii acestei pârghii ca mijloc de utilizare eficientă a resurselor”.
Se încarcă comentariile...
