FMI: 2023 va fi dificil. Recesiunea se va instala în jumătate din Europa și o treime din economia globală VIDEO

0
Publicat:

2023 va fi un an dificil pentru o mare parte din economia globală, a declarat Kristalina Georgieva, avertizând că jumătate din Europa va intra în recesiune, potrivit presei internaționale.

Oscilații bursiere pe fondul unor nori negri prevestitori de furtună
Șefa FMI spune că o mare parte din economia globală se va confrunta cu o încetinire

Jumătate din Uniunea Europeană va intra în recesiune. China va încetini și mai mult anul acesta”, a spus Georgieva la programul de știri de duminică dimineață al CBS „Face the Nation”.

”Pentru prima dată în 40 de ani, creşterea economică a Chinei va fi probabil în 2022  la nivelul sau sub creşterea globală”, a spus Georgieva.

Mai mult decât atât, răspândirea rapidă a infecţiilor de Covid aşteptate acolo în lunile următoare ar putea să îi lovească şi mai mult economia în acest an şi să afecteze atât creşterea regională, cât şi globală, a spus Georgieva, care a călătorit în China în calitate de şefă a FMI la sfârşitul lunii trecute.

Ne așteaptă mai multă incertitudine, mai multe suprapuneri de crize. În loc să plângem pentru timpul pe care l-am avut, trebuie să ne punem centura și să acționăm mai agili”, a subliniat ea.

Directorul FMI a subliniat că, pe deasupra, economiile globale încetinesc ratele mari ale dobânzilor și aprecierea dolarului sunt devastatoare pentru multe țări, precum Ciad, Etiopia, Zambia, Ghana, Liban și Sri Lanka.

Ea a mai subliniat că este foarte important ca FMI să rezolve problema datoriilor din aceste țări. „De aceea, la FMI, lucrăm foarte mult pentru a face presiuni pentru soluționarea datoriilor pentru aceste țări”, a spus Georgieva.

Ajutând Ucraina

Mai mult, directorul general al FMI a vorbit despre invazia Ucrainei de către Rusia și despre necesitatea de a sprijini financiar Kievul.

Lucrăm pentru a oferi sprijin Ucrainei. Până acum, instituțiilor financiare internaționale, am oferit cea mai mare sumă de finanțare pentru Ucraina, 2,7 miliarde de dolari în finanțare de urgență și lucrăm ca 2023 să fie o parte semnificativă a sprijinului pentru Ucraina”, a spus ea.

Kristalina Georgieva a menționat și hotărârea Europei de a deveni independent energetic față de Rusia, în ciuda faptului că va trebui să facă față unei ierni grele și unei creșteri a prețurilor la energie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite