Fermierii cer despăgubirile pentru culturile de primăvară afectate de secetă. Ce sume sunt alocate

0
Publicat:

Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF) solicită Guvernului şi Ministerului Agriculturii demararea în regim de urgenţă a procesului de adoptare a Ordonanţei privind acordarea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2022.

Aproape 1,277 milioane de hectare au fost afectate de secetă, Foto: Arhivă Adevărul
Aproape 1,277 milioane de hectare au fost afectate de secetă, Foto: Arhivă Adevărul

În condiţiile în care în Legea Bugetului de Stat pe 2023, conform declaraţiilor oficiale din timpul dezbaterilor parlamentare, sunt prevăzute 300 milioane de lei pentru plata acestor despăgubiri, membrii Asociaţiei Forţa Fermierilor apreciază că nu există niciun impediment pentru ca, la finalul lunii februarie, aceşti bani să nu fie în conturile fermierilor afectaţi de secetă.

,,Apelul fermierilor către premierul Nicolae Ciucă, către ministrul Agriculturii, Petre Daea, către ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, este ca angajamentul privind plata despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară să fie onorat până la începerea primelor activităţi din campania agricolă de primăvară. Fermierii, atât de decapitalizaţi în ultimii ani, au nevoie de aceste sume pentru a-şi putea completa cheltuielile şi pentru a putea face tot ce trebuie în a asigura o producţie agricolă bună în acest an. Aceste despăgubiri nu sunt ajutoare sociale, aceşti bani vor intra imediat în circuitul economic, vor genera producţie şi venituri şi, implicit, taxe şi impozite suplimentare care vor fi colectate la bugetul de stat", a declarat Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.

Ce suprafaţă a fost afectată de secetă

Conform ultimelor date furnizate de Ministerul Agriculturii, pentru anul 2022, suprafaţa totală de culturi agricole afectate de secetă se ridică la aproape 1,277 milioane de hectare, dintre care 581.439 de hectare cu porumb, 306.205 de hectare cu floarea-soarelui, 42.772 de hectare cu soia şi 57.032 de hectare cu soia. Aceste suprafeţe fac obiectul proceselor verbale de constatare încheiate pentru terenuri localizate în 38 de judeţe, precizează sursa citată.

Asociaţia Forţa Fermierilor este o organizaţie profesională care reprezintă interesele tuturor categoriilor de producători agroalimentari din România, indiferent de mărime, sector sau regiune.

La începutul lunii decembrie, Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor privind ajutoarele de stat, o schemă românească de compensare a producătorilor agricoli pentru daunele suferite ca urmare a secetei severe din 2021 și 2022.

Potrivit datelor transmise de CE, măsura, cu un buget de aproximativ 75 milioane de euro (aproximativ 365,6 milioane de lei), este deschisă producătorilor agricoli de grâu, secară, triticală, orz, ovăz și rapiță direct afectați de seceta severă.

Pentru a putea beneficia de ajutor, producătorii agricoli trebuie să își fi pierdut peste 30% din culturi ca urmare a secetei.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite