Economia merge mai departe şi fără preşedinte
0Majoritatea analiştilor români şi străini susţin că agitaţia politică nu afectează mediul de afaceri Cel mai bun barometru al stării de spirit a unei economii este bursa împreună
Majoritatea analiştilor români şi străini susţin că agitaţia politică nu afectează mediul de afaceri
Cel mai bun barometru al stării de spirit a unei economii este bursa împreună cu rata de schimb a monedei naţionale. Judecând după datele de ieri, s-ar părea că mediul economic nu a fost afectat de suspendarea preşedintelui. Investitorii străini au temeri legate de România, dar în principal de natură economică, mai puţin de politică.
În timp ce la Bucureşti se dezbătea şi apoi aproba suspendarea lui Traian Băsescu, ieri după-amiază, la Centrul pentru Studii Politice Europene din Bruxelles, reprezentanţii Grupului pentru Economie Aplicată (GEA) prezentau raportul "România după aderare: Creştere economică de durată într-o economie emergentă". În sală erau prezenţi reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai misiunilor economice la Bruxelles, dar şi ai unor companii mari precum Siemens sau Toyota. "Am primit întrebări legate de perspectivele economiei, dar niciuna nu a vizat politicul de la Bucureşti", ne-a declarat Liviu Voinea, director de cercetare al GEA.
Europa ne aminteşte că avem alte probleme
Atât timp cât nu este paralizată decizia la nivel economic şi nu este afectat sistemul democratic, mediul de afaceri nu se îngrijorează din motive politice. "Oricum criza va trece mai devreme sau mai târziu. Adevăratele îngrijorări sunt date însă de problemele reale ale economiei româneşti - creşterea deficitului de cont curent, a deficitului bugetar şi a datoriei externe pe termen scurt - care nu au şanse să dispară prea curând", adaugă Voinea.
Nici reprezentaţii Comisiei Europene la Bucureşti nu au făcut referiri, ieri, la scandalul politic, transmiţând semnaul că, în realitate, preocupările romănilor ar trebui să fie altele. Spre exemplu, legat de problemele agriculturii: "un număr redus de companii româneşti pot să îşi desfacă produsele în alte state UE, întrucât nu sunt aliniate la cerinţele europene", a declarat, ieri, şeful delegaţiei Comisiei Europene în România, Donato Chiarini, citat de NewsIn. Matei Păun, analist economic, subliniază faptul că politicul influenţează percepţiile investitoriilor, în măsura în care deciziile politice agravează sau îmbunătăţesc mediul de afaceri. "Dar politicienii noştri nu fac nimic, nici bine, nici rău", spune Păun.
"De două săptămâni nu ai cu cine să vorbeşti la nici un minister. <> nu îşi asumă nicio răspundere, iar şefii nu şi-au luat încă funcţiile în primire", spune Adrian Izvoreanu, directorul general al Confederaţiei Patronale Industriilor, Serviciilor şi Comerţului.
Nici Lituania nu s-a împiedicat de "suspendare"
"Principala problemă atunci când ai agitaţie politică este că autorităţile pierd timp preţios, nu în folosul ţării şi al economiei, ci pentru bătălii politice", arată Tomas Andrejauskas, vicepreşedinte al companiei de investiţii lituaniene Hansabankas. Prin fonduri de investiţii, firma lituaniană este prezentă şi pe Bursa de la Bucureşti. "Mă îngrijorează, mai degrabă, ca economia să se supraîncălzească. Este de departe o problemă mult mai gravă. Nu pot să spun dacă situaţia de acum din România este rea, dar tot ce pot să spun este că tendinţele nu sunt deloc liniştitoare. Dacă acum nimeni nu se ocupă de aceste tendinţe, atunci peste un an sau doi, economia va avea probleme reale", adaugă Tomas Andrejauskas. El aminteşte că şi Lituania a trecut, în urmă cu circa trei ani, prin experienţa suspendării şi chiar demiterii preşedintelui. "Când preşedintele Paksas a fost înlocuit, practic nu s-a întâmplat nimic în economie. De fapt, pieţele chiar au salutat venirea unui nou preşedinte care a dovedit abilităţi în politica externă, ajutând astfel pieţele", conchide investitorul lituanian.
"În ultimii ani, o serie de ţări central şi est europene s-au confruntat cu situaţii politice delicate, dar acest lucru nu a afectat economiile lor, cu excepţia Ungariei (unde vizat a fost, în principal, guvernul - n.r.). Credem că, având în vedere că România este membru UE, evoluţiile politice interne sunt mai puţin relevante pentru investitorii străini. Suntem în continuare foarte optimişti în legătură cu economia românească", spune Jacob Grapengiesser, manager la East Capital, un fond suedez cu investiţii de 125 milioane de euro pe Bursa de la Bucureşti.
Ieri, agenţia Moody's a transmis un comunicat prin care arata că "ratingul de ţară al României nu va fi modificat, chiar dacă preşedintele Băsescu a fost suspendat de parlament".
Şi brokerii spun că Bursa de Valori nu este influenţată semnificativ de mediul politic. "Efecte există, dar trebuie tratate cu atenţie. Suspendarea preşedintelui, de fapt tot acest circ, nu ajută piaţa de capital. Pentru că unii investitorii mari se gândesc să intre în România, dar acum aşteaptă clarificarea situaţiei politice", consideră Răzvan Paşol, preşedintele Intercapital Invest.
Analiştii Raiffeisen Bank atrag atenţia asupra faptului că, deşi până în acest moment, evoluţiile din piaţa valutară nu au fost influenţate de agitaţia politică, în viitor, există riscul unui impact semnificativ asupra cursului de schimb. "Trebuie să ne amintim faptul că România are un guvern minoritar, iar agenţia Standard&Poor's a revizuit în sens negativ perspectiva ratingului. Nu excludem ca şi alte agenţii să reducă ratingurile acordate României, mai ales dacă ţinem cont de ritmul rapid de creştere a deficitului de cont curent", explică analiştii Raiffeisen.























































