DOCUMENT Guvernul dă oficial atacul la Pilonul II

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul vrea să suspende virarea de contribuţii la Pilonul II de pensii din iulie până la finalul anului, potrivit Programului legislativ al Guvernului pe 2018. Astfel, procentul de 3,75% din salariul brut al celor 7 milioane de contributori se va duce integral la bugetul statului.

UPDATE Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică seară, că proiectul de lege care vizează suspendarea plăţii contribuţiilor pentru pensiile administrate privat, Pilonul II, în perioada 1 iulie – 31 decembrie, este o propunere a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), dar aceasta nu va fi pusă în aplicare.


Documentul include, printre altele, ca „prioritate legislativă”, un proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul II). Iniţiatorii acestuia sunt Secretariatul General al Guvernului (SGG) şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).

Potrivit proiectului, contribuţiile de asigurări sociale (CAS) destinate acestui pilon „sunt încasate integral la buget” şi va avea loc „suspendarea contribuţiilor în perioada 1.07-31.12.2018”. 

Proiectul mai prevede că se va stabili o contribuţie a angajatului în sumă fixă de 84 de lei în primul an, contribuţie care va creşte anual până la 125 de lei în anul 5, dedusă din impozitul pe venit.

Totodată, va exista o contribuţie a angajatorului egală cu cea a angajatului şi va fi dedusă din impozitul pe profit în funcţie de mărirea companiei (50,25,10 angajaţi).

Imagine indisponibilă

Asociaţia pentru pensii private cere Guvernului să păstreze neschimbat Pilonul II

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), alături de mai multe organizaţii, a cerut duminică Guvernului să menţină neschimbat modul de funcţionare al Pilonului II de pensii, ca reacţie la informaţia potrivit căreia Executivul vrea să suspende contribuţiile în a doua jumătate a acestui an.

”Noi, organizaţiile semnatare ale acestei scrisori, facem apel la Guvernul României pentru a menţine neschimbată legislaţia şi principiile de funcţionare ale sistemului de pensii administrate privat (Pilonul II). În sprijinul acestei solicitări aducem concluziile studiilor internaţionale, rezultatele celor 10 ani de Pilon II în România, precum şi analizele pe care le-am realizat fiecare dintre noi cu privire la acest sistem. Predictibilitatea şi stabilitatea legislativă sunt cruciale pentru succesul oricărui sistem de economisire pe termen lung menit să asigure prosperitatea la pensie a celor peste 7 milioane de români care contribuie la aceste fonduri”, se arată în comunicat.

Informaţii despre schimbarea Pilonului II au apărut lunile trecute în presă

Acest proiect confirmă scenariul vehiculat anterior, citat de HotNews, care arăta că „Guvernul lucrează la un scenariu potrivit căruia Pilonul II de pensii să devină opţional şi niciun ban să nu mai fie virat în acest sistem, de la 1 iulie 2018, pentru a forţa astfel cei 7 milioane de participanţi la fondurile private de pensii să opteze pentru sistemul public de pensii”.

Ulterior, în spaţiul public a apărut informaţia că fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov le-ar fi prezentat şefilor administratorilor de pensii private un draft care prevede contribuţii zero virate la Pilonul II. Administratorii au negat că au primit un astfel de document.

Totodată, propunerea vine în contextul în care, începând din ianuarie 2018, contribuţiile de asigurări sociale (atât cele pentru pensii, cât şi cele pentru sănătate şi şomaj) au fost transferate integral de la angajator în sarcina angajatului. Totoadată, deşi Guvernul trebuia să majoreze contribuţiile virate la Pilonul II, potrivit angajamentului luat în 2008 când a avut loc reforma sistemului de pensii, Executivul a făcut exact contrariul. Începând cu 1 ianuarie, contribuţia virată la Pilonul II de pensii a fost redusă la 3,75%, faţă de 5,1%, cât era anterior. 

Dragnea cataloga miercuri informaţiile drept „o prostie şi o minciună“

Miercuri, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că informaţiile privind intenţia Executivului de a introduce ”contributivitate zero” la Pilonul II de pensii sunt ”o prostie şi o minciună”, el spunând că nu există un proiect oficial care să prevadă reforma sistemului de pensii.

”Eu sunt mai dur şi doamna prim-ministru este mai elegantă. Vă spun că este o prostie şi o minciună. Asta ca să nu complicăm răspunsul”, a declarat Liviu Dragnea, în momentul în care premierul Viorica Dăncilă a fost întrebată dacă Guvernul vrea să introducă o cotă zero la contribuţiile la pilonul II de pensii.

El a mai spus că nu există niciun proiect oficial care să prevadă reforma sistemului de pensii: ”În momentul în care orice instituţie privată, publică, îşi dă cu părerea despre ceva ce nu există, este doar parte dintr-un corp de oameni care critică aşa pentru că trebuie să critice. Despre ce reformă a sistemului de pensii vorbim când nu a apărut nimic oficial, nu am început o discuţie clară? Despre ce pilon II de pensii putem vorbi în condiţiile în care nimeni în mod oficial nu a prezentat un proiect?”, a adăugat Dragnea.

Viceprim-ministrul Viorel Ştefan nega sâmbătă existenţa vreunei discuţii privind modifcarea Pilonului II

De asemenea, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că nu există nicio discuţie în acest sens: "Nu există nicio discuţie, nicio evaluare în acest sens. Este exclus să modificăm ceva la Pilonul II. Dacă nu există niciun demers în acest sens, exclud posibilitatea ca în acest an să fie vreo modificare".

Tăriceanu, sâmbătă: Pilonul II nu se desfiinţează

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, declara sâmbătă că Pilonul 2 de pensii nu se desfiinţează, ci este susţinut de ALDE, în timp ce PNL face campanie de strângere de semnături „pentru ceva care nu se desfiinţează”. „Noi suntem susţinători ai Pilonului 2 de pensii şi nu s-a pus niciun moment problema eliminării lui”, a spus el. Tăriceanu a reiterat necesitatea Pilonului 2 de pensii ca instrument care să asigure o viaţă mai bună pentru cei care ajung la vârsta pensionării, precizând că evoluţia demografică a României nu este favorabilă.

Florin Cîţu, PNL: se fură banii pentru a fi folosiţi la finanţarea altor cheltuieli

Senatorul PNL Florin Cîţu susţine că faptul că nu se mai pun banii în acest pilon de pensii înseamnă desfiinţarea lui. „Avem două confirmări: Pilonul II de pensii dispare şi se fură banii pentru a fi folosiţi la finanţarea altor cheltuieli. Poate că nu e o coincidenţă faptul că, de la 1 iulie se propune mărirea pensiilor, probabil că pentru asta vor fi folosiţi aceşti bani. Faptul că nu se mai pun banii în acest pilon de pensii înseamnă desfiinţarea lui”, a declarat Florin Cîţu pentru Digi24.

În luna februarie, fondurile de pensii din Pilonul II administrau active în valoare de 41,7 miliarde de lei

În luna aprilie, Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) a anunţat că solicită autorităţilor să prezinte în mod transparent şi responsabil scenariile privind viitorul Pilonului II şi le-a cerut acestora să răspundă solicitărilor repetate de a iniţia un dialog cu toate părţile implicate.

Nerespectarea graficului de creştere a contribuţiilor la pensiile administrate privat a dus la o acumulare mai mică cu 12,9% în conturile românilor în ultimii zece ani, impactul la nivelul Pilonulului II fiind de 1,1 miliarde de euro, potrivit prezentării susţinute în aprilie, de APAPR, în Comisia economică din Senat.

Totalul activelor administrate privat, în cazului Pilonului II, erau de 41,7 miliarde lei în februarie, potrivit datelor Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR). Din această sumă, 7,2 miliarde lei (1,5 miliarde euro) reprezintă câştigul net obţinut de participanţi prin investirea banilor lor.

Program Legislativ 2018 Aprilie 2018

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite