De astăzi, transportatorii se pot înscrie online pentru restituirea unei părţi din acciza suplimentară la motorină. Ce companii şi ce vehicule sunt eligibile
0Autoritatea Rutieră Română activează pe site-ul propriu, începând din 20 aprilie, o aplicaţie prin care transportatorii îşi pot dovedi eligibilitatea pentru a obţine returnarea unei părţi din acciza suplimentară plătită pentru motorină.
Având în vedere prevederile HG nr. 537/2014 privind restituirea ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, Autoritatea Rutieră Română (ARR) a fost desemnată Administratorul schemei de ajutor de stat.
Începând din 20 aprilie, ARR pune la dispoziţia operatorilor economici un sistem informatizat de administrare a schemei, precum şi manualul de utilizare a acestuia.
Sistemul informatizat este destinat depunerii documentelor necesare în procesul restituirii accizei.
„Toate aceste documente, necesare atât înscrierii în Registrul vehiculelor şi al operatorilor eligibili, cât şi restituirii de accize, vor fi depuse în format electronic pe platforma informatică“, se arată într-un comunicat transmis recent de Autoritate.
Atenţie la modificările HG 537/2014!
Aceste măsuri vor facilita restituirea de accize pentru operatorii economici prin reducerea costurilor suplimentare şi a timpului de emitere a deciziilor de înscriere/restituire.
În vederea eficientizării proceselor de înscriere în Registrul vehiculelor eligibile şi de aprobare a cererilor de restituire, „recomandăm operatorilor economici să ţină cont de modificările aduse HG nr. 537/2014 şi să consulte site-ul arr.ro, secţiunea Informaţii restituire accize“, precizează ARR.
Cine poate cere restituirea
Înainte de toate, solicitanţii trebuie să se înscrie în Registrul operatorilor eligibili şi al vehiculelor eligibile pentru restituirea de accize.
Operatorii economici sunt eligibili dacă:
- sunt licenţiaţi în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;
- deţin vehicule eligibile;
- nu se află în dificultate financiară (potrivit normelor europene);
- nu se află în procedură de executare silită, faliment, orice formă de reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare;
- nu au fost declaraţi inactivi sau nu au intrat în inactivitate temporară;
- nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport desfăşurată cu vehiculele eligibile;
- nu au obligaţii de plată restante la bugetul general consolidat;
- nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat;
- alimentează vehiculele eligibile utilizând un card de gestiune a alimentărilor;
- dacă alimentează din rezervoarele pentru consum propriu, aceste rezervoare sunt dotate cu dispersoare electronice pentru distribuţie (o pompă de motorină care are integrat un debitmetru electronic, cu posibilitatea înregistrării datei şi orei la care se face alimentarea).
Vehiculele sunt eligibile dacă:
- în cazul transportului rutier de mărfuri, acestea au masa totală maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone;
- în cazul transportului de persoane, acestea au o capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto.
Dosarul se analizează în 15 zile
Potrinvit ARR, „dosarul depus în vederea înscrierii în Registrul vehiculelor şi operatorilor eligibili pentru restituirea de accize este analizat în 15 zile de la data înregistrării dosarului la agenţia teritorială a ARR“.
Cele 42 de agenţii teritoriale ale ARR au program de lucru cu publicul între orele 9.00 şi 14.00 în zilele lucrătoare, iar o hartă completă cu locaţiile şi adresele acestora poate fi consultată pe site-ul arr.ro.