Curtea de Justiţie a Uniunii Europene: România a încălcat dreptul UE, nu a ecologizat iazurile de decantare ale Moldomin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a pronunţat joi o hotărâre prin care constată că România a încălcat dreptul UE, prin neluarea măsurilor necesare pentru prevenirea poluării cu praf de pe suprafaţa iazului Boşneag-extindere, aflat în proprietatea privată a statului şi în administrarea SC Moldomin SA Moldova Nouă, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Ministerul Economiei arată că, împreună cu Ministerul Mediului, Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, depune toate eforturile pentru implementarea rapidă a unei soluţii în ceea ce priveşte iazul Boşneag-extindere.

„În acest sens, adaptăm cadrul legislativ pentru a răspunde corespunzător obligaţiilor ce decurg din Directiva 2006/21/CE. Urmărim cu atenţie procesul de implementare a unei soluţii, în ceea ce priveşte iazul Boşneag-extindere şi vom demara o analiză menită să clarifice responsabilitatea situaţiei prezente“, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Economiei. 

În prezent, în urma acestei hotărâri, nu se aplică amenzi. „Vom purta un dialog strâns cu reprezentanţii Comisiei Europene, astfel încât să evităm declanşarea unei acţiuni în constatarea neexecutării hotărârii pronunţate şi impunerea unor sancţiuni pecuniare“, arată Ministerul Economiei. 

La începutul lunii martie, Guvernul a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care statul român urma să finanţeze direct de la buget costurile de ecologizare a iazurilor de decantare Tăuşani şi Boşneag, ambele din Caraş-Severin, aparţinând de exploatarea minieră de cupru şi zinc a companiei de stat Moldomin SA Moldova Nouă, intrată în faliment în 2010. Decizia era avută în vedere pentru a evita o condamnare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în urma procesului intentat de Comisia Europeană în martie anul trecut.

În octombrie 2014, Comisia Europeană a reclamat România la CJUE pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia comunitară privind deşeurile din industria extractivă în ceea ce priveşte lacurile de decantare Tăuşani şi Boşneag-extindere aparţinând Moldomin SA.

Moldomin a intrat în faliment în 2010, din cauza datoriilor acumulate. Compania a fost scoasă la privatizare de mai multe ori, însă fără succes. Potrivit evaluării lichidatorului judiciar, Moldomin deţine rezerve de 200 de milioane de tone de cupu în zăcământul de la Moldova Nouă, reprezentând circa 30% din rezervele totale de cupru ale României.

Una dintre tentativele de privatizare ale companiei s-a sfârşit chiar cu o anchetă penală. În 2014, foştii directori ai societăţilor Moldomin şi Ipromin, Iacob Chişărău şi Sorin Berchimiş, au fost trimişi în judecată de DNA pentru că le-au permis reprezentanţilor firmei elveţiene Mineco AG să studieze şi să fotocopieze date geologice clasificate care se refereau la o mină de la Moldova Nouă. Chişărău fusese deja condamnat în 2013 la 3 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, în alt dosar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite