Cum şi-au schimbat numele principalele monede ale lumii şi de unde provin acestea. Dolarul nu vine din engleză, lira sterlină are origine în latină

Unităţile monetare variază de la ţară la ţară la fel de mult ca şi cultura fiecărui popor, sau limbajul în care sunt folosite. Dicţionarul Oxford explica recent pe blogul OxfordWords de unde provin numele principalelor monede ale lumii. Foarte multe monede îşi au originea în Imperiul Roman, fiind cuvinte latine la bază.

Dolarul vine din…olandeză sau germană

Dollarul este cea mai cunoscută monedă din lume, fiind folosit sub această denumire în SUA, Canada, Australia, Fiji, Noua Zeelandă şi Singapore. Potrivit OxfordWords, numele provine din cuvântul german sau flamand „ joachimsthal“. Acesta se referea la „Valea lui Joachim“, unde anterior se extrăgea argint. Monedele de argint din această mină se numeau „ joachimsthaler“, care mai târziu a devenit „thaler“, iar apoi s-a metamorfozat în „dollar“.

Peso

„Peso“ însemană literalmente „greutate“ în limba spaniolă.

Lira

„Lira“ turcească, dar şi cea italiană (dinainte de adoptarea euro), provin din cuvântul latin „libra“, care înseamnă „balanţă“. Există şi unitatea de măsurare a greutăţii numită livră, care cântăreşte 453,6 grame.

Lira sterlină - Pound 

Lira sterlină (pound) este folosită în Marea Britanie, dar şi în Egipt, Liban, Sudanul, Sudanul de Sud şi Siria. Numele provine din cuvântul latin „poundus“, ceea ce înseamnă „greutate“.

Marca

Înainte de euro, marca germană şi markka finlandeză şi-au tras şi ele numele tot in unităţi de măsurare a greutăţii.

Rial

Cuvântul latin „regalis“, care înseamnă „regal“, este originea monedelor oficiale din Oman şi Iran. În mod similar, Arabia Saudită, Qatarul şi Yemenul folosesc o monedă numită „riyal“. Înainte de trecerea la euro, şi Spania folosea ca monedă proprie „realul“.

Rand

Ca şi dolarul, randul – moneda oficială a Africii de Sud – provine din olandeză. Mai precis, din numele flamand pentru oraşul sud-african Witwatersrand, care este situat într-o zonă plină de aur.

Yuanul chinezesc, yenul japonez şi wonul sud-corean

Un caracter tradiţional din limba chineză care înseamnă „rotund“ sau „monedă rotundă“ este responsabil pentru numele yuanului, yenului şi wonului.

Coroana

Multe state scandinave folosesc ca monedă coroana. Fie că se numesc „krona“ (Suedia), króna (Islanda), krone (Norvegia şi Danemarca), kroon (Estonia – înainte de trecerea la euro în anul 2011) numele provine din latinul „corona“, care însemnă coroană. De asemenea, şi monoda ceha korona are tot aceeaşi rădăcină.

Dinar

Serbia, Iordania, Algeria şi Kuweitul folosesc ca denumire pentur moneda proprie „dinarul“. Acesta este provine din latinescu „denarius“, care era o monedă de argint folosită în Imperiul Roman în antichitate.

Rupia

Cuvântul sanscrit pentru argint este „rupya“, care a ajuns mai târziu drept rupia din India şi Pakistan, în vreme ce moneda oficială din Indonezia se cheamă „rupiah“. 

Rubla

Rubla este folosită ca monedă oficială în Rusia şi Belarus, iar numele său provine dintr-o unitate de cântărire a argintului.

Zlotul

Zlotul îşi are ca bază cuvântul polonez „zloty“, care înseamnă „auriu“.

Forint

Forintul maghiar provine din cuvântul italian „fiorino“. Florinul era o monedă de auro din Florenţa şi avea imprimată pe ea o floare, adică „fiore“ în italină.

Ringgit

Când monedele au început să fie bătute în metale preţioase precum aurul sau argintul, hoţii au început să radă mici bucăţi de metal pentru a crea noi monede. Pentru a combate acest lucru, mai multe ţări au introdus marginile crestate sau zimţate. Cuvântul malaezian pentru acest lucru este „ringgit“, adică fix numele monedei naţionale.

Leul

Leul, moneda oficială a României şi Republicii Moldova (în varianta leu moldovenesc) a fost introdus ca monedă a Ţării Româneşti în 1835 de către alexandru Ghica, domn al Ţării Româneşti. Numele provine de la faptul că în principatele române tranzacţiile, taxele şi impozitele se plăteau în moneda străină – löwenthaler – talerul olandez, care circula încă din secolul al XVII-lea. Acesta avea gravat pe revers un leu ridicat în două labe, iar românii îi spuneau „LEU“.